CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Măsuri eficiente se pot dovedi şi sperierea sau alungarea cerbilor din zonele periclitate,precum şi administrarea de hrană complementară în pădure, pentru reţinerea acestora cât maideparte de zonele agricole afectate.Alte măsuri cu caracter general vor fi prezentate în capitolul special destinat modalităţilor delimitare a pagubelor cauzate de vânat (3.9).2.1.2. Cerbul lopătar (Dama dama L.)Denumiri: Masculul se numeşte cerb lopătar, lopătar sau taur de lopătar, iar femela ciută delopătar, lopătăriţă sau vacă de lopătar. Puiul se numeşte viţel şi, respectiv, viţea până la vârsta de unan, specificându-se, pentru mai multă acurateţe, „de lopătar”. Femela între 1 şi 2 ani se numeştejunincă, iar masculul de aceeaşi vârstă cerbulean, în ambele cazuri fiind indicată adăugareacuvintelor „de lopătar”.Descriere: Dimorfismul sexual este, ca şi în cazul cerbului comun, accentuat. Masculii suntmai corpolenţi (40 - 100 kg) şi purtători de coarne caduce, comparativ cu femelele care sunt maimici (25 - 45 kg) şi lipsite de coarne. Blana de vară are cel mai adesea culoarea brună-roşcată, cupete albe pe spinare şi pe flancuri. Ventral şi pe partea interioară a picioarelor culoarea este multmai deschisă, până la alb. Blana de iarnă are culoarea brună-cenuşie pe spinare şi albă pe burtă şi pefaţa interioară a picioarelor. La lopătar sunt întâlnite, relativ frecvent şi cazuri de albinism şi demelanism. Oglinda este evidentă atât vara, cât şi iarna, la ambele sexe. Masculii au coarne lăţite dela mijlocul prăjinii spre vârf. Ei le pierd în perioada aprilie-iunie, dar se regenerează complet pânăîn august-septembrie (planşa 11).Longevitate: Este apreciată la 18-20 de ani ca şi în cazul cerbului comun, ceea ce în libertatepare totuşi exagerat. Cert este că valoarea maximă a trofeului se obţine la 9-10 ani. Vârstaexemplarelor vii se apreciază, în principal, după aspectul exterior şi după dezvoltarea trofeului(planşa 12), iar a celor împuşcate după uzura dentiţiei şi după aspectul unor elemente ale trofeului(grosimea şi lungimea cilindrului frontal, sudura oaselor, mărimea lopeţilor etc.). Cu aproximaţie,se poate stabili vârsta şi în funcţie de pecetea prăjinii căzute (convexă la exemplarele tinere,concavă la cele foarte bătrâne).Sunete: Taurul de lopătar boncăneşte în perioada împerecherii, dar boncănitul acestuiaseamănă mai mult cu un grohăit neclar, decât cu un muget în adevăratul sens al cuvântului. Cândeste speriat sau surprins scoate un brăhnit nazal scurt, asemănător cu cel al cerbului carpatin. Ciutabrăhneşte şi ea când este speriată sau devine suspicioasă. Ca şi puiul, se vaită în situaţia în care esteprinsă.Urme: Sunt asemănătoare ca formă cu ale cerbului comun, cu deosebirea că sunt mai micişi mai lunguieţe (planşa 13). În plus, perniţa se apropie ca lungime de jumătatea copitei, pe cândla cerbul carpatin are aproximativ o treime din lungimea acesteia. Practic nu există risculconfundării urmelor de lopătar mascul cu cele de junincă sau de viţel de cerb comun. Cel mult,urmele de lopătar mascul neclare pot fi confundate cu cele de porc sau de berbec domestic. Celede lopătăriţă sunt asemănătoare cu cele de oaie şi de capră domestică, de care însă se deosebescuşor ca formă (planşa 13).Excremente: Sunt asemănătoare la ambele sexe. Nu există riscul confundării acestora cucele ale cerbului comun, datorită mărimii. Se apropie mai mult de cele ale căpriorului. Pentruîncepători există riscul confundării lor cu excrementele de capră domestică.Simţuri: Sunt aproape la fel de agere ca şi la cerbul comun. Mirosul îl are foarte fin, iarauzul şi văzul bune.Habita: Optime pentru lopătar s-au dovedit, în România, pădurile de foioase din zonele dejoasă altitudine, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1000 ha, în care sunt intercalate enclave şi sursede apă, mai ales dacă sunt înconjurate de terenuri cultivate agricol. Nu-l satisfac terenurile situate la30