CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

amprenta, sub formă aproximativ rotundă, lăsată în spatele urmei copitei. În plus, pasul este mailung (60-80 cm) şi înclinarea vârfului unghiei faţă de direcţia de deplasare mai puţin accentuată, pecând la mistreţ pasul este mai scurt (25-45 cm) şi înclinarea urmei spre exterior mai pregnantă.Urmele lăsate de cele două sexe se deosebesc uşor între ele, ca mărime şi formă, cum se pot deosebide altfel şi urmele lăsate de exemplarele bătrâne faţă de cele tinere.Excrementele se deosebesc, de asemenea, vizibil între sexe (planşa 8). La mascul suntscurte, mai groase şi au un cap ascuţit, iar celălalt concav. La ciute, acestea sunt mai lungi, maisubţiri şi au ambele capete convex-rotunjite.În locurile de boncănit, dar nu numai, prezenţa cerbilor masculi se mai poate constata şidupă urmele lăsate prin frecarea coarnelor de arborii tineri şi arbuşti, după vetrele de boncănit, dupăscăldători şi chiar după mirosul lăsat.Simţuri: Cerbii au mirosul excelent, auzul bun şi văzul suficient de bun.Habitat: Cerbul, care la origine a fost un animal de joasă altitudine, a fost împins treptat, decivilizaţie, către zonele montane şi chiar subalpine. Acum cerbul este adaptat perfect zonelor demunte cu păduri întinse, care cuprind parchete şi enclave, precum şi izvoare cu apă, aşadar zonelorcare-i asigură concomitent condiţiile necesare de linişte, de adăpost şi de hrană. De aici şi-a extinsarealul natural în jos, în multe zone de deal. La câmpie a fost reintrodus după 1980, iar populaţiileînfiinţate sunt deja stabile. Practic este întâlnit, în prezent, din golul de munte până în LuncaDunării şi Dobrogea. Singura condiţie care pare să nu-l satisfacă pe deplin în zona de câmpie estelipsa de linişte, mai ales în pădurile cu suprafaţa sub 1000 ha.Hrana: Este exclusiv vegetală. Deficitară devine pentru cerb, ca de altfel şi pentru celelaltespecii plantivore, în perioada critică de iarnă. De aceea, este suficient să fie abordată analizaacesteia iarna, când se compune preponderent din lujeri, muguri şi uneori din scoarţă de copac,frunze verzi rămase sub zăpadă, diverse ierburi uscate şi plantele verzi cultivate în zonele agricole.Ghinda şi jirul constituie, în anii cu astfel de fructificaţii, hrană de bază. Acceptă şi reacţioneazăbine şi la hrana administrată complementar de om: fân, frunzare, suculente şi concentrate.Duşmani: Lupul este duşmanul natural cel mai de temut al cerbului. Pagube mai reduseproduc însă şi râşii, şi chiar urşii. Mai nou, câinii de la stâne şi cei semisălbăticiţi, precum şi şacalulapărut în multe zone de joasă altitudine, tind să concureze lupul, mai ales în ceea ce priveşteprădarea viţeilor. Bolile ascunse, mai mult decât epizootiile foarte rar semnalate în cazul cerbului,favorizează la rândul lor prădarea şi sporesc mortalitatea.Sociabilitate: Cerbul este un animal sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în caremasculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separatede ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi întotdeauna viţei şiuneori, cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile seconstituie după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie.În perioada împerecherii, cerbii puternici stăpânesc haremuri mici de ciute (1-3 exemplare),mari (4-8) sau foarte mari (peste 10).Reproducere: Împerecherea începe în luna septembrie mai întâi în zonele de joasă altitudine(după 1-5 septembrie), apoi şi la munte (după 15 septembrie), terminându-se înainte de jumătatealunii octombrie. Frigul poate declanşa fenomenul cu câteva zile mai devreme, iar căldura îl poateamâna. Pe timp călduros, pe ceaţă, pe burniţă şi pe ploaie, împerecherea se desfăşoară în linişte,lăsând impresia că, pentru moment, boncănitul a încetat. În realitate împerecherea continuă fărăboncănit puternic, ci mai slab şi uneori doar mimat. Boncănitul începe din momentul în care primafemelă intră în călduri şi durează până ce ultima dintre acestea este împerecheată.Din acest motiv, în zonele cu densităţi mari de cerbi boncănitul este mai puternic şi ţine, deregulă, câteva zile în plus.Între tauri se duc, în această perioadă, lupte aprige, supremaţia cârdurilor dobândind-o doarcei mai puternici. Este de reţinut că, în toată perioada de goniţă, cerbii emană un miros specific,perceput de la distanţă chiar şi de către om.28