CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
A urmat perioada 1848-1867, când în Ardealul unit cu Ungaria sub regimul absolutist alhabsburgilor au mai fost emise două ordonanţe privind vânătoarea prin care s-au stabilit epoci deocrotire şi s-au introdus permisele de vânătoare şi cele de port-armă.În anul 1872 a fost decretată în Ardeal şi Ungaria prima lege de vânătoare de după abolireaprivilegiilor nobiliare. Prin această lege s-a stabilit că dreptul de vânătoare este rezervatproprietarului solului, dacă acesta posedă cel puţin 200 de jugăre (115 ha) de teren. Dreptul devânătoare al proprietarilor cu mai puţin teren trebuia arendat odată cu dreptul de vânătoare peterenurile comunale, de către reprezentanţii acestor comune.S-a statuat astfel un regim domenial restrictiv în practicarea vânătorii, care s-a menţinut înArdeal până în anul 1918.Istoria dreptului de vânătoare în Bucovina a fost identică cu cea din Vechiul Regat până înanul 1775, când această regiune a Moldovei a intrat, cu complicitatea Imperiului Turcesc, subdominaţie austriacă.După 1775, în Bucovina au fost impuse reglementările (ordonanţele) de care s-a amintit cu ocaziaprezentării istoriei dreptului de vânătoare în Ardeal, aşadar Ordonanţa lui Iosef II (din anul 1786).În urma revoluţiei din anul 1848, împăratul Austriei a dat patenta datată 1849, prin care asuprimat vechile privilegii nobiliare şi a instaurat, mai devreme decât în Ardeal, regimul domenialrestrictiv, acordându-i totuşi fostului beneficiar o despăgubire. De la 1849, oricine, nobil sau nu,putea exercita dreptul de vânătoare pe proprietatea sa, cu condiţia ca aceasta să aibă o întindere deminimum 200 jugăre (115 ha). Terenurile mai mici de 200 jugăre se arendau în bloc, de cătrecomună, care împărţea venitul realizat din arendă proporţional cu întinderea fiecărui proprietar deteren. Termenul de arendare era statuat la 6-10 ani, iar arendaşul trebuia să fie recunoscut ca vânătorcorect şi să ţină obligatoriu personal instruit pentru paza şi protecţia vânatului. În scopul exercităriivânătorii, se cerea posesia unui permis de port-armă şi, ulterior, şi a unui permis special devânătoare (din anul 1886). Permisele se eliberau de prefecturi şi de municipii, cetăţenilor majori cubună purtare şi minorilor cu învoirea părinţilor.Alte reglementări ale vremii mai priveau:- judecarea pagubelor cauzate de vânat sau prin vânătoare de către prefecţi;- premierea celor care vânau urşi şi lupi;- interzicerea vânătorii la speciile de vânat util în perioadele de reproducere şi creştere a puilor;- interzicerea traficului şi comerţului cu vânat în afara epocilor de vânătoare, cu excepţia a14 zile după închiderea acestor epoci.Acest regim de vânătoare s-a menţinut până în anul 1918.Istoria dreptului de vânătoare în Basarabia este similară cu cea descrisă în Vechiul Regatpână în anul 1812, când Basarabia a fost anexată Rusiei, şi încă 15 ani în continuare.Din 8 ianuarie 1827 s-au aplicat însă, în acest ţinut românesc, Decretele imperiale ruseşti,inclusiv în domeniul vânătorii.Această legislaţie vânătorească, săracă la început, a fost completată treptat prin noi decrete(ucazuri). Astfel în 2-3 martie 1839, împăratul Nicolae a interzis, pentru prima dată, vânătoarea peterenurile străine fără permisiunea expresă a proprietarului, introducând astfel regimul domenial înRusia şi în Basarabia. În continuare, au fost date decrete de combatere a lupilor (1848), deinterzicere a vânării zimbrilor, de protejare a unor specii etc.De abia la 3 februarie 1892 legiuitorul rus a promulgat o lege specială de vânătoare,intitulată Regulamentele Vânătoarei, înglobată în Statutul Gospodăriei Rurale.Principiile acestei legi, completate ulterior, au fost în general următoarele:- vânătoarea se putea exercita în baza unui permis special de vânătoare, eliberat contra/costde prefectul poliţienesc sau administrativ, persoanelor majore cu bună purtare sau minorilor depeste 17 ani cu acceptul părinţilor;190
- exerciţiul dreptului de a vâna aparţinea proprietarului în limitele moşiei sale, iar pe terenulaltuia numai cu învoirea scrisă a acestuia; pe terenurile statului, arendarea dreptului de vânătoare sefăcea de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, iar pe terenurile comune de către Consiliilecomunale; dreptul de vânătoare pe mica proprietate ţărănească putea fi cedat în bloc de cătreConsiliile comunale;- epocile de vânătoare, diverse pentru diferite specii, se stabileau în funcţie de nevoile deocrotire ale acestora;- era interzisă vânarea zimbrilor;- uciderea răpitorilor cu păr şi pene, precum şi a câinilor şi pisicilor care erau găsitevagabondând, se putea face tot anul;- animalele periculoase pentru om şi vitele sale se puteau vâna şi pe pământul altora;- în parcurile de vânătoare, în care vânatul nu putea intra sau ieşi, vânătoarea era permisă tot anul.De la Marea Revoluţie din 1917 până în 1922, această lege a încetat să mai fie însărespectată, ceea ce a dus la decimarea vânatului în toată partea europeană a Rusiei.Dreptul de vânătoare în România după Marea UnireDupă războiul din 1914-1918, vânatul util se împuţinase în toate Provinciile româneşti, iarcel răpitor, îndeosebi lupii, se înmulţise exagerat.Pentru salvarea vânatului şi organizarea unitară a vânătorii în România, a fost nevoie de olege de vânătoare nouă, valabilă pe tot cuprinsul ţării, obiectiv ce a fost realizat prin Legea pentruprotecţia vânatului şi reglementarea vânătorii, publicate în Monitorul Oficial nr. 167 din 27octombrie 1921.Legea a constituit un real progres faţă de legea existentă în Vechiul Regat, în Ardeal şiBucovina, constituind la vremea ei un model după care s-au inspirat şi alte ţări din Europa.Această lege a suferit unele modificări şi completări, fiind promulgată doi ani mai târziu subaceeaşi titulatură şi publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 19 aprilie 1923.Legea pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii, în forma sa din anul 1923, are labază câteva principii:- dreptul de vânătoare aparţinea proprietarului de teren, dacă acesta avea o suprafaţă deminimum 100 de ha în proprietate, ceea ce definea un „regim domenial cu restricţiunea minimuluide întindere”;- principiul fondului de vânătoare, care nu tăgăduia dreptul de vânătoare al fiecăruiproprietar pe terenul său mai mare de 100 ha, dar îl condiţiona de posibilitatea ocrotirii vânatului peacel teren;- principiul ocrotirii obligatorii a vânatului, prin hrănire artificială, combaterea dăunătorilor,combaterea braconajului etc.;- principiul încredinţării controlului aplicării legii celor interesaţi, adică vânătorilor, prinlegalizarea inspectorilor şi paznicilor onorifici.În lege au fost tratate detaliat problemele privind:- dreptul la vânătoare şi arendarea dreptului de vânătoare;- modul de ocrotire obligatorie a vânatului;- despăgubire pentru pagubele cauzate de vânat şi în timpul vânătorii;- perioadele în care vânătoarea era oprită;- mijloacele prin care se putea vâna;- împiedicarea braconajului;- permisele de vânătoare şi autorizaţiile de vânătoare;- taxele de vânătoare;- înfiinţarea societăţilor de vânătoare;191
- Page 139 and 140: Acest fenomen trebuie avut în vede
- Page 141 and 142: oblic pe direcţia de tragere (pe o
- Page 143 and 144: arma nu este nici justă, nici prec
- Page 145 and 146: jagdterierul cu păr scurt; foxteri
- Page 147 and 148: fondurilor de vânătoare, în cond
- Page 149 and 150: acest bagaj ereditar intervine dres
- Page 151 and 152: Manşonul, care pare acum demodat,
- Page 153 and 154: Examenul se susţine, totodată, ş
- Page 155 and 156: ascundă. Din planşa 71 reies şi
- Page 157 and 158: ocolirea desişurilor fără vizibi
- Page 159 and 160: Ulterior detaşării, urmează prep
- Page 161 and 162: CAPITOLUL VREGULI EXPLICITATE DE CO
- Page 163 and 164: Aceste restricţii şi interdicţii
- Page 165 and 166: De aceea, nimeni nu poate nega rolu
- Page 167 and 168: În timpul actului vânătorii, arm
- Page 169 and 170: Dincolo de legi şi de statute, în
- Page 171 and 172: continuu - din simţ cavaleresc, di
- Page 173 and 174: niciodată cu mână goală. Odată
- Page 175 and 176: Cu tabloul de vânătoare şi împ
- Page 177 and 178: CAPITOLUL VIREGLEMENTĂRI INTERNAŢ
- Page 179 and 180: Atributele Biroului Permanent al Co
- Page 181 and 182: pentru evitarea unor prejudicii adu
- Page 183 and 184: - categoria C - celelalte specii di
- Page 185 and 186: din reţeaua Natura - 2000. Aceste
- Page 187 and 188: În Evul Mediu, locurile fără st
- Page 189: Şi această lege a fost completat
- Page 193 and 194: 6.2.3. Principiile Legii fondului c
- Page 195 and 196: - Secţiunea 2 - regimul substanţe
- Page 197 and 198: organizarea şi exercitarea control
- Page 199 and 200: Art. 2. - (1) A.G.V.P.S. este const
- Page 201 and 202: i) aprobă Regulamentul privind dob
- Page 203 and 204: (4) Concluziile verificărilor efec
- Page 205 and 206: g) au angajat sau, după caz, angaj
- Page 207 and 208: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ1. Bajolic,
- Page 209 and 210: De acelaşi autor:1. Monografia Mis
- exerciţiul dreptului de a vâna aparţinea proprietarului în limitele moşiei sale, iar pe terenulaltuia numai cu învoirea scrisă a acestuia; pe terenurile statului, arendarea dreptului de vânătoare sefăcea de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, iar pe terenurile comune de către Consiliilecomunale; dreptul de vânătoare pe mica proprietate ţărănească putea fi cedat în bloc de cătreConsiliile comunale;- epocile de vânătoare, diverse pentru diferite specii, se stabileau în funcţie de nevoile deocrotire ale acestora;- era interzisă vânarea zimbrilor;- uciderea răpitorilor cu păr şi pene, precum şi a câinilor şi pisicilor care erau găsitevagabondând, se putea face tot anul;- animalele periculoase pentru om şi vitele sale se puteau vâna şi pe pământul altora;- în parcurile de vânătoare, în care vânatul nu putea intra sau ieşi, vânătoarea era permisă tot anul.De la Marea Revoluţie din 1917 până în 1922, această lege a încetat să mai fie însărespectată, ceea ce a dus la decimarea vânatului în toată partea europeană a Rusiei.Dreptul de vânătoare în România după Marea UnireDupă războiul din 1914-1918, vânatul util se împuţinase în toate Provinciile româneşti, iarcel răpitor, îndeosebi lupii, se înmulţise exagerat.Pentru salvarea vânatului şi organizarea unitară a vânătorii în România, a fost nevoie de olege de vânătoare nouă, valabilă pe tot cuprinsul ţării, obiectiv ce a fost realizat prin Legea pentruprotecţia vânatului şi reglementarea vânătorii, publicate în Monitorul Oficial nr. 167 din 27octombrie 1921.Legea a constituit un real progres faţă de legea existentă în Vechiul Regat, în Ardeal şiBucovina, constituind la vremea ei un model după care s-au inspirat şi alte ţări din Europa.Această lege a suferit unele modificări şi completări, fiind promulgată doi ani mai târziu subaceeaşi titulatură şi publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 19 aprilie 1923.Legea pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii, în forma sa din anul 1923, are labază câteva principii:- dreptul de vânătoare aparţinea proprietarului de teren, dacă acesta avea o suprafaţă deminimum 100 de ha în proprietate, ceea ce definea un „regim domenial cu restricţiunea minimuluide întindere”;- principiul fondului de vânătoare, care nu tăgăduia dreptul de vânătoare al fiecăruiproprietar pe terenul său mai mare de 100 ha, dar îl condiţiona de posibilitatea ocrotirii vânatului peacel teren;- principiul ocrotirii obligatorii a vânatului, prin hrănire artificială, combaterea dăunătorilor,combaterea braconajului etc.;- principiul încredinţării controlului aplicării legii celor interesaţi, adică vânătorilor, prinlegalizarea inspectorilor şi paznicilor onorifici.În lege au fost tratate detaliat problemele privind:- dreptul la vânătoare şi arendarea dreptului de vânătoare;- modul de ocrotire obligatorie a vânatului;- despăgubire pentru pagubele cauzate de vânat şi în timpul vânătorii;- perioadele în care vânătoarea era oprită;- mijloacele prin care se putea vâna;- împiedicarea braconajului;- permisele de vânătoare şi autorizaţiile de vânătoare;- taxele de vânătoare;- înfiinţarea societăţilor de vânătoare;191
Change language