CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

De reţinut că niciodată nu se aşază vânatul plantivor cu cel prădător pe acelaşi rând,niciodată piesele din tablou nu trebuie să se atingă între ele şi în nici un caz nu este admisă păşireapeste vânat, nici chiar atunci când se aşază vânatul în tablou. De aceea, rândurile vor fi distanţate lacca. 0,5 – 0,8 m unele de altele.Nu este admisă nici călărirea vânatului şi nici punerea piciorului ostentativ pe acesta,considerându-se grave necuviinţe. Cu atât mai puţin se poate accepta fotografierea vânătorului înastfel de poziţii.Împărţirea vânatului se face de regulă din tabloul de vânătoare. Vânătorii sunt aşezaţi înfaţa acestui tablou, iar gonacii şi personalul în spate, păstrând împreună un moment de reculegere.Apoi, organizatorul vânătorii, după câteva sunete de corn prin care marchează sfârşitulvânătorii, adresează cuvinte de mulţumire şi apreciere participanţilor – vânători, paznici devânătoare şi gonaci -, face unele observaţii utile pentru viitor şi procedează la împărţirea vânatului.Regulile sunt suficient de bine statornicite şi în această privinţă. trofeele, mai exact coarnele, colţii şi blănurile aparţin vânătorului care a dobândit vânatul; vânatul mic în blană sau carnea vânatului mare se împarte, în mod egal, tuturorvânătorilor participanţi la vânătoare.Regula împărţirii vânatului mic sau a părţii care se cuvine din vânatul mare tranşat sestabileşte de organizator sau prin tragere la sorţi, după cum se cade de acord.De obicei, organizatorul îmbie pe rând - într-o ordine care favorizează invitaţii, bătrânii, pecei mai buni dintre camarazi sau pe alţii - să-şi ia fiecare vânatul sau partea sa de vânat. Încercareade alegere a vânatului sau de cântărire a părţii de vânat care i se cuvine, precum şi alte asemeneagesturi ce dovedesc lăcomie, nu sunt de acceptat. Regula nescrisă obligă fiecare vânător săprimească ceea ce a tras la sorţi sau ceea ce i se oferă, nu ceea ce a împuşcat, fiind obligat de bunacuviinţă să-i mulţumească organizatorului, chiar dacă în sinea sa este nemulţumit. Excepţie se poateface doar în cazurile speciale, când este vorba de primul vânat şi se pune problema naturalizăriipiesei ori în alte asemenea cazuri, dar aceasta numai cu încuviinţarea prealabilă a organizatorului.Eviscerarea vânatului rămas pentru valorificare, înainte sau după organizarea tabloului devânătoare, trebuie făcută cu decenţa necesară, după ritualul unei operaţii care necesită cunoştinţe şiîndemânare. Nimic nu poate umbri mai mult frumuseţea unei zile de vânătoare decât măcelărireainutilă a vânatului sau expunerea fetuşilor la vedere ori aruncarea acestora la câini.Urmează, în final, masa vânătorească.Botezul vânătorului este un ritual care marchează intrarea vânătorului începător încategoria vânătorilor consacraţi. Se practică pentru fiecare specie principală de vânat, până la caprăneagră. După ce vânătorul a fost botezat ca vânător de capre negre, nu mai poate fi botezat la nici oaltă specie.Indiferent de diversele puncte de vedere, botezul vânătorului se face cu nuiaua şi niciodatăfoarte blând, pentru ca momentul să nu fie uitat. Cu acest prilej este bine să se aminteascăproaspătului vânător că „focul greşit doare cu mult mai tare decât nuiaua primită, motiv pentrucare decât să tragă prost, mai bine să se lase de vânătoare”.I se mai pot reaminti, cu acest prilej, şi câteva amănunte plăcute sau mai puţin plăcute dinviaţa sa de proaspăt vânător, apoi în numele zeiţei Diana este botezat prin 3 lovituri consecutive, laspate, cu o nuia subţire.Naşul este ales de vânător, nu desemnat, dintre vânătorii cei mai destoinici, obligatoriubotezat la specia de vânat pentru care este botezat noul vânător. De obicei, atunci când se dauloviturile cu nuiaua, se trag şi focuri de armă în sus.5.10. Cinsteşte vânătoarea şi ziua vânătorului !174