CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Ulterior detaşării, urmează prepararea trofeelor, montarea şi evaluarea acestora,operaţiuni care necesită deja cunoştinţe în plus şi o anumită experienţă în materie. De aceea, acestepreocupări se impune a fi abordate doar după studiul unor lucrări de specialitate şi, eventual, dupăasistarea sau după consultarea unor practicieni în materie. Trofeele de vânat sunt prea preţioaseafectiv pentru vânător, încât să se rişte deteriorarea lor.4.6. Trofee de vânat şi expoziţii de vânătoareSunt considerate trofee pentru vânători doar anumite părţi caracteristice din corpulanimalelor dobândite prin vânătoare, ori acestea întregi sau bust naturalizate (planşa 75). Uneledintre trofee sunt considerate convenţionale: coarnele cu cranii sau părţi din acestea la cervide şibovide, colţii la mistreţi, blănurile şi craniile la câteva specii de vânat prădător (urs, lup, râs şi pisicăsălbatică) şi doar craniile la altele (vulpe, viezure şi câine enot). Alte trofee sunt considerateneconvenţionale: caninii la cerb şi la ciută; osul penian la urs, la lup, la vidră şi la vulpe; părul din„barba” caprei negre; „pana pictorului” la sitar, la becaţină şi la cocoşul-de-munte; „cruceaHubertus” la cerb şi la capră neagră; piatra Bezoar la aceasta din urmă; blănurile la mamiferelevânat;păsările sau mamiferele, bust sau întregi naturalizate etc.Demn de reţinut, pentru orice vânător care se respectă, este faptul că trofeul, indiferent decategoria acestuia, se obţine prin vânătoare, fiind rezultatul unei întreceri între simţurile vânatului şiaptitudinile sale, finalizate prin victoria vânătorului. Din acest motiv, trofeele nu fac nicidecumobiectul achiziţionării. În lumea vânătorilor se face distincţie netă între adevăraţii vânători şicolecţionarii de trofee, care sunt, la urma urmei, doar impostori în rândul primilor.Mai trebuie reţinut că aceste trofee de vânat au pentru vânător mai mult o valoare simbolicădecât una economică, asemenea fotografiilor făcute cu ocazia unor vânători despre care ne amintimcu plăcere. Simpla revedere a trofeelor dobândite îl face pe vânător să retrăiască, de fiecare dată,palpitanta căutare, pândire, urmărire şi doborâre a vânatului, într-un mediu cu mult mai „natural”decât cel în care este obligat să vieţuiască zi de zi.O parte dintre trofeele de vânat, denumite convenţionale, mai prezintă şi o anume valoareştiinţifică şi culturală. Aceasta pentru că, în timp, din multitudinea trofeelor dobândite, vânătorii leauales şi le-au expus periodic, în expoziţii de vânătoare - unde s-au conturat treptat criteriiobiective de apreciere (evaluare) a lor - pe cele mai valoroase, provenite de la vânatul cel maiviguros. Astfel, prin studiul evoluţiei trofeelor se pot trage concluzii pertinente privind evoluţiacalitativă a vânatului dintr-o anumită zonă de vânătoare şi, bineînţeles, concluzii în legătură cueficienţa gestiunii acestuia.Prezentarea lapidară a valorii trofeelor şi a competiţiilor vânătoreşti desfăşurate în cadrulunor expoziţii de vânătoare s-a impus şi pentru atragerea atenţiei vânătorilor asupra importanţeipăstrării trofeelor, preparate şi conservate corespunzător. Asupra datoriei morale a fiecăruia de a nudesconsidera aceste trofee, prin aceasta desconsiderând cultura cinegetică şi sentimentul depatriotism pe deplin justificat de faptul că România deţine, în prezent, 4 recorduri mondiale şianume: la capră neagră, la blană de urs, la blană de lup şi la craniu de pisică sălbatică. Deţine, deasemenea, valoroase recorduri naţionale, apropiate de cele mondiale, la craniu de urs (fosterecorduri mondiale), la cerb comun (fost record mondial), la căprior (fost vicerecord mondial) şi lacraniu de râs.Prepararea, montarea şi evaluarea trofeelor convenţionale de vânat necesită însă mai multdecât amatorism în materie, mai exact cunoştinţe teoretice şi practice suficiente pentru a nu riscadegradarea acestora, în special a celor de mare valoare. De aceea, pentru început, vânătorul dornicsă-şi prepare singur trofeele convenţionale de vânat va apela la studiul unor lucrări de specialitatesau la experienţa unor colegi de breaslă, în preajma cărora ucenicia va fi de un real folos.159