CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

ocolirea desişurilor fără vizibilitate şi încercuirea acestora pentru a redescoperi urma poatefi, de asemenea, salvatoare pentru vânător.Folosirea câinelui, chiar mai puţin dresat, întâi în lesă, apoi liber, constituie o şansă în pluspentru vânător.Regula de etică vânătorească care obligă vânătorul la găsirea cât mai rapidă a vânatului rănit,pentru a-i da lovitura de graţie şi a-i curma astfel chinurile, trebuie aplicată cu precauţie în cazulvânatului mare. Altfel, apare riscul de a i se da mult mai târziu această lovitură, dacă i se va mai puteada după ce s-a ridicat o dată şi s-a mutat mult mai departe ori în locuri mai greu de surprins.4.5.4. Condiţionarea vânatului împuşcatRolul vânătorului nu se termină odată cu dobândirea vânatului. Aria preocupărilor salecuprinde, în continuare, operaţiuni legate de condiţionarea şi de preconservarea acestuia. Acesteoperaţiuni constau în eviscerarea, răcirea, jupuirea şi, eventual, tranşarea lui, precum şi în detaşareatrofeelor în vederea preparării.Neglijarea sau efectuarea greşită a unora dintre aceste operaţiuni poate avea ca urmaredegradarea, până la distrugere, a principalelor produse vânătoreşti: trofeul, carnea şi pielea.Eviscerarea este prima grijă a vânătorului în cazul vânatului mare, însă ulterioară castrăriimasculilor, practicată imediat după focul de armă. Operaţiunea de eviscerare este foarte importantă,atât pentru răcirea vânatului împuşcat, cât şi pentru facilitarea transportului acestuia. De regulă,eviscerarea se face pe loc. Numai pe timp foarte rece, operaţiunea poate întârzia până ce setransportă vânatul într-un loc mai convenabil.În fapt, se goleşte vânatul împuşcat - aşezat pe spate, agăţat de gât, ori atârnat de picioareledin spate - de viscere, printr-o tăietură abdominală, extinsă de la anus până la gât sau de la anuspână la stern. Se înţelege că în primul caz bazinul şi sternul vor fi secţionate longitudinal, iar în celde-al doilea, doar bazinul. În acest mod se asigură accesul în abdomen şi în torace. Operaţiunea vacontinua cu secţionarea transversală a laringelui şi a esofagului, ultimul înnodându-se cât maiaproape de secţiune. Prin prinderea cu mâna şi tragere de esofag şi de trahee vor fi desprinse,succesiv, plămânii şi inima, apoi diafragma, stomacul şi ficatul şi, în final, intestinele, rinichii,vezica urinară, cu penis sau cu ovare, după caz. Operaţiunea se va încheia prin desprindereaanusului şi prin secţionarea venelor mai vizibile din zona bazinului, în scopul golirii acestora desânge. Această operaţiune de eviscerare se va continua prin practicarea unor tăieturi de răcire lasubsuori, crăparea greabănului dinspre interior spre exterior şi, eventual, prin tăierea capului şi apicioarelor de la genunchi.Vânatul golit de viscere se scurge de sânge, se şterge cu material textil uscat şi se menţinedeschis cu ajutorul unor crenguţe introduse în abdomen. După eviscerare se recomandă răcireavânatului în poziţie agăţată, pentru a se scurge mai bine şi a se răci mai repede, evitându-se în pluspătarea cărnii în punctele de sprijin ale carcasei pe suport.Eviscerarea se practică atât în cazul vânatului mare, pe vreme călduroasă sau când seintenţionează păstrarea acestuia mai mult timp, cât şi în cazul iepurilor şi al vânatului cu pene.Iepurii pot fi evisceraţi fie printr-o tăietură abdominală longitudinală, fie printr-o tăieturătransversală mică, atât cât să încapă mâna, poziţionată cât mai aproape de coadă. În cel de al doileacaz, după golirea de măruntaie prin smulgerea acestora cu mâna şi scurgerea sângelui, se închidetăietura trecându-se coada printr-o împunsătură făcută cu cuţitul imediat în faţa tăieturiitransversale.Eviscerarea vânatului cu pene, până la mărimea raţei şi a fazanului, se face direct prin anus.În acest scop, cu un cârlig improvizat dintr-o crenguţă sau cu unul special introdus prin anus, seprind prin răsucire intestinele, apoi se trag uşor afară. Nu este o operaţiune deloc grea.Păsările mai mari, precum cocoşul-de-munte şi gâsca, sunt de obicei eviscerate printr-otăietură abdominală longitudinală.157