CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Răspunsurile comportamentale astfel determinate pot fi de apetit, când tind spre o situaţiefavorabilă organismului, sau de aversiune, când se caută evitarea uneia defavorabile. În ambelecazuri, rezultatul este adaptarea organismului la mediu, cu semnificaţia biologică a supravieţuiriiindividului şi a speciei.1.5. Elemente de morfologia şi anatomia vânatuluiRecunoaşterea şi prezentarea speciilor de vânat se face, fără excepţie, pornindu-se de laaspectul exterior al acestora. Prin analiza aspectului exterior se obţin informaţii suficiente nu numaiîn legătură cu specia, ci privitor la sex, vârstă, stare de sănătate ş.a.m.d. Această abordare, carecomportă practic o examinare analitică şi una de sinteză, are în vedere diferite segmente distincteale corpului (cap, gât, trunchi, membre şi coadă), împărţite sau nu, la rândul lor, în „regiunicorporale” distincte (planşa 2).Regiunile corporale sunt apreciate, atât la păsări cât şi la mamifere, în funcţie de aspectulgeneral, de mărime, de formă, de delimitare, de modul de ataşare, de frumuseţe, de defecte etc.Pentru rigoare, examinarea exteriorului şi a regiunilor corporale se poate face prin treimetode şi anume: somatoscopice, care se bazează pe aprecierea vizuală; somatometrice, care se bazează pe măsurători biometrice; somatografice, care se bazează pe comparaţii cu imagini standard.Concluziile în privinţa recunoaşterii unor specii de vânat rare sau mai puţin cunoscute seformulează, iar prezentările se fac pe baza sintetizării tuturor impresiilor recepţionate şi a datelorobţinute în urma examinării analitice amintite.Toate cele de mai sus ţin de aspectul exterior al vânatului, aşadar de morfologia acestuia.Dar vânătorii sunt interesaţi, în egală măsură, şi de anatomia vânatului, deoarece eficacitatealoviturilor, la care sunt obligaţi de etica vânătorească, depinde în mare măsură de atingereaorganelor vitale, care au o anume poziţionare în corp (planşa 3). Aceasta, mai ales la tirul cu armecu glonţ.1.5.1. Unele adaptări morfologice şi anatomice întâlnite la păsăriMorfologia păsărilor reprezintă, în general, urmarea firească a adaptării acestora la zbor camijloc de locomoţie. În acelaşi timp, în cadrul morfologiei păsărilor se regăsesc şi alte adaptărispecifice, impuse fiind de condiţiile de viaţă ale acestora.Astfel, capul, mai mult sau mai puţin sferic, este prelungit în faţă printr-un cioc conic scurt(prepeliţă), mediu (coţofană) sau lung (sitar), drept (becaţină, culic, sitar), încovoiat (cocoş-demunte)sau turtit dorso-ventral (raţă, gâscă). Ochii sunt aşezaţi lateral, permiţând însă şi vederea înfaţă, iar gâtul, de regulă scurt, face trecerea spre un corp fusiform (becaţină), alungit (ţigănuş), turtitdorso-ventral (raţă, gâscă), ori rotunjit (porumbel, potârniche). Coada, alcătuită exclusiv din pene,este de obicei mai scurtă decât trunchiul şi are rol de cârmă în timpul zborului. Excepţie de la regulăface, de exemplu, fazanul, a cărui coadă decorativă are caracter de pregnantă diferenţiere a sexelor.Membrele anterioare sunt transformate în aripi, iar cele posterioare au patru degete la toate păsărilede interes vânătoresc, dintre care unul îndreptat înapoi. La unele dintre aceste specii, care trăiesc înmediu acvatic, apar, ca adaptare la înot, membrana interdigitală completă (raţe, gâşte) sau lobiinterdigitali (lişiţă). La alte specii, cum sunt cocoşul-de-munte şi ierunca, apar doar iarna, caadaptare pentru mersul pe zăpadă, vârzobii. Aceştia sunt excrescenţe cornoase, asemănătoaredinţilor de pieptene, situate pe degetele picioarelor, cu rol în mărirea suprafeţei de sprijin.15