CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

fondurilor de vânătoare, în condiţiile în care calităţile native de excepţie nu sunt completate de undresaj foarte atent, în sensul specializării acestor câini pentru vânatul negru şi, eventual, pentruvulpe sau pentru urmăritul pe urmă de sânge.Hărţuitorii folosiţi la vânătoare sunt,cu excepţia airedale terierului, de talie redusă, aucheta mai scurtă, mirosul în general mai slab şi pasiunea mai scăzută pentru gonit. În schimb, suntfoarte agresivi, atât la suprafaţă, cât şi în vizuină.Excepţie fac tekelii care au miros foarte fin şi pasiune pentru gonit, comportându-se ca bunigonitori, dar şi hărţuitori surprinzător de agresivi sub pământ. Faţă de unii câini gonitori de taliemare şi medie, hărţuitorii neliniştesc mult mai puţin vânatul util, dovedindu-se foarte folositori lavânarea speciilor care se adăpostesc în vizuini (vulpe, pisică sălbatică, viezure). Jagdterierii,tekelii cu păr sârmos şi cu păr scurt, precum şi foxterierii cu păr sârmos, dar şi cei cu păr neted,sunt cei mai utilizaţi în acest scop.Şi airedale terierul a fost încercat la vânatul negru, fără însă ca acesta să exceleze prinpasiune şi curaj. Fiind greoi şi având reacţii întârziate, este permanent predispus rănirii şi chiaruciderii de către mistreţi.Limierii sunt reprezentaţi în România prin câteva exemplare de limier bavarez şi limierhanoveran, iar mai nou şi prin alte câteva exemplare de limier englezesc (bloodhund).La vânătoare au fost utilizaţi mai frecvent limierii bavarezi, dar şi aceştia încă timid. Suntcâini deosebit de ataşaţi stăpânului şi foarte utili la căutarea vânatului mare rănit.Excelează printr-un miros care-i ajută să găsească şi să ţină urma de sânge chiar după 24 deore de la rănirea vânatului, inclusiv după ploi uşoare.Sunt câini recomandaţi pentru dotarea personalului de teren şi a celui tehnic de vânătoare.4.3.3. Alegerea câinelui de vânătoareAceastă alegere trebuie făcută ţinându-se seamă, pe de o parte de vânatul preferat de vânătorşi de condiţiile în care acesta vânează, iar pe de altă parte de caracteristicile diverselor rase de câinide vânătoare. Intervin, în această alegere, fără îndoială, şi posibilităţile de care dispune vânătorulpentru creşterea, transportul şi întreţinerea câinelui şi, într-o mare măsură, şi temperamentulacestuia.Se mai impune precizarea că trebuie să primeze aptitudinile pentru vânătoare ale câinelui, nuaspectul acestuia. Ar fi ideal ca un câine standard în privinţa aspectului exterior să moştenească şicalităţi optime pentru vânătoare.Vânătorul care nu-şi poate permite să întreţină decât un singur câine de vânătoare, dar caredoreşte să vâneze într-un teren variat diverse specii de vânat, va trebui să se orienteze către un câinecu aptitudini multiple, din categoria prepelicarilor universali. Dacă este tânăr şi se poate deplasauşor, poate prefera un câine mai mobil (vijlă, müsterländ) altuia mai greoi (brac, labrador),recomandat celor mai în vârstă. În plus, dacă locuieşte la bloc şi nu are propriul mijloc de transport,trebuie să se orienteze către un câine de talie mai redusă (epagnelul Breton, de exemplu).Nu în aceeaşi situaţie se află un vânător care vânează la păsăret de câmpie, caz în care esteîndreptăţit să prefere prepelicarii insulari. Dacă preferinţele sunt mai extinse şi includ vânatul debaltă, sunt de ales exemplare sau rase care acceptă să aporteze şi să lucreze în astfel de condiţii(bracul german, de exemplu).Vânătorul de mistreţi va alege, cu certitudine, copoiul pentru terenurile de munte şijagdterierul, foxterierul sau tekelul sârmos pentru terenul de câmpie.Ultimele trei rase - în ordinea jagdterier de talie mică, foxterier de talie redusă şi tekelsârmos - sunt foarte potrivite şi pentru vânătoare la vizuină.Deoarece calităţile depind de rasă şi se transmit ereditar, se recomandă să fie cumpăraţi doarcâinii de rasă pură, cu certificate de origine, dar obligatoriu proveniţi din părinţi utilizaţi lavânătoare. Obţinerea unor astfel de exemplare justifică, din plin, orice efort întreprins în scopul147