CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Aceşti factori externi, prin intermediul secreţiilor hormonale pe care le stimulează sau leinhibă, determină declanşarea perioadei de împerechere într-un anumit interval al anului, corelatstrict cu durata gestaţiei, astfel încât puii să fie crescuţi atunci când condiţiile de hrănire devinsuficiente sau abundente.Apropierea sexelor se realizează prin diverse semnale, diferite de la o specie de vânat la alta,cum sunt: semnalele optice (vizuale), transmise printr-o coloraţie caracteristică a corpului, maievidentă în cazul păsărilor (coloraţia vie a fazanilor, colorarea sprâncenei la cocoşul-de-munte,creşterea penelor la bătăuş etc.); semnalele acustice, transmise prin cântec la păsări (fazani, cocoşi-de-munte, ieruncă,potârniche etc.), iar la mamifere prin muget (la cerb), prin urlet (la lup), prin mieunat (la pisicasălbatică) ş.a.m.d.; semnalele olfactive, transmise prin anumite mărci olfactive (feromonale) caracteristice lamamifere.Pentru înlăturarea agresiunii intraspecifice, în comportamentul sexual au fost perfecţionate,în decursul evoluţiei, anumite comportamente denumite ritualuri de curtare. Mişcările de curtaresunt înnăscute şi tipice pentru fiecare specie. Numai după sincronizarea acestora pot avea loccopulaţia şi reproducerea speciei, ceea ce conduce la diminuarea posibilităţii de reproducere întreexemplare aparţinând unor specii diferite.Comportamentul de îngrijire a progeniturii (parental) se referă, în principal, la relaţiamamă-pui. Rolul acestui comportament este de a oferi şanse cât mai mari de supravieţuire pentrupui şi, prin aceasta, de perpetuare a speciei. Procesele de îngrijire şi ocrotire parentală sunt însăfoarte diferite, de la speciile nidicole, la care puii necesită o îngrijire atentă şi îndelungată, până lacele nidifuge, la care puii se ridică şi pleacă în mediul înconjurător imediat după naştere.De regulă, atât în cazul mamiferelor, cât şi în cazul păsărilor, speciile prădătoare suntnidicole, iar cele plantivore nidifuge. Excepţie fac speciile plantivore care nasc puii în vizuină(iepurii-de-vizuină), cele care cuibăresc în locuri ferite (porumbelul sălbatic, sturzul etc.) şi alteleasemenea.Comportamentul de curăţire (defecare sau micţiune) este, de asemenea, tipic fiecăreispecii. Defecarea şi urinarea au, pe lângă rolul fiziologic al eliminării produşilor de excreţie, şifuncţia de semnalizare intraspecifică şi de marcare a teritoriului.Comportamentul de joc este un comportament caracteristic mamiferelor şi păsărilor tinere,în care, de multe ori, sunt antrenate şi exemplarele adulte. Indiferent de faptul că jocul este solitarsau în grup, acesta constituie un mod activ de antrenare în executarea diferitelor mişcări utile,ulterior, în viaţă.Comportamentul explorativ (de investigare sau de curiozitate) a fost determinat, în timp,de necesitatea prospectării mediului înconjurător.Atunci când acest comportament nu constituie o necesitate impusă de insuficienţa hranei, aadăpostului sau a liniştii, el se desfăşoară doar în virtutea curiozităţii, obişnuinţei şi a necesităţii demişcare.Indiferent de tiparul comportamental şi de forma acestuia de manifestare, trebuie înţeles căsuccesiunea de acte (tipare) comportamentale adoptate de animale este rezultatul perceperii unorstimuli ai mediului extern, cu ajutorul organelor senzoriale, şi reacţiei care derivă din predispoziţiileinterne ale organismului. Stimulii externi sunt factorii de mediu biotic şi abiotic, cu care organismulstabileşte şi menţine relaţii permanente prin intermediul organelor de simţ. De obicei, o anumităcombinaţie de stimuli externi (motivaţie externă) determină acelaşi răspuns comportamental. Darnu întotdeauna, deoarece contează, aşa cum s-a precizat, şi predispoziţia organismului (motivaţiainternă).14