CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Distanţa până la care se deplasează vânatul în timpul unei zile, pe parcursul unui sezon sauîntr-un an, poartă denumirea de rază de activitate (diurnă, sezonieră sau anuală, după caz), diferită şicaracteristică fiecărei specii în parte.Comportamentul de ameninţare şi de luptă serveşte în primul rând pentru rezolvareacontradicţiilor intraspecifice. Vânatul se apără însă şi împotriva indivizilor aparţinând altor specii,atacând, în situaţii de excepţie, chiar omul.În marea majoritate a cazurilor, luptele încep printr-un comportament de impunere şi deameninţare, destinat înfricoşării adversarului şi evitării luptei. Zbârlirea coamei, rânjirea colţilor,mârâitul, mugetul, urletul şi alte semnale sonore de ameninţare fac parte din „arsenalul” acestuicomportament menit să-i acorde posibilitatea celui mai slab dintre combatanţi să se retragă. Acestadin urmă, adoptând un gest de supunere, linişteşte adversarul mai puternic şi îi inhibă agresivitatea.Uneori retragerea poate fi furişată sau poate fi doar o ocolire precaută a adversarului, fără adoptareacomportamentului caracteristic de supunere.Dacă adversarii nu cedează, ca şi în cazul în care indivizii sau grupările de indivizi suntîncolţite în locuri de unde nu se mai pot retrage, lupta este inevitabilă. Între indivizii aparţinândaceleiaşi specii, luptele au rareori deznodământ fatal, deoarece în decursul evoluţiei speciei auapărut adaptări morfologice menite să-i ferească de o asemenea finalitate. Nu însă şi în cazulluptelor interspecifice, când deznodământul este, în multe situaţii, fatal pentru cel slab.Agresivitatea, inclusiv faţă de om, se manifestă şi în cazul vânatului rănit sau încolţit, carenu mai are posibilitatea de retragere. Părerea conform căreia doar ursul şi mistreţul, aflaţi în astfelde situaţii, atacă omul este greşită. Cerbul poate fi uneori la fel de periculos, ca de altfel şi lupul.Chiar şi fricosul iepure se apară, zgârie şi muşcă, atunci când nu mai are scăpare.Comportamentul ierarhic reglementează, de regulă, relaţiile interindividuale în cadrulgrupărilor de animale, dar şi între indivizi separaţi şi între grupări de indivizi care coabitează.În cadrul grupărilor intraspecifice, ierarhizarea şi conducerea grupului poate fi strictă, cumeste cazul haitei de lupi şi al ciurdei de mistreţi, sau facultativă, cum este cazul stolului de gâştesălbatice.În cazul ierarhiei stricte, există un conducător (femelă sau mascul), urmat şi ascultat deindivizii inferiori „în grad” ai acestuia, ierarhizaţi la rândul lor pe diverse niveluri. De exemplu,ciurda de mistreţi este condusă de scroafa cea mai în vârstă, denumită sugestiv scroafăconducătoare. Urmează scroafa sau scroafele de vârstă imediat inferioară (pe nivelul 2), scroafelemai tinere (pe nivelul 3) şi purceii, a căror ierarhie se stabileşte, prin luptă, imediat după împlinireavârstei de 4 luni. În realitate, lupta pentru ierarhie începe mai devreme, încă de pe la 4 săptămâni,când fiecare purcel îşi cucereşte mamela proprie. Interesant de reţinut este că vierii sunt expulzaţidin ciurdă la vârsta de aproximativ un an. Ierarhizarea descrisă suferă modificări în perioada de rut,când vierul venit la ciurdă preia rangul cel mai înalt. O situaţie aparte se înregistrează în caz derănire sau de îmbolnăvire a scroafei conducătoare, când scroafa imediat următoare în grad îi iatemporar locul, până la însănătoşirea celei dintâi, sau pentru tot restul vieţii, în cazul rămâneriiacesteia cu grave sechele.Dominaţia şi ierarhia se manifestă şi în afara grupurilor, între grupările de animale sau întreindivizi din cadrul aceloraşi specii, dar şi între indivizi sau grupări aparţinând altor specii.De exemplu, la locurile de hrănire, ursul domină în general mistreţul, cioporul de ciute seimpune în faţa ciurdei de mistreţi, mistreţii autohtoni se impun în faţa celor venetici ş.a.m.d.Comportamentul de reproducere (reproductiv sau sexual) are în primul rând rolul deapropiere a sexelor, apoi de curtare şi de copulaţie specifică. Acest comportament se manifestăperiodic la animale, stimulat fiind de anumiţi factori externi, între care intensitatea luminii joacărolul cel mai important. Într-o mică măsură, decalarea perioadei de împerechere poate fi influenţatăatât de temperatură, cât şi de evoluţia presiunii atmosferice.13