CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

obligă vânatul să sară afară, prin lătrături insistente şi atacuri repetate. Cele mai eficiente rase decâini pentru o astfel de vânătoare s-au dovedit a fi jagdterierii de talie mică, foxterierii şi tekelii, înspecial cei sârmoşi.4.1.3. Metode de vânătoare specialeMerită să fie aduse în discuţie două metode de vânătoare - una colectivă şi cealaltăindividuală - altădată practicate pentru „combaterea răpitoarelor”. Dincolo de sportivitatea şi defrumuseţea lor, se întrevede posibilitatea utilizării acestor metode, într-o perioadă în care efectivelelupilor, ale ciorilor grive şi ale coţofenelor sunt în real progres. Cauza creşterii efectivelor acestorspecii este, cu certitudine, renunţarea la combaterea lor cu capcane şi otravă, metode considerateacum anacronice.Vânătoarea cu steguleţe se practică exclusiv la lupi, fiind bazată pe observaţia conformcăreia lupii, care au o vedere de excepţie, se feresc, dintr-o prudenţă proverbială, de steguleţelemereu în mişcare, amplasate la circa 60-80 cm de sol, pe o sfoară cu care se împrejmuieşte completgoana organizată în scopul vânării lor (planşa 56). Locul în care se odihnesc lupii - descoperit dupăurmele lăsate de aceştia pe zăpada proaspătă - se încercuieşte în perfectă linişte cu o sfoară pe caresunt înşiruite, la intervale de circa 80 - 120 cm, steguleţele viu colorate, având dimensiunile deaproximativ 15/30 cm. Pentru ca acţiunea să se realizeze cu mai multă uşurinţă, bucăţi de câte 50 mde sfoară cu steguleţe se rulează pe bobine din lemn sau din material plastic. Vânătorii suntamplasaţi întotdeauna în interiorul încercuirii, la circa 60 m de limita acesteia. Lupii sunt mişcaţiuşor de către gonaci, care vorbesc între ei şi lovesc, din când în când cu beţele în arbori. Este dereţinut faptul că lupii trec pe sub steguleţe numai în cazul în care sunt puternic strâmtoraţi. Printr-oastfel de organizare, 5-6 vânători şi tot atâţia gonaci dau un randament mult mai mare decât unnumăr înzecit de vânători, care participă la o vânătoare colectivă obişnuită.Vânătoarea cu bufniţa. Este o metodă de vânătoare la pândă, într-un loc în care, cu obufniţă-atrapă, sunt atrase speciile de vânat aripat dăunător (coţofene şi ciori grive). Metoda sebazează pe antipatia acestor specii faţă de prădătorii de noapte, mai ales atunci când în jurul atrapeisunt răspândite exemplare de coţofene şi de ciori grive deja împuşcate. Bufniţa, cel mai adeseaatrapă din material plastic cu aripi mobile, se aşază pe un stativ, la circa 20 - 25 m faţă de adăpostulîn care stă ascuns vânătorul. Acesta mişcă aripile atrapei cu ajutorul unei sfori, combinând aceastăatragere cu imitarea glasului coţofenelor sau al ciorilor. Metoda dă rezultate foarte bune dacă loculeste bine ales, mai ales pe timp frumos, fără vânt puternic, ori pe înserat în apropierea locurilor deînnoptat.4.2. Arme, muniţii şi tir vânătoresc4.2.1. Clasificarea armelor de vânătoareÎn domeniul armelor de foc, inclusiv al armelor de vânătoare, imaginaţia constructorilor aavut câmp larg de afirmare, dovada fiind reprezentată de multitudinea tipurilor şi modelelor acestorarme ingenioase şi interesante (planşa 58). Pe parcursul evoluţiei lor istorice, s-a renunţat la multedintre acestea, câştigând teren doar cele eficiente, relativ lejere şi uşor de manipulat, considerateîntotdeauna mai moderne.Pentru a le putea identifica din extraordinara lor diversitate, se impune adoptarea unorclasificări, facile după criterii consacrate:a) După configuraţia interiorului ţevii şi, implicit, după tipul muniţiei folosite, armelemoderne de vânătoare se împart în trei mari categorii şi anume:129