CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS CUVÃNT ÃNAINTE - AGVPS
ezervaţii deja stabilite se suprapunea peste diversele alte tipuri de rezervaţii ştiinţifice şi naturale,ceea ce este avantajos şi pentru vânători şi pentru protecţia speciilor de vânat.Bine sau rău alese ca amplasament, rezervaţiile de genofond erau gospodărite ca oricerezervaţie, conform unor regulamente proprii, în cadrul cărora erau stabilite toate măsurile deocrotire şi de îngrijire a efectivelor speciilor protejate, lăsând însă cale liberă desfăşurării tuturorcelorlalte activităţi care nu contraveneau scopului principal urmărit.Aşadar, vânătoarea strict direcţionată prin regulamentul fiecărei rezervaţii, exclusivselectivă pentru specia protejată şi judicios reglementată pentru celelalte specii de vânat în vedereaeliminării concurenţei la hrană şi a neliniştirii speciilor protejate, nu era exclusă deoarece ar fibenefică scopului urmărit.Aceste rezervaţii de genofond cinegetic, gestionate în maniera succint prezentată, aveauşansa de a deveni adevărate pepiniere naturale de vânat de calitate, din care puteau fi oricândcapturate exemplare valoroase în scopul populării zonelor sărăcite sau pentru împrospătări de sânge.În acelaşi timp, aceste rezervaţii pulsau permanent împrejur, în mod natural, exemplare de valoare,prin care se îmbunătăţeau efectivele şi calitatea populaţiilor din fondurile învecinate.Era esenţial ca numărul acestor rezervaţii să fie suficient de mare, atât pentru speciilevaloroase de vânat sedentar (capră neagră, cerb comun, căprior, cerb lopătar, mari prădători: urs,lup, râs, mistreţ etc.), cât şi pentru alte specii de vânat sedentar ocrotite prin convenţiiinternaţionale, dat fiind riscul dispariţiei lor (vidră, nurcă, hârciog, pisică sălbatică). Nu puteau fiomise nici rezervaţiile speciale deja conturate pentru protecţia unor specii ameninţate de vânatmigrator, în special în Delta Dunării. Astfel de rezervaţii trebuiau delimitate şi în scopul urmăririievoluţiei unor specii recent introduse, al căror destin nu poate fi anticipat, cum sunt marmota şicastorul. Nici zimbrul, dropia şi cocoşul de mesteacăn nu trebuiau scăpate din vedere, chiar dacă numai sunt demult specii de interes vânătoresc.Pentru ca rezervaţiile de genofond cinegetic să-şi dovedească eficienţa, ele trebuie raţionalalese şi suficient de intens mediatizate în vederea asigurării respectării lor. Dar, mai cu seamă,trebuie eficient păzite şi riguros verificată respectarea regulamentelor acestora, care trebuia săexcludă posibilitatea practicării vânătorii comerciale (cu străinii). Altfel, rămâneau doar simpleintenţii utopice.Aprecierile şi argumentele susţinute de către reprezentanţii A.G.V.P.S. din România, cuocazia discutării prevederilor Legii nr. 103/1996, conform cărora rezervaţiile de genofond cinegeticar fi trebuit să ocupe 5% din suprafaţa fondului cinegetic al României, în care să fie incluse cele maiimportante dintre fostele „rezervaţii prezidenţiale”, au rămas doar propuneri. Pe mai puţin de 2%din suprafaţa fondului cinegetic naţional şi în afara arealului optim, unele dintre rezervaţiile actualede genofond cinegetic, stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură nu şi-auputut dovedi viabilitatea şi nici eficienţa, motiv pentru care, din păcate, s-a renunţat la ele, prinprevederile noii Legii nr. 407/2006. Rămân încă de actualitate, delimitate şi cuprinse în reţelele dearii internaţionale protejate, ariile speciale de conservare a unor mamifere şi păsări, ariile specialprotejate în interesul unor păsări migratoare şi ariile de interes conservator special, cuprinse înreţelele NATURA 2000 şi EMERALD.3.12. Diminuarea pagubelor produse de vânatPrin consumul preferenţial de hrană - în sol, la suprafaţa acestuia şi la nivelul vegetaţieierbacee şi arbustive, precum şi în coronamentul arborilor şi al pomilor fructiferi - vânatul a produsşi poate produce, în condiţii întotdeauna discutabile, prejudicii agricultorilor, crescătorilor deanimale şi silvicultorilor.120
De aici, o anumită divergenţă de opinii între vânători şi producătorii amintiţi, primii dorindvânat cât mai mult şi implicit cote de recoltă cât mai ridicate pentru satisfacerea pasiunii lorvânătoreşti, iar ceilalţi cât mai puţin vânat, pentru a nu înregistra nici un fel de prejudicii îndomeniul producţiei vegetale şi animale. Nu de puţine ori şi nu în puţine situaţii, din cauza acesteidispute s-a pus problema combaterii şi chiar a exterminării unor specii de vânat din anumite zonegeografice. Lupul, ursul şi mistreţul, dar nu numai, au fost, până nu demult, vizate în acest sens.Efectul disputei, în privinţa speciilor amintite, este uşor de remarcat în Europa Occidentală.În România, ca peste tot în lumea civilizată, speciile de vânat sunt protejate prin lege. Maiales în ultima perioadă, ca urmare a aderării ţării noastre la convenţiile şi acordurile internaţionaleîn materie de conservare a biodiversităţii faunei sălbatice şi de exploatarea durabilă a acesteia.Aspectul menţionat al protecţiei speciilor de vânat nu presupune însă că prejudiciile cauzatede acestea pot fi tolerate în totalitate sau în orice condiţii. Legea stabileşte obligaţii atât pentrugestionarii fondurilor de vânătoare, cât şi pentru proprietari, iar prejudiciile se impune a fi suportate,într-un fel sau altul, de fiecare dintre părţi.În principiu, gestionarii sunt obligaţi să se străduiască să menţină vânatul cât mai mult timpîn pădure, în efective şi în structuri optime, iar proprietarii de culturi şi animale domestice să şi lepăzească eficient, aşa cum se păzeşte proprietatea oriunde în lume. Este evident că ambele părţitrebuie să coopereze în sensul îndepărtării vânatului din zonele în care pot cauza efectiv prejudicii.Teoretic, menţinerea efectivelor de vânat la niveluri şi în structuri optime, completată cumăsuri de hrănire complementară în pădure, în locuri special amenajate, poate diminua multprejudiciile produse de vânat. Dată fiind firea hoinară a vânatului şi concentrările lui sezoniere înlocuri propice hrănirii, prejudiciile nu pot fi însă, în totalitate, evitate. Este motivul pentru care, înastfel de cazuri, se impune intervenţia omului, vânător sau proprietar, în scopul sperierii şi aîndepărtării vânatului din zonele ameninţate. În situaţii de excepţie, împuşcarea vânatului în locurileunde revine periodic pentru hrănire rămâne singura modalitate, deşi extremă, de soluţionare aproblemei. În contextul expus, se va schiţa, în continuare, un complex de măsuri adaptabile fiecăreispecii de vânat, pentru diminuarea sau evitarea înregistrării de prejudicii cauzate de acestea:1. Plecând de la premiza, nu întotdeauna reală, că majoritatea speciilor de vânat, care neinteresează din punct de vedere al prejudiciilor produse, găsesc în pădure liniştea necesară şiadăpost mai bun decât în spaţiul agricol, precum şi de la faptul că pădurea oferă, în perioada devegetaţie, toate condiţiile necesare de viaţă (hrană diversă, apă pentru băut şi de scăldat, sare etc.)se poate conta, teoretic, pe şansa menţinerii vânatului în pădure. În condiţiile în care pădurea sepăşunează sau se exploatează pe suprafeţe mari în perioada care ne interesează, dacă trupurile depădure sunt mici, iar deranjul cauzat de om este frecvent şi dacă celelalte cerinţe ale vânatului faţăde locul de trai (hrană, apă, sare etc.) nu sunt îndeplinite, acesta o va părăsi temporar şi se va stabiliîn mijlocul câmpului cultivat ori lăsat pârloagă, unde inevitabil va produce şi prejudicii. În astfel desituaţii, o parte din vină revine şi celui care determină, direct sau indirect, plecarea vânatului dinpădure, nefiind exoneraţi de răspundere nici proprietarii agricoli care nu sesizează la timp situaţia şinu iau măsuri de protecţie şi de pază corespunzătoare a culturilor proprii. Nicăieri în lumeproprietarul păgubit nu este scutit de astfel de obligaţii. Peste tot, ca şi la noi, sunt prevăzuteobligaţii în acest sens, pentru ambele părţi.Revenind la obligaţiile concrete ale gestionarilor vânatului - în afara îndatoririi majore deextragere a cotei anuale de recoltă, pentru a menţine efectivele de vânat apropiate de cele optime şiîn structuri normale - trebuie reamintită, în primul rând, obligaţia practicării hrănirii de abatere avânatului, în special în pădure. Ogoarele de hrană şi hrana administrată special în acest scop,precum şi crearea unor „complexuri” de atragere şi de menţinere a vânatului în pădure, devineficiente numai în situaţia în care toate celelalte condiţii de linişte şi de adăpost suntcorespunzătoare. Reuşita demersului depinde mult, în continuare, atât de amplasarea acestorcomplexuri, cât şi de modalitatea de hrănire în scop de abatere, care trebuie să dea de lucru121
- Page 69 and 70: Perioada de vânare: 1 septembrie -
- Page 71 and 72: Obiceiuri: Se adună în cârduri m
- Page 73 and 74: Coloraţia generală este maronie-s
- Page 75 and 76: Vânare: Vânătoarea se face indiv
- Page 77 and 78: din ce în ce accentuat, câinele h
- Page 79 and 80: ună-cenuşie, brăzdată cu dungi
- Page 81 and 82: Este o specie alohtonă, devenită
- Page 83 and 84: 2.3.35. Cioara grivă (Corvus coron
- Page 85 and 86: Se întâlneşte în zona de câmpi
- Page 87 and 88: Iernează îndeosebi în Dobrogea
- Page 89 and 90: mai închise. Femela are şi ea mo
- Page 91 and 92: Glasul sonor, care îi trădează p
- Page 93 and 94: Altă denumire: Ciocârlie moţată
- Page 95 and 96: Noua lege intitulată Legea fondulu
- Page 97 and 98: În acest mod, încă din 1966, au
- Page 99 and 100: S = mărimea suprafeţelor de pădu
- Page 101 and 102: Chiar dacă formularea pare a fi un
- Page 103 and 104: crearea de remize speciale pentru a
- Page 105 and 106: Se impune a fi reţinută însă o
- Page 107 and 108: Observatoarele sunt instalaţii vâ
- Page 109 and 110: În această privinţă, modul nost
- Page 111 and 112: interes, îndeosebi în terenurile
- Page 113 and 114: locurile de odihnă şi eventual cu
- Page 115 and 116: Cei ce vor demara astfel de acţiun
- Page 117 and 118: masculi în cazul speciilor poligam
- Page 119: Populaţia rurală, vânătorii, pe
- Page 123 and 124: Importantă rămâne deci surprinde
- Page 125 and 126: Se cunoaşte că toate preparatele
- Page 127 and 128: prin apropiere sau la pândă, prin
- Page 129 and 130: obligă vânatul să sară afară,
- Page 131 and 132: Părţile componente ale unei astfe
- Page 133 and 134: Lungimea patului trebuie să fie eg
- Page 135 and 136: puternic şi o împrăştiere mai m
- Page 137 and 138: mai dur spre bază, îmbinându-se
- Page 139 and 140: Acest fenomen trebuie avut în vede
- Page 141 and 142: oblic pe direcţia de tragere (pe o
- Page 143 and 144: arma nu este nici justă, nici prec
- Page 145 and 146: jagdterierul cu păr scurt; foxteri
- Page 147 and 148: fondurilor de vânătoare, în cond
- Page 149 and 150: acest bagaj ereditar intervine dres
- Page 151 and 152: Manşonul, care pare acum demodat,
- Page 153 and 154: Examenul se susţine, totodată, ş
- Page 155 and 156: ascundă. Din planşa 71 reies şi
- Page 157 and 158: ocolirea desişurilor fără vizibi
- Page 159 and 160: Ulterior detaşării, urmează prep
- Page 161 and 162: CAPITOLUL VREGULI EXPLICITATE DE CO
- Page 163 and 164: Aceste restricţii şi interdicţii
- Page 165 and 166: De aceea, nimeni nu poate nega rolu
- Page 167 and 168: În timpul actului vânătorii, arm
- Page 169 and 170: Dincolo de legi şi de statute, în
De aici, o anumită divergenţă de opinii între vânători şi producătorii amintiţi, primii dorindvânat cât mai mult şi implicit cote de recoltă cât mai ridicate pentru satisfacerea pasiunii lorvânătoreşti, iar ceilalţi cât mai puţin vânat, pentru a nu înregistra nici un fel de prejudicii îndomeniul producţiei vegetale şi animale. Nu de puţine ori şi nu în puţine situaţii, din cauza acesteidispute s-a pus problema combaterii şi chiar a exterminării unor specii de vânat din anumite zonegeografice. Lupul, ursul şi mistreţul, dar nu numai, au fost, până nu demult, vizate în acest sens.Efectul disputei, în privinţa speciilor amintite, este uşor de remarcat în Europa Occidentală.În România, ca peste tot în lumea civilizată, speciile de vânat sunt protejate prin lege. Maiales în ultima perioadă, ca urmare a aderării ţării noastre la convenţiile şi acordurile internaţionaleîn materie de conservare a biodiversităţii faunei sălbatice şi de exploatarea durabilă a acesteia.Aspectul menţionat al protecţiei speciilor de vânat nu presupune însă că prejudiciile cauzatede acestea pot fi tolerate în totalitate sau în orice condiţii. Legea stabileşte obligaţii atât pentrugestionarii fondurilor de vânătoare, cât şi pentru proprietari, iar prejudiciile se impune a fi suportate,într-un fel sau altul, de fiecare dintre părţi.În principiu, gestionarii sunt obligaţi să se străduiască să menţină vânatul cât mai mult timpîn pădure, în efective şi în structuri optime, iar proprietarii de culturi şi animale domestice să şi lepăzească eficient, aşa cum se păzeşte proprietatea oriunde în lume. Este evident că ambele părţitrebuie să coopereze în sensul îndepărtării vânatului din zonele în care pot cauza efectiv prejudicii.Teoretic, menţinerea efectivelor de vânat la niveluri şi în structuri optime, completată cumăsuri de hrănire complementară în pădure, în locuri special amenajate, poate diminua multprejudiciile produse de vânat. Dată fiind firea hoinară a vânatului şi concentrările lui sezoniere înlocuri propice hrănirii, prejudiciile nu pot fi însă, în totalitate, evitate. Este motivul pentru care, înastfel de cazuri, se impune intervenţia omului, vânător sau proprietar, în scopul sperierii şi aîndepărtării vânatului din zonele ameninţate. În situaţii de excepţie, împuşcarea vânatului în locurileunde revine periodic pentru hrănire rămâne singura modalitate, deşi extremă, de soluţionare aproblemei. În contextul expus, se va schiţa, în continuare, un complex de măsuri adaptabile fiecăreispecii de vânat, pentru diminuarea sau evitarea înregistrării de prejudicii cauzate de acestea:1. Plecând de la premiza, nu întotdeauna reală, că majoritatea speciilor de vânat, care neinteresează din punct de vedere al prejudiciilor produse, găsesc în pădure liniştea necesară şiadăpost mai bun decât în spaţiul agricol, precum şi de la faptul că pădurea oferă, în perioada devegetaţie, toate condiţiile necesare de viaţă (hrană diversă, apă pentru băut şi de scăldat, sare etc.)se poate conta, teoretic, pe şansa menţinerii vânatului în pădure. În condiţiile în care pădurea sepăşunează sau se exploatează pe suprafeţe mari în perioada care ne interesează, dacă trupurile depădure sunt mici, iar deranjul cauzat de om este frecvent şi dacă celelalte cerinţe ale vânatului faţăde locul de trai (hrană, apă, sare etc.) nu sunt îndeplinite, acesta o va părăsi temporar şi se va stabiliîn mijlocul câmpului cultivat ori lăsat pârloagă, unde inevitabil va produce şi prejudicii. În astfel desituaţii, o parte din vină revine şi celui care determină, direct sau indirect, plecarea vânatului dinpădure, nefiind exoneraţi de răspundere nici proprietarii agricoli care nu sesizează la timp situaţia şinu iau măsuri de protecţie şi de pază corespunzătoare a culturilor proprii. Nicăieri în lumeproprietarul păgubit nu este scutit de astfel de obligaţii. Peste tot, ca şi la noi, sunt prevăzuteobligaţii în acest sens, pentru ambele părţi.Revenind la obligaţiile concrete ale gestionarilor vânatului - în afara îndatoririi majore deextragere a cotei anuale de recoltă, pentru a menţine efectivele de vânat apropiate de cele optime şiîn structuri normale - trebuie reamintită, în primul rând, obligaţia practicării hrănirii de abatere avânatului, în special în pădure. Ogoarele de hrană şi hrana administrată special în acest scop,precum şi crearea unor „complexuri” de atragere şi de menţinere a vânatului în pădure, devineficiente numai în situaţia în care toate celelalte condiţii de linişte şi de adăpost suntcorespunzătoare. Reuşita demersului depinde mult, în continuare, atât de amplasarea acestorcomplexuri, cât şi de modalitatea de hrănire în scop de abatere, care trebuie să dea de lucru121