CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Hrănirea complementară implică administrarea sorturilor adecvate de hrană, în adăposturispeciale (depozite, hrănitori) sau în puncte de hrănire pe care vânatul le învaţă şi le frecventează.În legătură cu această hrănire complementară, se impune a fi reţinut faptul că hrana trebuiesă fie de bună calitate, vânatul fiind în general pretenţios din acest punct de vedere.În funcţie de specia de vânat pe care intenţionăm să o ajutăm prin hrănire complementară,putem folosi hrană de natură animalieră (intestine de pasăre, carne de animale etc.) şi diverse sorturide furaje vegetale, ce pot fi fibroase (fân, frunzare), suculente (tuberculi, fructe, rădăcinoase) şiconcentrate (fructe şi seminţe forestiere uscate, cereale etc.). De asemenea, se pot folosi şi diversenutreţuri combinate special pregătite.Mistreţul, fazanul şi potârnichea sunt speciile care reacţionează cel mai bine la hrănireacomplementară. Se impune însă o astfel de hrănire şi în cazul altor specii plantivore (cervide,iepure) şi în cazul unor prădători, mai ales pentru scăderea presiunii acestora asupra vânatului dinprima categorie.În ultima perioadă, date fiind pagubele cauzate de vânat în agricultură şi zootehnie, s-aimpus şi ideea hrănirii complementare în afara perioadei critice de iarnă, în scopul abateriianimalelor sălbatice de la culturile agricole sau de la stânele de animale domestice. Această hrănire„de abatere” a fost şi este practicată, într-o anumită măsură, în cazul urşilor şi al mistreţilor, dar sepoate extinde şi la cerb comun şi la alte specii de vânat (cerb lopătar, lup etc.).Importanţa hrănirii de abatere va spori, fără îndoială, odată cu consolidarea dreptului deproprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere, când riscul litigiilor generate depagubele cauzate de vânat va creşte faţă de perioada actuală.De aceea, îmbunătăţirea condiţiilor naturale de hrănire a vânatului trebuie gândită şi pentruperioada de vară. Ogoarele de hrană amplasate în interiorul sau la marginea pădurii rezolvă parţialproblema. Astfel de măsuri vor trebui însă completate printr-o hrănire conştientă de abatere aatenţiei, cu sorturi de hrană foarte atractivă, aşa încât toate aceste acţiuni concertate să funcţionezeca un factor de dirijare a răspândirii spaţiale a vânatului. Este evident că vânatul va prefera să-şicaute hrana la adăpostul pădurii, decât să iasă în câmpul cultivat agricol unde este permanentderanjat şi hărţuit.În plus, nu trebuie uitat nici o clipă faptul că păşunatul în pădure, ca orice altă formă dederanjare a vânatului în interiorul acesteia, contribuie esenţial la alungarea vânatului spre câmpulcultivat agricol, care îi poate oferi, în astfel de situaţii, un adăpost mai bun, dar mai puţin indicat dincauza prejudiciilor pe care acest vânat dislocat le poate produce agricultorilor.Problema, foarte importantă, a hrănirii complementare a vânatului nu se poate încheia fărăreamintirea rolului pe care îl au sarea şi apa în viaţa acestuia. Sarea trebuie asigurată nu numai încalitate de aliment, ci şi de ingredient necesar unei bune digestii, fiind un element esenţial alreuşitei încercării de atragere a vânatului în anumite zone. Această sare nu trebuie administrată laîntâmplare, ci în locuri liniştite (ascunse) şi doar acolo unde se doreşte concentrarea vânatului.Reacţionează pozitiv, în acest sens, toate speciile erbivore, dar şi cele omnivore, cunoscută fiindatracţia irezistibilă pe care o exercită sarea asupra cervidelor, caprei negre, muflonului şimistreţului.Apa, în stare lichidă, este şi ea indispensabilă vânatului. Cantitatea eliminată din organismprin evaporare la nivelul căilor respiratorii, prin transpiraţie la nivelul glandelor sudoripare şi prinurină trebuie înlocuită prin apa din conţinutul hranei suculente, iar diferenţa prin apa băută şi,uneori, prin consumul de zăpadă.În general, biotopurile din România au o reţea hidrografică suficient de densă pentru asatisface vânatul, exceptând anumite zone aride de câmpie, dar şi în acestea apa devine deficitarădoar în anumite perioade de secetă prelungită.În astfel de perioade este necesară intervenţia gestionarului vânatului prin administrarea,periodică, de apă în jgheaburi, astfel încât să fie împiedicată părăsirea zonei, fie şi temporară, decătre speciile de vânat sensibile la lipsa de apă.104