CUVÂNT ÎNAINTE - AGVPS

Experienţa trecută şi cea actuală trebuie să conducă la concluzia conform căreia nu maitrebuie repetate greşelile care au costat România din punct de vedere cinegetic şi nici greşelile altorprecursori în materie din centrul Europei. Natura trebuie respectată, iar acţiunile umane asupraacesteia se impune a fi realizate cu măsură, în deplină concordanţă cu legităţile care o guvernează.Altfel se va răzbuna, în continuare, pe noi.1.4. Obiectul etologiei vânatuluiTimp îndelungat, comportamentul animalelor a constituit doar obiectul preocupărilorempirice ale vânătorilor şi ale crescătorilor de animale. Relativ recent, în ultimele decenii, s-aacceptat ideea că acest comportament trebuie sistematic studiat, deoarece prezintă un interes practicdeosebit în activitatea de creştere a animalelor. Aşa s-a ajuns ca etologia - care este ştiinţacomportamentului animalelor în condiţii normale de viaţă - să fie introdusă în programa unorinstituţii de învăţământ superior.Etologia vânatului, parte a etologiei animalelor, are ca obiect de studiu, după cum reflectă şidenumirea, speciile de interes vânătoresc.Un bun vânător nu poate fi acela care cunoaşte bine doar ecologia speciilor de interesvânătoresc. Rezultate practice în domeniul vânătorii va avea numai cel care va reuşi să înţeleagă, înplus, şi comportamentul vânatului. Acela care va şti permanent, indiferent de anotimp şi vreme,unde, când şi mai ales cum să caute vânatul, pentru a-l putea ajuta sau pentru a-l putea întâlni şidobândi.Foarte mulţi vânători moştenesc cunoştinţele în materie de la înaintaşi. Alţii, înzestraţi cuputere de înţelegere, cu intuiţie şi cu spirit fin de observaţie, le dobândesc singuri, iar alţii semulţumesc să facă vânătoare bazându-se doar pe experienţa şi instinctul camarazilor.Cunoştinţele necesare de comportament al vânatului se pot dobândi însă şi prin studiusistematic, chiar dacă literatura în domeniu nu este încă suficient de bogată şi de variată în materie.Comportamentul speciilor de vânat, ca de altfel şi al altor specii de animale, poate fi abordatcomplex, sub o multitudine de aspecte, dar poate fi prezentat şi sistematic, ţinând seama de raportulînnăscut-dobândit în comportamentul individual şi colectiv (social), ori după scopul şi formaacestuia de manifestare.După raportul înnăscut-dobândit în comportamentul individual şi colectiv deosebim:1. Comportamentul înnăscut, determinat de o anumită zestre ereditară. Este instinctiv şi,practic, asemănător pentru toţi indivizii unei specii, care reacţionează similar la acelaşi stimulexterior. La fel vor reacţiona puii de fazani la chemarea făzăniţei, similar vor fi alertaţi iezii decapră neagră la şuieratul caprei care anunţă un iminent pericol, identic vor rămâne nemişcatepotârnichile la vederea uliului care prospectează terenul, asemănător se vor retrage mistreţii îndesişuri şi-şi vor pregăti culcuşurile de vreme rea cu o zi înainte ca aceasta să se schimbe ş.a.m.d.În general, căutarea hranei şi prospectarea teritoriului la vârste mici, regăsirea sexelor,instinctul matern, apărarea progeniturii şi altele asemenea sunt comportamente înnăscute,dominante în cazul animalelor sălbatice şi, implicit, al vânatului.2. Comportamentul dobândit se datorează procesului de învăţare. Prin acomodare, cândanimalul trebuie să dobândească obişnuinţa anumitor situaţii, prin însuşirea unor obiceiuri noi,învăţate ca urmare a unor abateri comportamentale ce s-au dovedit favorabile individului şi prinimitarea părinţilor sau a altor indivizi aparţinând speciei, dar şi altor specii, comportamentul seîmbogăţeşte odată cu vârsta. Astfel, indivizii în cauză reacţionează mai bine decât instinctual laanumite situaţii din natură.Un exemplu concret de acomodare este al căpriorului care habitează în apropierea unorpăşuni cu vite. El se acomodează treptat la vecinătatea vitelor, de care nu se mai fereşte. Un astfelde căprior, deşi nu suportă apropierea vânătorului până la distanţa unui foc sigur, va putea fi înşelatprin apropierea cu un animal domestic, folosit drept paravan. Alte exemple de acomodare sunt ale10