Alice din plumb şi din DESPRE COCORI, DROPII ... - AGVPS

|ÎnsemnăriCOCORUL MAREEste o pasăre de origine europeană din ce în ce mai rarăşi doar în trecere prin România. Cu doar o jumătate desecol în urmă se găsea într-o cu totul altă situaţie şi veneaîn cârduri enorme în timpul pasajului de primăvară, din adoua decadă a lunii martie până la început de aprilie, şi a pasajuluide toamnă, din mijlocul lunii septembrie până la începutde noiembrie. Puţine perechi clocitoare rămâneau să scoatăpui şi în Delta Dunării, în insula Sacalin, Ostrovul Dranov şigrindul Chituc. Acum cuibăreşte numai în ţările nordice – Finlanda,Suedia, Norvegia şi foste state ale URSS – şi iernează înSpania şi nordul Africii.Poate fi caracterizată ca o pasăre de mlaştină, lagună şi stufăriş,foarte discretă în perioada clocitului şi a creşterii puilor, dargregară, vizibilă, gălăgioasă şi totuşi foarte prudentă în afaraacestei perioade. Cuibăreşte şi în câmpiile mlăştinoase nordice,întinse şi deschise.Prin România avea şi probabil mai are două căi cunoscute demigraţiune: prin estul ţării, Delta Dunării şi litoralul Mării Negreşi, în număr mai redus, prin câmpia din vestul ţării, din SatuMare până în Timişoara.Fiind pasăre de talie mare, de 8 – 16 kg masculul şi 3-5 kg femela,a prezentat un interes aparte pentru vânători, care înregistraurecolte de mii de exemplare anual. De exemplu, în anul 1939 afost înscrisă în statisticile vremii o recoltă de 1152 exemplare,existând convingerea că această cifră a fost subapreciată (fiindcănu toţi vânătorii raportau toate extragerile în acea perioadă).Vânarea cocorului era şi ea incitantă, precum în cazul dropiei,fiindcă apropierea - fie cu căruţa, fie pe lângă animale sau laadăpostul vegetaţiei scunde din teren deschis - şi pânda, în gropisau adăposturi subtil camuflate, erau extrem de dificile, din cauzasantinelelor cârdurilor aflate la mâncare sau odihnă şi, respectiv,a acuităţii excepţionale de observare a modificărilor intervenitepe traseele lor de deplasare.Din cauza „civilizării” habitatelor ocupate şi puterii reduse deînmulţire, o pereche clocitoare depunând doar două ouă (uneoriunu şi foarte rar trei), efectivele sale au tot scăzut, iar speciaa devenit ameninţată. Totodată, căile vechi de migrare s-aurestrâns, iar unele chiar au fost abandonate. De aceea, foarte rarmai pot fi văzute ziua sau auzite noaptea cârduri de cocori pedeasupra ţării noastre, zburând invariabil în formă de „V”, deregulă la mare înălţime.În aceste condiţii, vărarea unui cârd de cocori în Câmpia de vesta judeţului Timiş, în anul 2009, reprezintă o excepţie categoricăde la regulă şi o curiozitate ştiinţifică demnă de notat pentru maitârziu.În continuarea celor prezentate despre cocor şi cu gândul la istoriamultimilenară a existenţei speciei, trebuie să ne obişnuimşi să acceptăm şi ideea unui anumit sfârşit. Indiferent de voinţanoastră, a vânătorilor, schimbările survenite în mediul natural deviaţă al sălbăticiunilor impun, în timp, succesiuni surprinzătoarede faună şi floră. Natura încearcă astfel să compenseze, şi reuşeştepână la o anumită limită, pierderile în specii ancestrale, mai greuadaptabile schimbărilor prea repezi din mediul lor de viaţă. Loculacestora este luat, aşa după cum constatăm frecvent, de altele biologicmai tinere, care pot să se înmulţească şi să prospere în noilecondiţii, asigurând continuitatea resursei naturale regenerabile denumitegeneric vânat. Dar, ne repetăm, până la o anumită limită.A se înţelege viteză de schimbare a condiţiilor din mediul lor şial nostru, din ce în ce mai puţin natural, de viaţă. Sau altfel spus,atâta timp cât specia, indiferent care ar fi aceasta, poate ţine pasul,prin puterea de înmulţire şi adaptare, cu „viteza” de schimbarea condiţiilor de mediu, din ce în ce mai surprinzătoarepentru toţi.N.S.|14 Vânătorul și Pescarul Român