Alice din plumb şi din DESPRE COCORI, DROPII ... - AGVPS

Josefina l-a afectat profundşi l-a determinatsă se dedea şi mai multvânătorii. Retrăgându-sela palatul Trianon, a începutsă practice un noumod de vânătoare, acelade a vâna singur, însoţitdoar de un aghiotant. Înanul 1810, a reformat ListaCivilă a Casei Imperialeşi a ordonat cumpărareade mari suprafeţe depădure, pentru reconstituireaunui vechi domeniude vânătoare regală. Aordonat şi supravegheatremobilarea castelelorde vânătoare din Rambouillet,Trianon şi Compiègne,a cumpărat pentruechipajul imperialde vânătoare hotelul dinVersailles, destinat MareluiMaestru al VânătorilorImperiale, fapt care a determinatînceperea uneiserii de construcţii noi,destinate îmbunătăţiriivieţii personalului angajatîn slujba vânătorilor imperiale.După căsătoria cuprinţesa austriacă Marie-Louise, Napoleon a reluatvânătorile zilnice, dar lecompleta cu lecţiile decălărie oferite noii salesoţii. De fapt, toate ieşirilesale la vânătoare se constituiauîn bineveniteprilejuri de a se bucura deîmbrăţişarea naturii.A urmat momentulnefast al Campanieidin Rusia, din anul 1812,terminat cu o mare înfrângerea armatelor francezeşi un eşec personal alîmpăratului. În timpulcare a urmat până la abdicareaforţată din lunaaprilie 1814 la Fontainebleau,Napoleon şi-a contiuatvânătorile, mai multpentru a menţine iluziaunei stări de normalitate.A urmat exilul în insulaElba, după care revenireasa în acele faimoaseo sută de zile (martie-iulie1815), în carepreocupările împăratuluise adaptaseră noilorîmprejurări din Franţa.Totuşi, în acel răstimp adesfiinţat funcţia de MareMaestru al Vânătorilor Imperiale,din stricte motiveeconomice.Apoi, ultimaetapă, exilul definitiv şiimplacabil în insula Sf.Elena, unde Napoleon arămas până la sfârşitulsău, survenit în anul 1821.Istoricii consemneazăfaptul că şi aici Napoleona participat la câtevavânători, ultimele dinviaţa sa şi fără fastul dealtădatăĊâteva concluziiFără îndoială, Napoleona fost vânător,chiar pasionat – dacălăsăm la o parte comentariileironice care auapărut după dispariţiasa. Faptul că a reoganizatvânătoarea, redându-istrălucirea din timpurileregalităţii, preocupareapentru restabilirea domeniilorde vânătoare,decretele emise în folosulvânătorii, meticulozitateaorganizării şi desfăşurăriiacţiunilor, practicareazilnică a vânătorii de celemai multe ori solitare,inclusiv în exilul său definitiv,nu pot fi interpretatedecât ca o apropiereafectivă de această îndeletnicire.Astfel, cândlocuia la Paris, făceavânătorile dimineaţa, iarcând era la Rambouillet,de pildă, vânătorile îi ocupaudupă-amiezile, pânănoaptea târziu. Se spunecă ar fi participat în total laun număr de 350 de partidede vânătoare, numărpe care nu îl comentăm,deoarece el nu poateexprima adevăratul sentimental suveranului faţăde nobila artă a vânătorii.Nu i s-a reproşat faptulcă a descoperit învânătoare potenţa de anetezi relaţiile dilomaticeşi politice cu alte stateeuropene şi nici n-ar fifost potrivit un astfel dereproş. La puternica sapersonalitate, beneficiulcircumstanţelor în carese desfăşurau vânătorileimperiale se răsfrângeamai mult asupra Franţei,decât asupra sa. Aşadar,tendinţele ulterioare decaricaturizare a unora dinvânătorile napoleonienerămân în convingereanoastră simple încercăride a umbri din strălucireasa.Viaţa mi-a oferitşansa de a conversa petema aceasta, cu o distinsăpersonalitate a vieţii culturalea Franţei, Dl. Leo A.Sennegon, om de originenobilă. În locuinţa sa dinstr. Visconti nr. 17 dinParis, unde locuise şiH. de Balzac şi care maipăstra mobilier şi tapiţeriece aparţinuseră ilustruluiscriitor, în compania unuipahar cu generosul vinde Bordeaux – vechi dedouăzeci de ani – am aflatmulte din lucrurile pozitive,mai puţin ştiute, dinactivitatea vânătoreascăa marelui împărat, inaccesibilesau voit ocolitede către exegeţii săi. Amavut această rară şansă,către finele anilor ’60.Precizarea « voit ocolite» are o bază reală,deoarece există o vastăliteratură consacratăpreocupărilor vânătoreştiale împăratului, bazată pecercetări de arhivă, a căreiexploatare ar da măsurarealităţii subiectului. Dar,să sperăm că va apare şiacest interes...general. Înce mă priveşte, în ideeaenunţată la începutulacestor rânduri, sunt de-adreptul încântat, mai multchiar, sunt fascinat de explorareaistoriei vânătoriiprin prezentarea unei seriide personalităţi « cusânge albastru », care aupracticat-o cu pasiuneşi despre care au lăsatneşterse mărturii. Toateacestea vor fi reunite întrocarte la care lucrez maide multă vreme şi care înprezent se află într-un stadiuaproape de finalizare.Iar REVISTEI, îi adresez ocaldă mulţumire pentrugăzduirea acestor rânduride prezentare.Vânătorul și Pescarul Român11|