Alice din plumb şi din DESPRE COCORI, DROPII ... - AGVPS

potriva eventualelor tentativede asasinat, desprecare începuseră să circulebănuieli.După încoronareDevenit împăratîn anul 1804, Napoleona procedat, cu hotărâreaşi energia care îl caracterizau,la continuareaprefacerilor vânătoriiîn profunzime. Inspiratdin practica vânătorilorregale desfăşurate deghilotinatul rege LouisXVI, a reorganizat acea« curte de vânătoare »,de data aceasta sub semnulimperiului nou creat.L-a numit pe mareşalulBerthier « Grand Veneurdu l’Empereur » - MareleMaestru al Vânătorilor Imperiale– care a primit misiuneaorganizării primelorvânători imperiale şi aformării unui corp de elităde « ofiţeri imperiali devânătoare » cu retribuţii,uniforme şi misiuni binestabilite. În chiar anulîncoronării, dar cu puţinînaintea evenimentului,Napoleon a regizat întâlnireacu Papa Pius al VIIlea– cu care s-a aflat întrunpermanent conflict– organizând în pădureaFontainebleau o pseudovânătoarecu echipaje.Acea vânătoare imperială,desfăşurată înainteamăreţului eveniment alîncoronării, trebuia săepateze oaspetele prin fastulcare amintea de cel altrecutelor vânători regale.Începuturile Primului Imperiuse caracterizeazăprin organizarea unorvânători strălucitoare, cuscopul foarte bine stabilitde a sprijini imagisticreprezentarea Franţei şi aproaspătului suveran, înplan politic.În acest sens, dinLista Civilă a regelui LouisXVI întocmită în anul1791, a dispus preluareapalatelor de la Versailles şiFontainebleau, împreunăcu pădurile organizatepentru acele vânători cuechipaje, totul condusde un intendent general.Inginerii topografi ai armateiau alcătuit hărţiminuţioase pentru toatedomeniile în care seNapoleon la o vânătoare în pădurea Compiègne, Pictură de Carle Vernet, 1811, MuzeulHermitage, St. Petresburgdesfăşurau vânătorileimperiale, Napoleondovedind şi cu acest prilejatenţia riguroasă pe careo acorda geniul său militartuturor acţiunilor derulateîn teren. Vânătorileimperiale au început sădevină un obicei la Curte, fiindmai numeroase şi organizateîn cinstea oaspeţilorde marcă, mai ales ambasadorisau reprezentanţi aicaselor regale europeneaflaţi în vizită în Franţa.Transformând vânătoareaîntr-o manifestaremetaforică a victoriilormilitare, Napoleon participala vânătoare alăturide aliaţii săi, înainte şidupă fiecare bătălie. Astfel,vânătoarea a căpătatun rol nou, deosebit deimportant, acela de acontribui la integrareasuveranului în cercul elitistal suveranilor europeni şide a consolida prestigiulinternaţional al Franţei.Pe plan intern,vânătoarea imperială aavut deasemeni un rol şio eficienţă deosebită înrecoagularea societăţii.Aristocraţii din VechiulRegim, calmaţi de evoluţiaevenimentelor după încoronarealui Napoleon, sealăturau cu sârguinţă Imperiului,mulţi intrând înserviciul “Marelui Maestrual Vânătorilor Imperiale”,într-o reconciliere dorităde toată lumea. Foartecurând, vânătorile napoleoniene,devenite veritabileceremonii imperiale,au captivat atenţia curtenilorşi a celor ce năzuiaula favorurile suveranului,invitaţiile la vânătoaredevenind şi un mijloc dereglare a vieţii la Curte.Dar nu numai. În timpulacestor vânători, deveniseun obicei ca – în limitelede accesibilitate admise –populaţia să apară dorindsă vadă şi să-şi omagiezesuveranul. Cu acest prilej,unii cereau favoarea dea se înrola ca hăitaşi,alţii îşi expuneau diferitedoleanţe (obicei practicatşi în epoca lui NicolaeCeauşescu, spre disperarea« organelor locale » ). LuiNapoleon îi făceau chiarplăcere aceste « băi demulţime » şi se arăta prietenosşi înţelegător cutoată lumea, mai ales culocalnicii din vecinătateaterenurilor de vânătoare.O altă etapă ...după 1809În adevăr, acelrăstimp poate fi consideratca o altă etapă în evoluţiavânătorească a lui Napoleon,contextul vânătorilorsale schimbându-se puternic.După înfrângerea austriecilorla Wagram, Napoleona început să locuiascămai mult la Fontainebleau,unde vâna zilnic. Dar, numult timp după aceea,divorţul de împărăteasa|10 Vânătorul și Pescarul Român