REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

INCLUSIV EUdar şi pericolele ei. Bunicii ştiu bine acest lucru, însă nu-i pot ţine încuiaţi în casă şi nici nu le pot oferi atîtealucruri interesante şi emoţionante, cîte le oferă strada.Alegerea între stradă şi educaţie„Am vrut întotdeauna ca nepoţii mei să înveţe. Să meargă la grădiniţă, apoi la şcoală. La grădiniţă însă nu eraulocuri, aşa că îi ţineam acasă, deşi acasă noi nu-i putem pregăti de şcoală”, spune bunica.Şi neliniştea ei are un temei. Conform studiului „Romii în R. Moldova” (UNDP Moldova, 2007), 3 din 10 copiiromi nu merg în clasa I şi ratează şcoala primară. Potrivit aceluiaşi studiu, printre cauzele neincluderii în sistemuleducaţional şi ale abandonului şcolar sînt costurile prea mari pentru studii, problemele de sănătate şi distanţa marepînă la şcoală. La acestea se mai adaugă prejudecăţile părinţilor, în opinia cărora copilul nu are nevoie de studiisau trebuie să muncească de mic – o muncă care, uneori, înseamnă cerşit.Ion şi Daniel merg la grădiniţăCu un an în urmă, băieţii au venit, de mînuţă, cu bunica la grădiniţa din apropiere, unde tocmai fusese reparat un blocdin cele şapte. Astfel au fost create locuri pentru alţi 60 de copii, jumătate dintre ei Þind din familii social vulnerabile şicu nevoi speciale. Acest lucru a fost posibil datorită Proiectului „Educaţie pentru toţi – Iniţiativă de acţiune rapidă”.APL au scutit familia de plata pentru grădiniţă şi pentru alimentaţie. Ion şi Daniel spun că le place aici, pentrucă „li se dă carne şi lapte”. Dar nu numai atît. „Aici e interesant, sînt jucării şi cărţi. Citim, desenăm, ne jucăm şifacem sport. Eu vreau să mă antrenez, să Þu cel mai puternic”, spune Daniel, care merge în grupa pregătitoare.În cadrul proiectului, cele două grupe au fost dotate cu jucării, cărţi, mobilă, echipament sportiv şi teren de joc.Educatorii au parte de instruire continuă şi materiale didactice noi, printre care Curriculumul pentru educaţietimpurie şi Ghidul pentru cadre didactice.O schimbare de comportament durabilă în favoarea copiilor„Cea mai mare victorie a noastră este că băieţii vin la grădiniţă zi de zi, că mama nu-i ia la Moscova”,mărturiseşte T. Cociu. „Nu le-a fost uşor să se adapteze”, îşi aminteşte directoarea. „Aveau o dorinţă acută delibertate. Refuzau să se implice în activităţi, vroiau să fugă, vroiau în stradă. Ionel, cel mai mic, a plîns cîteva lunipînă s-a obişnuit”. Iar Daniel spune că vrea o maşină cu aripi, care să-l ajute să păzească casa, să nu arunce cinevacu pietre în ea. Ambii copii s-au născut cu o disfuncţie de văz. În plus, sînt slabi şi bolnăvicioşi; au mereu nevoiede acceptare şi încurajare, aÞrmă educatorii. De fapt, fraţii au nevoi speciale de educaţie, la care li se răspundeadecvat la grădiniţa de cartier din orăşelul lor natal. Aceasta a fost şansa lor de integrare.Acum Ion şi Daniel frecventează zilnic grădiniţa. Scutirea de plată, mediul favorabil, atenţia sporită a liderilorcomunitari au susţinut eforturile bunicilor de a integra copiii în programele de educaţie timpurie.LA NISPORENI, VIAŢA UNOR COPII MERGE ÎNAINTE: CU PAPUCI NOI, ÎNTR-O GRĂDINIŢĂ REPARATĂCînd se termina mîncarea, bunicaîi încuia în casă şi mergea la piaţă sămai vîndă ce mai avea. Astfel au supravieţuittimp de doi ani: Eugenia,fratele şi sora ei, mai mari, şi bunica.Apoi s-au deschis două grupe la grădiniţadin apropiere şi bunica i-a adusaici, iar ea şi-a găsit un serviciu.Cînd părinţii au plecat la Moscova,Eugenia avea şapte luni, fratele ei,Ionel – patru ani, iar Năstica – un an.A trecut destul timp de atunci, Ionelmerge în clasa I. Dar de la părinţi...nici o veste.Cînd erau mici, copiii stăteau maimult în casă. Nu mergeau la grădiniţă,pentru că nu erau locuri. Bunica plecauneori, ca în povestea lui Creangă, dupămîncare şi-i lăsa închişi în casă. Eugenia,78PRACTICI INCLUZIVE DE EDUCAŢIE TIMPURIE ŞI PREŞCOLARĂ