REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

MANAGEMENT EDUCAŢIONALmajoră. Directorul, dacă are inimă lîncezită şi sußet fricos,nu poate lua hotărîri cutezătoare şi nu are cum acţionaenergic, dar se gîndeşte cum să facă şi să dreagă pentruca ziua să se scurgă liniştit şi fără excese.Avusesem cîndva un vis. Mi se arătă că merg pebinecunoscutele coridoare ale şcolii şi... minune! nu vădelevi alungaţi de la ore sau întîrziaţi, care să se ascundăprin unghere. La recreaţii, elevii nu aleargă, ci “curglin” şi discută armonios. Observîndu-mă, mă salută cureverenţă: „Să trăiţi, doamnă directoare!”. Nu sînt geamurisparte, nasuri umßate, iar vînătăile din jurul ochilors-au transformat în corolă cu lumini de speranţă. Într-uncuvînt, nu părea a Þ o şcoală, ci un palat de cristal. Receşi inutil. M-am trezit cu un tremur: nu mai am ce face,plictiseala mă va ucide!Deşteptarea a fost apăsătoare nu din contrapunereaidealului cu realitatea, cît din cauza anostităţii lui: erasearbăd, îi lipsea gustul de sare al sudorii. Eu nu cred înpedagogia neconßictuală: ea există numai în imaginaţiaacelora care nu au nimic cu şcoala şi cu pedagogia. Tocmaide aceea şcoala e şcoală: pentru că aici se întîmplăpermanent ceva. Colectivul şcolii noastre a început sălucreze bine atunci cînd am învăţat să nu mă pierd cuÞrea la Þecare furt, geam spart sau bătaie.Clasicii gîndirii pedagogice, experienţa şi bunul simţsugerează condiţiile necesare conservării însufleţirii:realismul pedagogic, iscusinţa de a nu dramatiza întîmplărilede Þecare oră din şcoală şi acoperirea cu optimism a oricăruifapt şcolar. Eşti obligat să-ţi formezi imunitate împotrivaobiceiului de a forfoti în deşert, de a te arunca cu nerviasupra oricărei învalmăşeli şcolare. Agitaţia şi învălmăşealasînt pulsul şcolii. Trebuie să ştii cum să storci putere de viaţădin agitaţie şi să conduci prin învălmăşeală nervul şcolii,fără a-l dezagrega pe al tău. Dacă te poţi re-crea şi în astfelde situaţii, să ştii că ai ajuns să Þi nu numai directorul, darşi însußeţitorul şcolii. Din acest moment, pentru elevi eştiÎnvăţător, iar pentru învăţători eşti Director.DIRECTOAREA, CÎND E SINGURĂ PE DRUM...Şcoala este ca o mare cursă a vieţii... Scopuldirectoarei este să-şi împlinească Legenda Personală,care, în opinia vechilor alchimişti, formează adevărata eimisiune iluminatoare de spirite pe Pămînt (a vlăstarelorcărpineştene).La linia de start a organizării şcolii alături de ea aufost mulţi, împărtăşind camaraderia şi entuziasmul. Dar,pe măsură ce cursa şcolară se înteţea şi timpul devoraesenţele umane (provocau, oboseau, trădau, se îndoiauori abandonau), ea rămînea tot mai însingurată, dar maiputernică, înţelegînd că aceşti pedalatori au renunţat ladesăvîrşirea propriilor Legende Personale. A trebuit săse distanţeze de ei şi să înfrunte singurătatea ţipătoare acatedrelor, surprizele, curbele şi problemele ce le poateaduce şcoala. După cîteva căzături în care nu a avut penimeni alături, s-a întrebat dacă merită un asemenea efort.Da, merită. Pentru ca sußetu-i să depăşească asemeneaobstacole, directoarea a avut nevoie de patru forţe invizibile:să iubească şcoala, pentru că şi ea este iubită deDumnezeu; să aibă conştiinţa morţii, pentru a înţelege căea moare trupeşte, dar sußetu-i va dăinui în viaţa de mîinea şcolii; să amăgească puterea, pentru că a luptat să creascăputerea şcolii, şi nu a ei (dacă era invers, directoareanu valora nimic); să accepte jocul cu timpul. Directoareae prinsă în mrejele prezentului cu ocaziile şi limitele luişi trebuie să acţioneze ca şi cum timpul n-ar exista, să-şiurmeze drumul în direcţia luminării permanente a şcolii,fără a se lăsa copleşită de momentele de nelinişte.Directoarea ştie că anume aceste patru forţe invizibilerisipesc norii de deasupra şcolii vieţii ei.DIRECTOAREA DESPRE REALITATEA DIN MIT– Prin mitul că numai realizarea directivelor guvernamentaleţine învăţămîntul, să croieşti didactica princare şcoala ta însuşeşte lecţia vieţii.– Prin mitul că şcoala formează deprinderi conformultimului cuvînt al curriculumului, să nu uiţi a pune peumărul învăţătorilor sfînta povară de a produce în elevipropria cunoaştere a lumii.– Prin mitul de a lucra creativ, pedagogia curricularănu presupune altceva decît noi combinaţii ale vechiipedagogii: nu avem elemente pedagogice noi, avemnumai combinaţii noi. Noua pedagogie se va impunenumai atunci cînd cea veche îl va accepta pe Dumnezeu.Din acel moment se va vorbi că pedagogia creeazăomul (pînă atunci îl vom forma noi): îl creează pentrua se Mîntui în veşnicie. Dacă în şcoală există un astfelde învăţător, nu-i pune piedici: şcoala ta lucrează dejapentru o pedagogie creativă.– Prin mitul accesului liber la informaţie, prin aducereaInternetului în şcoală nu crede că ai salvat Cetatea,ci fă aşa ca învăţătorul să poată contura, în aceastănecuprinsă lume, traiectoria elevilor săi.– Prin mitul că învăţătorii revoluţiei informaţionalepot instrui concomitent milioane de elevi, utilizîndmijloacele electronice interactive, se aduce o zguduitorde naivă interpretare a muncii pedagogice şi umilitor dedureroasă subapreciere a activităţii şcolii. SpeciÞcul şcoliişi al muncii didacticeşti constă tocmai în capacitateaînvăţătorilor de a purta un dialog viu cu o clasă nu preanumeroasă de elevi. În faţa a milioane de privitori poţiciti o predică sau o lecţie, atît. Socrate, scos pe ecranulmonitorului, nu va mai Þ Socrate, deoarece şi-a pierdutinterlocutorul viu, căruia îi regenerează viitorul.– Prin mitul că multimedia va salva şcoala, să neapropiem de momentul cînd pedagogia va schimba nutehnologiile de instruire, ci concepţiile lor. Problemaînvăţămîntului constă, de fapt, nu în utilizarea tehnologiilormultimedia de instruire, ci în reorientarea creştin-68DIRECTOAREA