REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

QUO VADIS?fapt, la fel ar aÞrma dacă nu 75, apoi, cu certitudine50 la sută din tinerii studioşi. Şi ar fi greu să lereproşăm ceva. Dacă pînă mai deunăzi, pînă astăzichiar, se spune că trăim în „Galaxia Gutenberg”, deun deceniu şi ceva poţi auzi tot mai des că am păşitîn „Imperiul Microsoft (Google, Rambler, Yahooetc.)”. Tot mai multă lume se subordonează fascinaţieinet-ului, inclusiv graţie comodităţii acestui domeniucognitiv: dincolo de viteză, de rapiditatea cu careputem găsi aici informaţia căutată; mai e la mijloc şibogăţia, varietatea şi prospeţimea materialului, pluscaracterul modern al aranjării spaţiilor informative;în fine, suplimentarea lor cu design şi alte formeilustrative, ba chiar, adeseori, şi cu coloană sonoră,cu muzică pentru cele mai diferite gusturi. Totuşi,Internetul nu poate substitui cartea şi nici nu o vasubstitui, totalmente, într-o perspectivă apropiată,din simplul motiv că prima a fost creată de-a lungulsecolelor şi, deocamdată, nici măcar artizanii net-uluinu pot pretinde la adaptarea completă, exhaustivă şiexactă a cărţii în format electronic. Nu mai vorbim desenzaţia palpabilului, a viului, dar şi cea a eternuluisau a înveşnicirii, pe care ni le oferă cărţile. Astfelîncît Internetul, cu toate avantajele sale incontestabile,rămîne o sursă adiacentă: este greu să crezi înveridicitatea deplină a unei teze, disertaţii, cercetări,monograÞi, bazate exclusiv pe surse „internetiste”,pentru că asemenea lucrări vor trăda, la un momentdat, anumite Þsuri, provocate de neglijarea, respectiv,ne-consultarea cărţii „vii”, „clasice”, „tradiţionale”.Indiferent de opţiune însă – carte sau Internet –una rămîne indiscutabil: acumularea, înnoirea şiperfecţionarea cunoştinţelor este o condiţie sinequa non pentru formarea intelectului uman. Omulcunoscător, informat, documentat este un om puternic,el poate Þ contrazis, „scos din joc” ori chiar învinsîntr-o situaţie oarecare, la un moment anume, nu însăşi atunci cînd se iau decizii de importanţă primordială,majoră, vitală. De fapt, rezumînd, putem spune căa cunoaşte – cît mai multe şi cu un grad de utilitatecît mai mare pentru sine şi pentru alţii – este ocaracteristică a intelectualului, fiind, aşadar, şi opremisă obligatorie a educaţiei intelectuale.Cît priveşte dobîndirea atitudinilor şi aptitudinilorintelectuale creative pentru o adaptabilitate optimă lasituaţii şi contexte aß ate în continuă schimbare se ceremenţionat, mai întîi, faptul că acest postulat este unulextrem de complex, cuprinzător, de unde şi numărulsporit de exigenţe pentru realizarea lui efectivă. Oriceadaptabilitate presupune o abordare creativă, mai exact– creatoare. Aceasta ar însemna şi formarea unei viziunipersonale, printr-un efort mental şi sußetesc strictindividual, dar şi prin absorbirea a tot ce e mai bun,mai util, mai eÞcient din atitudinile creatoare trecute,ale altor generaţii. Şi mai înseamnă o apropiere delucruri, fenomene, fapte, oameni într-un stil conformcu cerinţele sau necesităţile epocii, ale zilelor în caretrăim: ce a fost acceptabil în anii ’90 ai sec. XX nu esteîntru totul valabil şi pentru anul 2009, Þe că e vorba deo compoziţie şcolară, Þe de un eveniment cultural organizatîntr-un liceu, cu forţele elevilor, Þe de opţiuneapentru un fenomen artistic (ştiinţiÞc, economic, socialetc.), Þe de luarea unei decizii privind demonstrareaatitudinii civice a tînărului ajuns la vîrsta majoratuluietc. Pentru a avea mai multe şanse de izbîndă, tînărul/tînăratrebuie „să pună în mişcare” atît informaţiaacumulată, cît şi fantezia, viziunea perspectivei, curajulde a risca, oricît de simbolic.Gradul de civilizaţie la care a ajuns astăzi omenireaoferă o multitudine incredibilă de şanse, modalităţi,condiţii, oportunităţi prielnice unei educaţiiintelectuale cu succes a tinerei generaţii. Mai depindeînsă şi de felul cum sînt plasate accentele. Cunoştinţele,acumularea materialului cognitiv-informativconstituie, neîndoios, o pistă de decolare – temeinică,sigură, absolut necesară – pentru devenirea omuluiintelectual. Numai că această trambulină nu este su-Þcientă, nu poate Þ, sub nici o formă, un panaceu. Untînăr informat, pregătit perfect într-un domeniu saualtul nu va putea Þ trecut în tagma intelectualilor fărăo subtilă familiarizare a lui cu frumosul: cu lecturacapodoperelor literaturii naţionale şi universale, cuaudierea valorilor muzicale ce au copleşit pe părinţişi bunici, cu opere de artă figurativă ce provoacăadmiraţia oamenilor de pe diferite continente etc.Or, frumosul nu se rezumă numai la lecturi asiduidin scriitori clasici şi contemporani, la contemplareaunor picturi, sculpturi şi monumente arhitectonicecelebre, la audierea creaţiei geniilor muzicii popularesau culte. Mai e nevoie şi de o conduită anume, de uncomportament speciÞc intelectualului, numite şi bunemaniere, care adeseori se învaţă acasă, la şcoală, îndiverse cercuri, cenacluri, asociaţii, grupuri de studiuetc., dar nu mai rar se însuşesc elementele comportamentuluiintelectual, civilizat, raÞnat – şi din cărţi, laspectacole, în galerii, în simple discuţii cu oamenii decreaţie, cu intelectuali de marcă. La izvoarele acestorelemente stau, fără doar şi poate, în chip covîrşitor,valorile creştine – multiple, complexe, ediÞcatoare,profund instructive, deşi, aparent foarte simple, doarse bazează „numai” pe zece porunci biblice, care, larîndul lor, s-ar rezuma la două postulate: dragoste şiiertare – de oameni, pentru oameni, printre oameni.„Frumosul va salva omenirea”, spunea unul dintrepersonajele lui Dostoievski şi dacă e să dezvoltămacest gînd, putem deduce că tocmai starea intelectualăva perpetua omenirea – orice s-ar spune, prea şubredăpentru duritatea epocii în care trăim.Didactica Pro..., Nr.2-3(54-55) anul 2009CUM SĂ DEVII UN INTELECTUAL SADEA ÎN SECOLUL XXI5