REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

QUO VADIS?Cu o anumită întîrziere, reßexe vădite ale Renaşteriise fac simţite şi în Principatele româneşti. Epoca luiŞtefan cel Mare (1457-1504), în poÞda unor războaiedevastatoare ce căzuseră pe umerii poporului, şi-arezervat în istorie locul şi meritul cu totul deosebitede a genera suprinzătoare insule de frumos – rezultatclar al efortului intelectual – mănăstirile şi bisericiledin nordul Moldovei (Putna, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa,Probota, Dragomirna etc.) constituind, în acestsens, mostre de ctitorii estetice care uimesc şi astăziomenirea. Memorabilă pentru Moldova veche este şiepoca lui Vasile Lupu (1634-1653), domnitor care adeschis la noi o primă tipograÞe, o primă şcoală superioară,dispunînd şi editarea primelor cărţi. Atunciau activat marii noştri cronicari Grigore Ureche şiMiron Costin, redutabilii teologi Varlaam şi Dosoftei,acesta din urmă Þind şi un iscusit traducător şi poet.Constantin Brîncoveanu s-a urcat pe tronul Ţării Româneştiîn chiar anul cînd s-a tipărit prima versiunecompletă, în română, a SÞntei Scripturi – „Biblia dela Bucureşti”, din 1688, operă de greu estimabilăvaloare intelectuală, literară, lingvistică, la a căreiapariţie şi-au adus contribuţia reprezentanţi de seamăai culturii din Moldova, Muntenia şi Transilvania. Denumele lui Brîncoveanu este legată şi impunerea unuistil arhitectonic cu totul original – cum o demonstrează,şi în prezent, numeroase biserici, mănăstiri, palate,curţi, hanuri. Cunosc o admirabilă înßorire pictura,sculptura (în lemn, în piatră), aurăria, meşteşugulmobilierului etc.Experienţa istorică ne arată, fără drept de tăgadă,că atrocităţile dintre oameni – războaie, răzmeriţe,altfel de conßicte – nu mai puţin decît epidemiile,secetele, seismurile, alte calamităţi naturale – au pusla cea mai grea încercare intelectul uman, în multecazuri stopîndu-l sau chiar expunîndu-l pericoluluinimicirii. Prea puţin sau poate chiar nimic nu a rămasîn urma incursiunilor armate ale tătaro-mongolilor sauturcilor selgiugizi. Dar şi Spania, ţară cu o economieşi o cultură relativ avansate, în Evul Mediu, Þ indpreocupată de războaiele de cucerire, nu a pututdeveni şi patria unei înßoriri a frumosului, esteticului,intelectului, aşa cum a devenit atunci Italia, chiardacă era fărămiţată. Deşi însuşi împăratul NapoleonBonaparte a oferit un model de inteligenţă, cultură,spirit intelectual, războaiele pe care le-a purtat nu aufăcut decît să îngrădească Epoca Luminilor – întregsecolul XVIII, care a decurs în această ţară, pînăla Marea revoluţie franceză şi pînă la cataclismelemilitare generate de Napoleon, sub semnul uneinemaiştiute dezvoltări a literaturii, ştiinţei, artelor,altor manifestări ale frumosului. Tocmai în aceaepocă s-a pus accentul şi pe comportamentul civilizat,pe bunele maniere în relaţiile dintre oameni – însocietatea burgheză, dar şi în comunitate în genere. Oţară a cărei istorie se identiÞcă cu aspiraţia nestăvilităde a se căpătui cu noi posesiuni – Rusia, pînă la urmăs-a ales cu concentrarea culturii în cele două capitale,Moscova şi Petersburg, poate încă vreo cîteva centre.Prin contrast, celelalte teritorii, imense, pe unde acălcat piciorul expansioniştilor ruşi, sînt şi astăzizone ale unor populaţii, respectiv, culturi, mai multprovizorii, „de azi pe mîine”, locuri unde intelectualiimerg sau sînt trimişi ca într-un exil.Concluziile, la acest capitol, care ar Þ ? Că intelectul,pentru a se aÞrma nestingherit şi eÞcient,are nevoie de anumite condiţii, acestea venind atîtdin partea liderilor, cît şi a comunităţii, anturajului.Cum însă – deocamdată, cel puţin –, omenirea nu agăsit soluţii ideale pentru menţinerea continuă a unorcondiţii favorabile dezvoltării intelectului uman,tocmai intelectualii, respectiv, abordările intelectuale,sînt în stare să oprească sau măcar să diminuezeagresivitatea, atrocităţile, devastările. Am pus, astfel,în evidenţă unul dintre aspectele cele mai valoroaseale intelectualului – de amortizator al unor instincte,porniri, manifestări ce contravin Þrescului relaţiilorinterumane. Or, valenţele abordării intelectuale alucrurilor, a însăşi existenţei noastre sînt inÞnit mainumeroase... De aici şi importanţa deosebită a educaţieiintelectuale, despre care s-a vorbit mai întotdeauna,despre care oamenii, factorii de decizie şi-au amintitde multe ori, dar care, credem, nu este ridicată încă lacota necesară, cuvenită, pe care o merită. Ne referimacum cu deosebire la sistemul de instruire şi, Þreşte,Didactica Pro..., Nr.2-3(54-55) anul 2009CUM SĂ DEVII UN INTELECTUAL SADEA ÎN SECOLUL XXI3