REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

EX CATHEDRAdistinctă de sunet prin faptul că reprezintă o raportarea sunetului concret la fonem, adică la capacitatea de aintra într-un raport de comutare cu un alt sunet. Fonemuleste distinct de variantele sale prin faptul că se deÞneşteprin raport determinat între variante, şi anume, pe bazaraportului de distribuţie complementară şi de transformarepoziţională. Totalitatea variantelor şi varietăţilorunui fonem constituie alofonele fonemului respectiv[ibidem, p. 37]. Aşadar, alofonul se referă direct la unfonem, nu la o limbă.Dacă pornim de la lingv-, atunci trebuie să constatămcă este o rădăcină latină a cuvîntului lingua(lingva) – limbă. Pentru a consemna fenomenul unei altelimbi, nu cea română, în cazul dat, deoarece este clarformulat: limba română pentru alolingvi, atunci putemaÞrma că unirea preÞxoidului grecesc alo- şi a rădăciniilatine lingv- nu este o încălcare a normelor limbiiromâne, deoarece formarea cuvintelor s-a constituit caun domeniu lexical de sine stătător, al cărui obiect îl reprezintăstudierea mecanismului prin care limba românăcreează, pornind de la cuvintele primare de care dispuneşi folosind diverse procedee şi formaţiuni, cuvinte noi[10, p. 146]. Reiese că este o formare prin derivare,adăugîndu-se preÞxoidul din greacă alo- la rădăcina dinlatină -lingv. În felul acesta derivă lexemul alolingv.În susţinerea acestui fapt, putem aduce spusele luiS. Drincu care, într-un articol ce viza problemele teoreticeale derivării cu preÞxe în limba română, opinacă numărul mare de derivate cu preÞx şi capacitatealui de a crea noi derivate este un semn indiscutabil deproductivitate. Considerăm că productivitatea preÞxeloreste consecinţa raportului între valenţele semniÞcativeale elementelor preÞxale şi suma temelor compatibilesemantic cu respectivele valenţe. Ca atare, numărul dederivate cu un preÞx sau altul este determinat de acestraport. Astfel, un preÞx este productiv, dacă valenţelesale semniÞcative au fost completate în întregime sau încea mai mare parte. Datorită acestei legături simpateticedintre preÞx şi temă (rădăcină), derivatul rezultat va aveao mare stabilitate în limbă [9, p. 156].Exemplul asupra căruia ne-am oprit, după cum amputut constata, nu contravine structurii gramaticale alimbii române şi reprezintă un lexem de care trebuie săse ţină seama, cu atît mai mult cu cît nu există alt cuvîntcare ar putea reda atît de exact fenomenul dat. După cumaÞrmă Al. Graur: ”Dacă nu vrem să falsiÞcăm faptele,nici să le forţăm să intre în tipare subiective, va trebuiesă formulăm uneori regulile cu o oarecare elasticitate”[6, p. 30]. Valenţele semniÞcative ale lexemului alolingvsînt completate în întregime, de altfel, şi prin uzul frecventdin ultimii ani.Dar tot aici trebuie să menţionăm faptul că utilizareacuvîntului alolingv în sintagma şcoala alolingvă estegreşită, deoarece vorbeşte elevul în altă limbă, nu şcoala,adică putem raporta lexemul alolingv doar la persoane,nu la obiecte, lucruri (este incorect: curriculum la limbaromână pentru şcoala alolingvă; manual de limba românăpentru şcoala alolingvă, şi este corect: persoanealolingve, elevi/studenţi alolingvi).Referitor la sintagma alte etnii, vom porni de la oaÞrmaţie a lui J. Chretien, care relevă că din punct devedere etimologic ştiinţa care studiază etniile este etnologia.Însă etnia este unul dintre cele mai slab teoretizateconcepte ale acestei discipline şi unul dintre cele maipuţin manipulabile [3, p.65]. Termenul etnie este derivatdin cuvîntul grec ethnos, prin care se desemna ansamblulpopoarelor ce nu erau organizate în cetăţi (polis), precumşi grupurile de Þinţe ce trăiau împreună.Actualmente, comunitatea ştiinţiÞcă este departede unanimitate în privinţa termenului dat, folosirea luicurentă stîrnind numeroase critici. Se constată că este onaivitate a crede că se poate deÞni o unitate etnică, oricarear Þ criteriile reţinute pentru deÞnire, printr-o listăde trăsături; de a crede că izolarea geograÞcă şi socialăconstituie fundamentul diversităţii etnice; de a crededrept o etichetă etnică un mod de viaţă, un grup real depersoane. Acesta este unul din argumentele pentru neutilizareasintagmei respective în raport cu o disciplinăşcolară sau în general cu o disciplină de studiu. Etniaindică apartenenţa la un popor, la formele de culturăşi civilizaţie a unui popor. Adică contextul desemnateste cu mult mai larg decît cel al limbii. De asemenea,relaţia limba română-altă limbă se aßă în acelaşi plande referinţă, or, domeniul este acelaşi – limba. În acestcaz, se manifestă şi regula gramaticală a corelării pronumelornehotărîte una-alta, legate prin opoziţie de sens:o limbă-altă limbă. Relaţia limba română-alte etnii seaßă în două planuri diferite: primul consemnează unprodus social şi istoric, Þind o categorie de atribuire, aldoilea – limba, ca produs antropologic. De aici reieseopoziţia: o limbă-alte etnii, care nu are sens, neÞindimplicată, gramatical, şi ideea de reciprocitate a corelativuluicontextual.Pentru a echivala planul de referinţă, ar trebui săspunem în felul următor: învăţarea limbii etniei moldoveneşti(adică a populaţiei băştinaşe din R. Moldova)de către elevii de alte etnii (adică elevii băştinaşi dinalte locuri). Or, în situaţia dată, deoarece vorbim de odisciplină şcolară, în prim-plan se plasează totuşi limbape care o învaţă elevii şi limba pe care o utilizează camaternă, nu etnia unora sau a altora. În plus, nu rare sîntcazurile cînd elevul este de etnie moldovenească (prinunul din părinţi), dar vorbeşte, ca maternă, o altă limbăsau elevul învaţă în altă limbă (în rusă, de exemplu), iarlimba sa maternă este găgăuza, bulgara sau chiar româna.În cazul acesta, se suprapun două fenomene, etnia şilimba, care ar trebui să Þe identice, însă nu sînt.Limba este un fenomen în continuă dezvoltare, într-Didactica Pro..., Nr.2-3(54-55) anul 2009ALOLINGV – LEXEM LUCRĂTOR ÎN ŞI PENTRU LIMBA ROMÂNĂ31