REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

EX CATHEDRASintetizînd aceste esenţe, putem constata următoarele:• Educaţia intelectuală a elevilor/studenţilorimplică formarea competenţei de teoretizareprin observarea directă a fenomenelor realităţiiînconjurătoare şi prin formularea unor constatăriatît predictibile, cît şi retrodictive.• Înţelegerea logico-raţională a realităţii se produceprin conştientizarea teoretică şi empirică. Elevii/studenţii trebuie să poată „a îmbrăca” concepteleştiinţiÞce cu experienţa lor personală.• Principiul general al legăturii teoriei cu practicaîn procesul educaţional este reformulat printr-unconßict pozitiv, în principiul teoriei praxisului,în care factorul dominant este „înţelepciunea”acţiunii practice.• Avînd format un spirit teoretic, elevul/studentul„vede de sus şi de departe”, el poate dominalucrurile, fapt ce îi oferă libertate.• Competenţa de teoretizare a elevului/studentuluipotenţează acţiunea lui practică, emergenţa, adicăteoria şi practica se condiţionează reciproc, faptce sporeşte calitatea activităţii educaţionale.• Elevul/studentul trebuie inclus în procesul dededucere a ideilor din experienţă. Astfel, competenţateoretică presupune o concentrare de idei,iar acţiunea practică – construcţii care conţinaceste idei.• Dezvoltarea perspectivităţii intelectuale a elevului/studentuluicontribuie la aproprierea individualăa cunoştinţelor, la însuşirea ştiinţei caproces, la cucerirea cunoaşterii.• Teza principală în procesul educaţional devineurmătoarea: A învăţa pe măsură ce făptuiesc nueste niciodată plictisitor şi nici obositor. Elevul/studentul trebuie să aibă formată competenţa, darsă nu devină „robul” ei.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:1. Marga, A., Filozofia lui Habermas, Iaşi, Ed.Polirom, 2006.2. Siebert, H., Pedagogie constructivistă. Bilanţasupra dezbaterii constructiviste asupra educaţiei,Iaşi, Institutul European, 2001.3. Orford, J., Psihologia comunităţii, Buc., Ed.Oscar Print, 1998.4. Slattery, P., Curriculum Development in PostmodernEra, New York, London, Garland Publishing,1995.Recenzenţi:dr. hab., prof. univ. Tatiana CALLOdr. hab. Gheorghe GONŢAAlolingv – lexem lucrătorîn şi pentru limba românăTatiana CALLOInstitutul de Ştiinţe ale EducaţieiVerbul a lucra e frumos, dacă poţi să te cufunzi înamintirea lui; substantivul lucru este şi el frumos, dacăpoţi să-l scoţi din inerţia lui; dar adjectivul lucrător efrumos prin el însuşi, de-a dreptul. Şi e după inima şigîndul omului contemporan (C. Noica).Fenomenul de completare a vocabularului cu termenice denumesc noi achiziţii ale ştiinţei, ale culturii, îngeneral, este caracteristic limbii române dintotdeauna.Lexicul românesc îşi sporeşte permanent capacitatea deexpresie şi de esenţializare denotativă, oferind posibilitateade a reda cele mai subtile înţelesuri şi idei.În acest proces de reînnoire continuă a limbii, nuorice cuvînt pus în circulaţie prin iniţiativa creatoare aunui vorbitor rezistă [7, p. 39].Actualmente, „indignările” unor specialişti în pedagogievizează un cuvînt din domeniul predării limbiiromâne în şcoală ca limba a doua: este vorba de lexemulalolingv şi derivatele acestuia, „acuzaţiile” aduse Þindurmătoarele:• acest cuvînt este impropriu limbii române şi chiarfenomenului desemnat;• nu este atestat de dicţionarul explicativ al limbiiromâne;• dicţionarul atestă alt cuvînt – alofon, care denumeştefenomenul în cauză;• există o sintagmă foarte potrivită în a denumifenomenul respectiv – de alte etnii.Înainte de a expune unele reßecţii în raport cu celeprezentate mai sus, am dori să reluăm cîteva observaţiiale acad. Al. Graur ca reacţie la indignarea unuicititor la folosirea verbului a carica. AcademicianulDidactica Pro..., Nr.2-3(54-55) anul 2009TEORETIZAREA ŞI EMPIRICUL ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ29