REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

EX CATHEDRAnumai să aplice modele însuşite.A învăţa nu este niciodată obositor, plictisitor. Învăţareaeste făptuirea, învăţăm chiar prin faptul făptuirii.Elevul/studentul trebuie să aibă formată competenţa, darsă nu devină robul ei, ci să aibă mintea mereu trează, vie,în căutare. Preocuparea permanentă a educaţiei trebuiesă Þe mintea elevului, or, din sămînţa unui stejar nu vacreşte nicicînd un molid. Prin urmare, neştiind ce sămînţăam în faţă, eu, ca pedagog, vreau să cresc un molid,un frasin, un stejar. Dar cum? Neştiind starea minţiielevului, nu mă pot preocupa de ceea ce ar trebui el săÞ e. Cunoaşte elevul/studentul modul în care îi lucreazăgîndirea? El trebuie să-şi înţeleagă propria gîndire, săcerceteze Þecare gînd, să-l perceapă pe deplin.J.Dewey, ca pedagog pragmatist, pledează pentrureinterpretarea sistematică a propriilor experienţe cuajutorul unor idei eÞciente pe termen lung şi reconstrucţiaprudentă a propriei realităţi, renunţînd la regulideÞnitive şi susţinînd supravegherea permanentă adirecţiei gîndirii şi acţiunii umane. Cercetătorul preferăo logică a devenirii în schimbul celei a Þinţării, încare nu sînt importante Þnalităţile sau adevărurile, cimişcările de căutare activă, reversibilă. Pedagogia nutrebuie să transmită adevăruri, ci să descopere potenţele,punctul de referinţă constituindu-l realitatea cotidiană,observabilă din diferite unghiuri pentru a oferi diferitecăi de acces la ea.Emergenţa cunoaşterii, un concept esenţial al pragmatismului,nu stimulează atît creşterea volumului de cunoştinţe,ci, mai ales, diferenţierea schemelor cognitive.Cu cît elevii/studenţii se ocupă mai mult de o anumitătemă, cu atît mai adînc pătrund în esenţa ei, înţelegîndmai bine contextele complexe. Această asimilare estelegată de atribuirea de sensuri şi semniÞcaţii. Astfel, putemvorbi şi despre conceptul de cunoaştere provizorie.Fiinţa umană parcurge, de la statutul de neştiutor la celde expert, variate stadii de creştere a complexităţii. Deexemplu, cel ce se ocupă de calculatoare posedă iniţialcunoştinţe elementare despre hardware şi software,care nu sînt greşite, dar temporare. Această cunoaştereeste extinsă şi diferenţiată pas cu pas, iar etapele intermediaresînt numite cunoaştere provizorie. În general,cunoaşterea provizorie conţine greşeli şi este revizuităîn permanenţă prin cercetare ştiinţiÞcă. Prin urmare,întreaga cunoaştere este provizorie.Una dintre întrebările centrale ale pragmaticii educaţionaleeste următoarea: cum pot învăţa profesorii şiparticipanţii la învăţare unii de la alţii? Prin stabilireade simbioze structurale între sistem şi lume. De exemplu,ßorile şi albina se aßă într-o simbioză structurală:nu numai albina depinde de floare, ci şi floarea dealbină. Simbioza structurală este vitală pentru ambele,ele dezvoltîndu-se împreună, avînd o evoluţie comună[4, p. 119]. Cunoaşterea este deci o realizare constructivistă,ce fabrică lumi viabile în care sînt posibile acţiunieÞciente. Co-evoluţia este şansa de a ne dezvolta într-ocomunitate a înţelegerii şi acordului cu ceilalţi. Premiseleesenţiale ale simbiozei structurale sînt limbajulcomun, în ciuda riscurilor neînţelegerilor, şi dispoziţia şicapacitatea partenerilor de a adopta, cel puţin temporar,o perspectivă de observare comună.Esenţele relaţiei teoretic/empiric sînt reßectate înTeorigramă.TEORETIC/EMPIRIC ÎN EDUCAŢIETEORIGRAMĂ1Teoreticul şiempiricul constituieo relaţiede reciprocitate,un feedbackpozitiv2Empiriculînseamnăcunoaştere prinfapte existente,teoreticul – prinfapte ca rezultatal cercetării3Teoria estecunoaştere,practica esteînţelepciune4Pentru activitateapracticăcontrolul vinedin afară, iarpentru activitateateoreticăcontrolul esteîn interior5Practica rezolvăproblemeleurgente, teoria– problemelede criză6Teoria potenţeazăpractica,practica iniţiazăteoriaPrincipiul teoriei praxisului28TEORETIZAREA ŞI EMPIRICUL ÎN DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ