REVISTĂ DE TEORIE ŞI PRACTICĂ EDUCAŢIONALĂ - Pro Didactica

EX CATHEDRAtinţele anterioare ale elevului, conştientizarea scopuluiurmărit, diversitatea şi ßexibilitatea integrărilor pe carele poate efectua, capacitatea şi disponibilitatea de a intuiimplicaţii din ce în ce mai îndepărtate.Interpretarea informaţiei se realizează prin reintegrareaacesteia în sistemul anterior de cunoştinţe aleelevului. Noua cunoaştere va modiÞca operaţionalitateacunoştinţelor, va permite acumularea sau va conduce laelaborarea de noi cunoştinţe. Integrarea se realizează îndouă sensuri – cel al completării cunoştinţelor anterioare,atunci cînd informaţia nouă participă la întregireaunui corp informaţional lacunar sau la sporirea bagajuluide cunoştinţe; alt sens este cel al compensării cunoştinţeloranterioare, atunci cînd informaţia nouă întăreşte,conÞrmă cunoştinţele existente sau, dimpotrivă, le punesub semnul întrebării sau chiar le inÞrmă [10, p. 21-23].Este necesară, în acest sens, folosirea fondurilor informaţionale,deosebit de utile în procesul de elaborarea produsului care are la bază o structură, reprezentîndo combinare de elemente cunoscute într-un ansamblucalitativ nou.Activitatea intelectuală vizează capacitatea de abstracţie,de inferenţă, de punere în relaţie, de construireşi veriÞcare a ipotezelor, de interpretare a rezultatelor[9, p. 38-39] care, valoriÞcate oportun, conduc spreuna dintre Þnalităţile valorice ale educaţiei intelectuale:formarea competenţelor de acest tip.O competenţă intelectuală nu poate fi cultivatăprintr-o simplă trecere în revistă sau printr-un enunţverbal oferit elevului. Aceste competenţe sînt bogate înefecte de transfer şi determină elaborarea unor structuridin ce în ce mai complexe ale cogniţiei. Competenţeleintelectuale: (a) pot Þ uşor observate şi (b) sînt deplineîntotdeauna în termeni operaţionali; ele pot Þ puse înrelaţie cu o clasă de performanţe umane, deci cu cevape care un elev bun este capabil să-l realizeze, şi chiarîl realizează. Competenţele intelectuale sînt formate înperioade relativ scurte de timp şi nu trebuie perfecţionateşi “şlefuite” în luni de practică. Deprinderile intelectuale,aÞrmă R. Gagne şi L. Briggs, se construiesc prin supraetajareîntr-o manieră cumulativă, pentru a forma structuriintelectuale din ce în ce mai complexe. Prin mecanismulde transfer al învăţării, ele fac posibilă o competenţăintelectuală mereu crescîndă la Þecare subiect [5, p. 23].Deprinderile intelectuale, precizează autorii, sînt capacităţilecare îl fac pe individ competent, capabil sărăspundă la stimulii conceptuali ai mediului educaţional.Ele alcătuiesc structura de bază şi cea mai pătrunzătoarea educaţiei formale. Deprinderile intelectuale sînt tipuride capacităţi care determină ceea ce elevul poate faceşi sînt strîns legate de descrierea rezultatelor; ele au onatură cumulativă, Þecare dobîndindu-se cu ajutorulcelei precedente, în mod previzibil.Strategiile cognitive sînt alt tip special de capacităţice guvernează comportamentul de învăţare şi de gîndireal elevului, ele controlează comportamentul de învăţare.Aceste competenţe se pot îmbunătăţi într-o perioadăde timp relativ lungă. Cînd devine capabil să utilizeze,de exemplu, metoda inducţiei, elevul o poate folosi castrategie într-o varietate de situaţii, extrem de diverseîn calităţile lor descriptive. De fapt, se poate observa căperformanţele pe care elevul este capabil să le demonstrezeîn aceste situaţii se aseamănă numai prin faptulcă implică inducţia.Performanţa pe care o face posibilă strategia cognitivăa inducţiei este rezolvarea, în mod eÞcient, a uneivarietăţi de probleme practice; această varietate estenecesară, deoarece strategia cognitivă nu se poate formadin una sau două soluţionări de probleme.Strategia cognitivă, în opinia lui J. Bruner, esteun tip special de competenţă intelectuală, de care odeosebeşte faptul că „o strategie cognitivă reprezintăo deprindere organizată intern, care dirijează comportamentulelevului. Termenul se aplică diferitelor competenţefolosite de elev pentru a-şi organiza proceselede ascultare, învăţare, reactualizare, gîndire etc. Prinurmare, strategiile cognitive au ca obiect proceselede gîndire ale elevului, determinînd cît de creativ şide ßuent este modul său de gîndire şi cît de critic estespiritul în care gîndeşte”.Formarea intelectuală exprimă diverse tendinţe şi opinii,printre care şi cele formulate de R. Gagne şi L. Briggs,care pun accentul pe rezultatele concrete ale învăţării– informaţiile, competenţele intelectuale, atitudinile,competenţele şi strategiile cognitive – şi de R. Mager,care consideră că scopul formării intelectuale sînt performanţeleelevilor în învăţare, adică ceea ce au asimilatşi ştiu să facă – să recunoască şi să reproducă anumiteinformaţii teoretice sau reguli de acţiune, să rezume, sădeÞnească, să identiÞce, să compare, să aplice.Nu putem Þ de acord cu această ultimă aÞrmaţie,deoarece am menţionat că a forma din punct de vedereintelectual înseamnă a forma noţiunile ca bază a conturăriisistemului explicativ şi a dezvolta raţionamentul logicprin însuşirea şi exersarea operaţiilor generale ale gîndirii(analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea)şi a operaţiilor speciÞce unor domenii fundamentaleale cunoaşterii. Realizarea acestora presupune, la rîndulei, dezvoltarea calităţilor generale ale gîndirii (profunzime,amploare, supleţe, consecvenţă, promptitudine,caracter critic) şi a calităţilor gîndirii creatoare (ßuiditate,ßexibilitate, originalitate, capacitate de colaborare).În acest sens, L. B. Resnick identiÞcă următoarelecaracteristici ale gîndirii superioare: nu este algoritmică,parcursul gîndirii nu este specificat dinainte; estecomplexă; conduce la soluţii multiple şi rareori lasoluţii unice; indică aplicarea unor criterii multiple, carepot intra în conßict; implică incertitudinea; presupune24EDUCAŢIA INTELECTULUI ELEVULUI CA REŢEA FUNCŢIONALĂ A CUNOAŞTERII