Aici - Oglinda literara

PROZADialoguri pariziene. Dialoguri africaneSunt adeptul consolidării parteneriatului între Franţa şiRomânia― interviu în exclusivitate cu Patrick Lozès, primul francezafrican candidat la Preşedinţia Franţei, 2012 ―Invitată de bunul meu prieten Marie Alfred Ngoma, corespondentdin Paris pentru cotidianul „Les Dépêches de Brazzaville”, la dineulanual oferit de Consiliul Reprezentativ al Asociaţiilor Negrilor dinFranţa (CRAN), atenţia mi-a fost captivată, la sfîrşitul serii, delimpezimea discursului rostit de un bărbat matur, cu alură zveltă,foarte plăcută vederii. Sala păreamagnetizată. L-am întrebat peMarie Alfred cine este omul. „PatrickLozès, preşedintele CRAN”, mi-arăspuns. În curînd aveam să aflucă era ultimul său discurs din parteaCRAN, întrucît îşi exprimase dorinţade a candida la preşedinţia Franţei.Faptul de a fi avut privilegiul de a fifost atît de aproape de primul francezde origine africană ce vizeazăcu pertinenţă şi curaj PreşedinţiaFranţei (după ştiinţa mea!), mi s-apărut admirabil. Patrick Lozès esteEu şi Patrick Lozès ladineul anual al CRAN,11 aprilie 2011scriitor, observator social, membrufondator al unor asociaţii cu caractersocial-cultural, politician. S-a născutpe 13 ianuarie 1965, la Porto Nova,actuala capitală a „Cartierului latinal Africii”, supranumele fostuluiregat Dahomey, redenumit în 1960 Republica Dahomey, iar din1975, Republica Benin. Pe linie maternă are un strămoş portughez.Tatăl său a fost, rînd pe rînd, senator în cea de-a patra Republicăfranceză, apoi ministru al Sănătăţii, iar ulterior ministru al MinisteruluiAfacerilor Externe al Dahomey-ului. Avea patru ani cînd familia luis-a stabilit în Franţa. În timpul anilor de studiu a simţit nu o dată căeste un elev de „culoare”. Ulterior, şi-a propus să încerce să schimbeceva în jurul său, în mentalitatea oamenilor reticenţi faţă de imigraţiaatît de abundentă, de pretutindeni, în Franţa, dar poate mai ales dinfostele colonii. Şi a încercat. Rezultatul? Doctor în Farmacie, PatrickLozès şi-a ales un drum politic şi asociativ. În 2002 a candidat pentrualegerile legilastive pe listele circumscripţiei 1pariziene, în 2003 a fondat Cercul de Acţiunepentru Promovarea Diversităţii în Franţa(CAPDIV), iar în 2005, CRAN-ul. În august2009, publicaţia panafricană „Jeune Afrique” îlprezenta printre cele 100 de personalităţi alediasporei africane. Autor al volumelor „Nous,les Noirs de France” (2007), „Les Noirs sont-ilsdes citoyens à part entière ?” (2009), „Candidat.Et pourquoi pas ?” (2011), Patrick Lozès şi-alansat pe 22 septembrie recent candidatura laalegerile prezidenţiale din 22 aprilie 2012, dinpartea minorităţilor din Franţa. Rugîndu-l sămiacorde un interviu în exclusivitate pentrurevista „Oglinda literară”, Président m-a primitcu prietenie şi simplitate în biroul său parizian.Timp de două ceasuri am vorbit despre o Franţă aşa cum nu se vedeea din România, un spaţiu multicultural, un alt turn Babel, un pămîntmănos ce-a primit continuu, cu religiozitate, „nomazi” din toată lumeaşi care azi îşi refuză roadele multora dintre cei veniţi şi merituoşi.― Patrick Lozès, aş dori să vă mulţumesc, întru început,pentru primirea călduroasă şi timpul dăruit. Sfătuiţi-mă, vă rog, cuisă mă adresez: observatorului social, scriitorului, vizionarului oripoliticianului?― Sunt farmacist, membru activ în structuri ale societăţii civile,scriitor, politician şi observator al societăţii franceze. Sunt candidat încursa electorală pentru preşedenţie, 2012, şi în această calitate voirăspunde întrebărilor dumneavoastră.― Editura „du Moment” a publicat recent ultima dumneavoastrăcarte, „Candidat. Et pourquoi pas ?” 1 , inspirată de privirea fină,analitică şi critică a observatorului social asupra creuzetului dinamical faptelor sociale problematice şi emblematice ale unei Franţe înmişcare multietnică. Cum a primit-o publicul şi presa?― „Candidat. Et pourquoi pas ?” reprezintă efectiv viziuneamea asupra societăţii franceze şi trasează perspectivele pentruMarilena Lică-MasalaDe la dreapta la stînga: Patrick Lozès,Bertrand Delanoë, primarul Parisului,şi Marie Alfred Ngoma, corespondentpentru „Les Dépêches de Brazzaville”,la dineul CRAN, 11 aprilie 2011.7584 www.oglindaliterara.roviitorul acestei ţări. Cartea a fost bine primită de critică. Se găseşteîncă la vînzare.― Reprezintă acest volum profesiunea domniei-voastre decredinţă, programul viitorului preşedinte al Franţei? Care vă suntpriorităţile?― Da, cartea prezintă cu precădere o mare parte din programulmeu, ca şi filozofia acţiunii mele. Îmi iubesc ţara şi vreau să-şi deaseama de bogăţiile pe care le are. Permiţînd tuturor francezilor săparticipe la dezvoltarea naţiunii, le punem în valoare speranţa, energiaşi dinamismul. În privinţa priorităţilor programului, viziunea meaasupra Franţei de mîine se sprijină pe două direcţii fundamentale:ocuparea forţei de muncă şi educaţia. Sunt două provocări prin carese joacă totul: creşterea nivelului nostru de trai, bunăstarea noastrăsocială, convieţuirea noastră, laolaltă, securitatea noastră.― De la Emile Durkheim încoace, „faptele sociale” s-audiversificat. În carte vorbiţi de un studiu sociologic efectuat pe uneşantion reprezentat de o populaţie franceză de origine străină carenu are însă o identitate etnică. În ultimele statistici demografice, datepublicităţii, această populaţie, reprezentînd 11% din totalul populaţieiFranţei la nivelul anului 2010, conform Wikipédia, pagina „France”,este definită, citez, „populaţie străină”, „populaţie de origine imigrantă”,„minorităţi vizibile”. Explicaţi-ne, vă rugăm, aceste concepte, cuprecădere ultimul.― Pentru denumirea grupurilor discriminate, termenul cel„minoritate” mi se pare a fi cel mai potrivit. Deoarece fenomenul princare se explică discriminările este acela de minoritate, sau, mai precis,de subestimare. „Minoritatea” nu este o noţiune numerică, ci una deputere, este o noţiune politică. În Africa de Sud din timpul apartheidului,negrii, deşi mult mai numeroşi decît albii, erau consideraţi o minoritate.În Franţa actuală, femeile sunt o minoritate în sensul în care ele nuparticipă la putere într-un mod care să reflecte proporţia lor reală înansamblul populaţiei. Termenul „minoritate” permite luarea în calcula tuturor grupurilor victime ale marginalizării. Expresia „minorităţivizibile” desemnează populaţiile respinse din cauza înfăţişării, adicăpersoanele al căror fenotip este asimilat originarilor din Africa de Nord,Africa Subsahariană, din departamentele Franţei de peste mări şi dinAsia. În acelaşi timp, dacă expresia „minorităţi vizibile” are logica sa,totuşi aceeaşi expresie nu permite să se vadă în ce măsură minorităţilevizibile sunt marcate de aceleaşi stereotipii. De fapt, motivele pentrucare negrii din Franţa sunt discriminaţi sunt diferite de motivele pentrucare sunt discriminate persoanele originare din Africa de Nord, motivecare ele însele diferă de motivele pentru care populaţiile originare dinAfrica de Nord sunt discriminate.― Permiteţi-mi să citez din Wikipedia,pagina Franţa : „Veniturile imigranţilor sunt cuo treime inferioare, în medie, celor realizate deneimigranţi; numărul imigranţilor fără diplomeeste de două ori mai mare, iar al celor caretrăiesc sub pragul sărăciei este de trei ori maimare”. Există un leac, domnule Patrick Lozès,pentru această realitate zguduitoare, în viitorulapropiat?― Da, există un leac. În 2009, mi-afost acordată conducerea unei misiuniguvernamentale. În 2010, am prezentatguvernului un raport împotriva rasismului şicomunitarismului cu 50 de propuneri concrete,pentru a face faţă acestei realităţi sfidătoare pecare o evocaţi. „Mai bine să dăm un salariu decît un ajutor social”declara, just, actualul ministru al Muncii şi Ocupaţiei forţei de muncă,în februarie recent. Un astfel de raţionament ar trebui aplicat înprivinţa discriminării care, din punct de vedere economic, este totalneproductivă. Atunci cînd unui candidat i se refuză un loc de muncădin cauza originii sale, reală ori ipotetică, acesta este transformatpe termen scurt în beneficiar al ajutoarelor sociale. Ceea ce esteaberant. Diversitatea societăţii franceze ar fi contribuit, dacă ar fi fostcorect mobilizată, substanţial la cucerirea noilor pieţe.― Şi un ultim paragraf citat din aceeaşi sursă : „Populaţiilede origine imigrantă şi cele care aparţin minorităţilor vizibile suntadesea, în Franţa, victime ale discriminării. Confruntate cu greutăţilede integrare, o mică parte din populaţiile imigrante se refugiază încomunitarism şi fundamentalism religios”. Reţinînd conceptul de„comunitarism”, permiteţi-mi să vă explic o realitate a organizăriisocietăţii româneşti : Constituţia ţării mele recunoaşte şi garanteazăidentitatea etnică şi religioasă a fiecărei comunităţi minoritare cetrăieşte pe pămînt românesc şi fiecare dintre aceste comunităţiare un deputat în Parlamentul României, care o reprezintă. Oarerecunoaşterea identităţii etnice pune probleme în Franţa, la momentulî