Aici - Oglinda literara

ESEUdreptate. Prefeţele celor două Biblii, ediţia greacă de la Veneţiaîn 1687, al cărei sprijinitor a fost, şi traducerea româneascădin 1688 în care se afirmă originea imperială a lui Şerban Cantacuzino,aspiraţiile la tronul Bizanţului şi rolul său de protector al creştinilordin Imperiul Otoman nu vor provocat bucurie la Constantinopol.Evenimentele ulterioare (la 1713, Poarta transformă Hotinul înraia, în urma păcii de la Passarowitz -1718- Ţara Româneascăpierde Oltenia, intrată sub stăpânire austriacă, în 1775, imperialiianexând partea de nord a Moldovei) îi confirmă predicţiile. Anii dedomnie coincid cu infiltrarea elementelor greceşti ale Fanarului înstructura socială a ţărilor române, turcii reactivând vechea idee lacare ajunseseră în urma trădării de la Hotin (1673), când domnulMoldovei Ştefan Petriceicu trecuse de partea lui Sobieski. ÎnsuşiDimitrie Cantemir mărturiseşte că turcii intenţionau să aşeze înMoldova un grec care să-şi aibă casa şi neamurile la Constantinopol,adică un domnitor fără legături cu ţara şi, ca atare, lesne decontrolat. Este explicabil că după pacea de la Karlowitz (1699), înistoria politică a ţărilor române se intensifică raporturile cu Rusia,victoria împotriva suedezilor la Poltava (1709) grăbind apropiereade Moscova, concomitent cu rezervele faţă de Viena. AntiohCantemir (1695–1700, 1705–1707), Constantin Duca (1693–1695)şi Mihai Racoviţă (1703–1705 şi 1707–1709) sunt domnitorii careîmbrăţişează alternativa răsăriteană a luptei antiotomane. CantemirVodă rezistă constrângerilor exacerbate antrenate de succeselearmatelor imperiale din 1688, când acceptarea suzeranităţiiaustriece era ofertată şi Ţării Româneşti îm preună cu garanţiile deindependenţă şi libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuriale ţării şi restituirea raialelor. Ca şi la antici, forma cea mai înaltă avieţii umane se dezvăluie în polis, Constantin Vodă mărturisind pepatul de moarte că domnia reprezintă ,,cea mai de vază treaptă aînălţimilor” în care ,,armele dreptăţii şi datorinţele ei” „metabolizează”conştiinţa civică, definindu-l pe om ca o fiinţă capabilă să se afirmeprin acţiune. Inspirat de Cantacuzini, testamentul politic pledeazăpentru domnia ereditară şi statul autocratic, clauze negociatede Constantin Cantemir şi cu austriecii. Diplomaţia învedereazăciocnirea a două tendinţe: una oligar hică, aparţinând marilor boiericare militau pentru „alegerea” domnilor, şi alta adeptă a continuităţii.,,A spune ceea ce este” (Herodot) se potriveşte biografuluicare încearcă să graveze ,,strădaniile” fugitive ale Bătrînului Cantemir,,,lăsate altora pe seamă, ca să le laude sau să le veştejească,una câte una”. Dimitrie Cantemir îi degajează sensurile plasânduşicititorul în atmosfera sfârşitului secolului al XVII-lea în careîşi dau întâlnire curentele Reformei şi ale Contrareformei,ortodoxiei constantinopolitane şi kievene, precum şi ale filosofieilaice, cartezianismul şi raţionalismul ortodox. Suntultimile zbateri înainte de introducerea regimului fanariot înMoldova şi Ţara Românească, reacţia Porţii după pierdereainfluenţei în Europa Centrală, încorporarea Transilvanieila Imperiul austriac, redutele cele mai fragile ale Europei.Şi ceea ce pare să-l întristeze pe biograf: declinul puterii militarecare, în epoca fanariotă, se va reduce la o gardă domneascăchemată să asigure ordinea internă. Amintirile despreConstantin Vodă nu sunt inventate. Spre deosebire de ieniceri, anualse recrutau din Balcani între 1000 şi 3000 de tineri, în afară de orecrutare globală de 8000 de sclavi pentru refacerea efectivelor –,luptătorii moldoveni îşi desă vârşeau arta militară direct pe câmpul deluptă. Cavaleria ţării nu era cu nimic mai prejos decât a tătarilor dinUcraina, regiune din care Înalta Poartă va asigura – până în 1783, dataanexării Crimeii la Rusia, efectivele armate. Procedura de selecţie aslavilor din Sudul Dunării pentru cariera militară se baza pe criteriul,,ştiinţei fizionomice”, condiţia morală judecându-se după aspectulexterior, în timp ce alţi candidaţi erau supuşi examinării prin teste deinteligenţă. Şcolile de la Bursa, Edirne, Constantinopole şi Galata,conduse de kapi agasi – eunucul alb - pregăteau elitele militare între2–7 ani. Arta războiului, dominantă ca studiu, era completată cudiscipline ce asigurau o educaţie polivalentă: literatura arabă, persanăşi turcă, echitaţie, aruncarea suliţei, scrimă, trasul cu arcul, luptelibere, halterofilie şi muzică, meşteşuguri în care Dimitrie se arătasepriceput. Nu erau neglijate onestitatea, loialitatea, comportamentulşi controlul de sine. Competenţele militare ale lui Constantin Vodăprobează dominantele individualităţii – imitari-immutare – a imita, ase transforma în altul sau a asimila pe altul – proiectând biografulîn viaţa biografiatului. Martor al istoriei, Dimitrie Cantemir se înscrieîntr-un dublu portret, tată-fiu, ştiinţa detaliului, gestul intempestivşi propoziţia senten ţioasă construind o spirală care propulseazăoşteanul în pagina de istorie. Tăcerea strămoşilor se lasă investigatănarativ, ca preludiu al romanului de familie, reabilitând un domnitorcu o identitate caricaturizată de cronicari. O despră fuire lentă,aluzivă, fără glosări statuare readuce la lumină o figură anodină.Prisma biografică îl reflectă ca un personaj de roman. Dezbaterilecontemporane referitoare la valoarea romanescă a biografiei pun înecuaţie natura identitară în alegerea personajelor, proiecţia narcisistăa copilăriei, traducerea simbolică a ambiţiei, crearea de modelesociale şi politice, indiferent de relaţia lor cu adevărul. Istoricul7566 www.oglindaliterara.rozăboveşte arareori cu povestitul, evitând digresiunile şi descrierilelungi, alegând dualitatea discursului literar: om exterior, om interior.Nu avem de-a face cu un concurent al Învăţăturilor lui NeagoeBasarab către fiul său Teodosie sau cu opusculul Sfântului Vasile– Către tineri despre modul cum pot să tragă foloase din literaturagreacă! Păstrând proporţiile, Vita Constantini atacă problema arteide a guverna, chiar dacă principiile nu sunt enunţate cu exactitatescolastică. Sensul activ-funcţional al modului în care DimitrieCantemir înţelege cultura nu numai ca o acumulare de cunoştinţe,ci ca o posibilitate în expresiv pragmatică –, superioară şi fecundăcând foloseşte obştii, elogiază înnoirea. Acel exercitatio animi –„antrenamentul sufletului” – reprezintă aportul intelectualului formatla Constantinopol care se apropie de tatăl său expe rimentînd untip narativ impregnat de spiritualitate. Legiti mitatea eroului biograficvine atât din perceperea tărâmurilor interzise de neştiinţa cititului şia scrisului, cât şi din năzuinţa de a rămîne drept şi nedespărţit debona mens ,,minte bună”. Autorul este foarte aproape de a mărturisicrezul studiului: Discite litteras! Quare? Ut sis homo… hoc est,ut siseminens inter homines: ,, Învăţaţi să citiţi! Pentru ce? Ca să fii om…adică să fii cineva printre oameni”! Predilecţia pentru deducţii raţionaleîl determină să pătrundă sensul figurat al cuvintelor şi săle restituie cu aceeaşi măsură, fără ca hăţişul ,,linguşirilor vulpeşti”,cum zice, să-i rămână obscur. Scriitorul nu poveşteşte doar dinplăcerea de a reconstitui istoria, ci din grija de a evidenţia varietateaalegorică a faptelor istorice. Pentru că exactitatea sau explicaţia lor nusunt îndestulătoare decât prin a treia condiţie, care ţine de valoareasemnificaţiei şi a detaliilor legate de ea. Frumuseţea episodică aminteştede Plutarh: ,,Nu scriu istorii, ci vieţi” (Fazele portretului moral, TudorVianu , Ethos, Anul II, nr. 1–2, 1945). În contrast cu bestiarul grotescdin Istoria Ieroglifică, explorarea personalităţii se realizează altfeldecât o făcuse literatura panegirică şi comemorativă de tradiţie grecobizantină,biografia prefigurând modernizarea narativă prin noi axetematice şi stilistice. Din acest punct de vedere, Dimitrie Cantemirare dreptul de a figura el însuşi între autorii care au deschis vârsta deaur a biografiei: Thomas More, Istoria lui Richard al III-lea, sursă deinspiraţie pentru Shakespeare, George Cavendish, Viaţa cardinaluluiWolsey, John Donne, Viaţa lui Thomas More, James Boswel, autorulVieţii lui Samuel Johnson, tipărită în 1791, Voltaire, Istoria lui Carol alXII-lea etc. Cantemir Constantin nu este idealizat prin artificiile unuiexemplum virtutis. Sesizând determinismul, autorul încearcă alăturide personajul său să analizeze articulaţiile dintre subiectivitate,coduri sociale şi culturale, politică şi devenire socială.Modelul ierarhic al societăţii bazate pe legături de depen denţăîn care tatăl cumulează funcţia de Părinte al poporului reprezintăforma ,,contractului social” agreată de ideologia cantemireană,ca alternativă la coliziunile dintre filo-curentele rivale. Paradigmapatriarhatului nu ambiţionează funcţia mito logică, ea dorindu-secomplementară omogenizării politice, ca direcţie a istoriei unice şicolective. În acest spirit, Vita Constantini este şi o meditaţie politicăasupra rolului Ţării Moldovei în spaţiul sud-estic european. Punctelecruciale prevestesc înnoirile care vor marca reformarea monarhiilorşi ,,raţionalizarea” legilor, coerciţia despotică fiind repudiată în actulguvernării 3 . Cititor al filozofiei lui Van Helmont, Dimitrie Cantemirpractică raţionalismul şi anti-confesionalismul care marchează „crizaconştiinţei europene”, un context referenţial ale cărui inflexiuni seregăsesc în opera biografică. Fără să uzeze de ştiinţa fizionomicăetalată criptic în Istoria ieroglifică, filtrul stilistic şi mecanica naraţiuniifac ca Vita Constantini să se topească într-un univers aproapeficţional dacă istoricul ar neutraliza credibilitatea epică.Note¹ ,,Histoire de l’homme tout entier, sans les mutilations, lesréductions, les abstractions que lui faisait subir l’histoire traditionnellemais qui ne doit pas se diluer dans une histoire sans visage, sansstructure et sans principe d’évolution”, Jacques Le Goff, Du Moyen Âgeà l’Europe d’aujourd’hui XIV e Conférence Marc-Bloch, juin 1992, Din EvulMediu în Europa de azi, a XIV-a Conferinţa Marc Bloch, iunie, 1992.,,Istoria omului în întregul său, fără mutilare, reduceri, abstractiuni la carea fost supus de istoria traditională, dar care nu ar trebui să fie diluateîntr-o istorie fără chip, fără structură şi fără principiul evoluţiei”.² Operele unor savanţi, polymathes, medievali musulmani precumAl-Biruni, al-Jahiz, Al-Kindi, Ibn Sina (lat. Avicenna), Al-Idrisi, Ibn Bajjah,Ibn Zuhr, Ibn Tufail, Ibn Rushd (lat. Averroes), Al-Suyuti, Jabir ibnHayyān, Ibn Abbas Firnas, Ibn al-Haytham (lat. Alhazen sau Alhacen),Ibn al-Nafis, Ibn Khaldun, Al-Khwarizmi, Al-Masudi (Herodot al arabilor),Al-Muqaddasi şi Nasir al-Din al-Tusi erau studiate la Constantinopol.3Eseul kantian „Ce este Iluminismul”? va avansa o definiţiecorectă: „…ieşirea omului din minoritatea de care el însuşi esteresponsabil. Minoritate, adică incapacitatea de a se servi de înţelegereasa dacă nu este ghidat de altul, minoritate de care el însuşieste responsabil, pentru că motivul nu rezidă în greşeala înţelegeriici în lipsa de decizie şi de curaj de a acţiona fără imboldul altuia. Sapereaude! Ai curajul de a te sluji de propria ta înţelegere! Iată deviza Luminilor!(fragment din volumul in curs de aparitie Genealogie şi imaginar.Euristica biografiei cantemirene)