TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

se găseşte în stare de arest sau detenţie, are dreptul să beneficieze de diverse garanţiicuprinse în paragrafele 2-5, în măsura în care sunt incidente în cauză 1 .După cum am văzut, obiectul articolului 5 este libertatea fizică a individului. Elpretinde ca sancţiunea penală privativă de libertate să fie pronunţată de către un tribunal,limitând în acelaşi timp motivele pentru care poate fi luată măsura arestării preventive(5§1). Mai apoi, recunoaşte dreptul persoanei arestate sau reţinute de a fi informată întermenul cel mai scurt asupra motivelor arestării sale(5 §2). După aceea impuneintervenţia unui judecător în caz de detenţie preventivă şi obligaţia de a judeca persoana încauză într-un termen rezonabil (5 §3), proclamă dreptul persoanei arestate sau deţinute dea se adresa judecătorului şi, obligaţia acestuia din urmă de a statua într-un termen scurtasupra legalităţii detenţiei(5 §4). În fine, conferă un drept la reparaţii celui care estevictima unei arestări sau detenţii contrare art. 5 (5 §5). 2 În cele ce urmează nu vom stăruiasupra noţiunii de privare de libertate şi asupra caracterelor acesteia 3 , ci vom face referirestrict la aspectele ce ţin de domeniul arestării preventive, relevante pentru tema noastră.Pentru o mai bună analiză a articolului, este preferabil să clasificăm dispoziţiileacestuia în trei categorii distincte: condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea vorbi de odetenţie legală, garanţiile procedurale acordate deţinuţilor şi dreptul la reparaţii a celuideţinut ilegal. 4 Relativ la drepturile sau garanţiile acordate celui arestat preventiv, trebuiesă precizăm că şi acestea la rândul lor pot fi împărţite în garanţii fundamentale şi garanţiispeciale. 5Potrivit paragrafului 2 al art. 5 orice persoană are dreptul de a fi informată asupramotivelor arestării sale. În acest caz avem de-a face cu o garanţie fundamentală, deosebităde garanţiile speciale cuprinse în paragraful 3. Cu toate că art.5 §2 face trimitere numai lapersoanele ,,arestate”, atât doctrina cât şi jurisprudenţa Curţii, afirmă în unanimitate că,,arestarea” la care se face referire depăşeşte cadrul unei măsuri cu caracter penal 6 fiindvizate în realitate toate formele de privare de libertate a unei persoane. 7 Astfel, spredeosebire de cazul celorlalte două garanţii speciale, comunicarea motivelor detenţiei se1 Weeks c. Marea Britanie, 2 martie 1987, § 40.2 Gh. Mateuţ, op.cit., p. 177 şi următ.3 În acest sens a se vedea R. Chiriţă, op.cit., p. 139-143; C. BÂRSAN, Convenţia Europeană a DrepturilorOmului, Comentariu pe articole. Drepturi şi libertăţi, Vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 282-291.4 Jim Murdoch, op.cit., p.10.5 R.Chiriţă, op.cit., p.168 şi următ.6 Van der Leer c. Olanda, 25 octombrie 1990, §27-28.7 R. Chiriţă, op.cit.,p. 169; Gh. Mateuţ, op.cit., p.196.9