TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

instanţelor naţionale, diligenţele speciale pe care trebuie să le depună acestea pentru a seevita arbitrariul.Atragem atenţia asupra faptului că în ţara noastră, până în anul 2003 când aintervenit modificarea constituţională, problematica duratei rezonabile a arestăriipreventive era o chestiune care nu suscita niciun interes. Autorităţile judiciare au ignorataceastă exigenţă neţinând seama de prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omuluişi de jurisprudenţa Curţii care, potrivit Constituţiei, aveau şi au în continuare caracterobligatoriu încă din momentul în care Convenţia a fost ratificată în dreptul nostru. Aproape10 ani după ratificarea textului Convenţiei s-au comis abuzuri care nu au făcut cinste unuisistem de drept ce se voia a fi unul democratic, în care drepturile şi libertăţile persoaneisunt respectate. Nonşalanţa cu care instanţele române au ignorat prevederile Convenţiei, acondus la un număr mare de condamnări date împotriva României datorită violăriiprevederilor art. 5 §3.Mai grav în opinia noastră este faptul că nici după intervenirea modificărilorlegislative din anul 2003, marea majoritate a instanţelor nu au în vedere criteriile propagatede jurisprudenţa CEDO pentru determinarea caracterului rezonabil al arestării preventive.Condamnările sunt tot mai numeroase în acest sens şi, având în vedere atitudinea unorinstanţe, în anul de graţie 2010, credem că măcar pe termen scurt astfel de condamnări nuvor putea să lipsească.Se pare că o mare parte dintre magistraţi văd arestarea preventivă ca fiind o formăde executare anticipată a pedepsei şi prin urmare au în vedere gravitatea infracţiunii ce sebănuieşte a fi săvârşită de o anumită persoană. De asemenea sunt luate în considerarenumai probele de vinovăţie ce sunt aduse, ignorându-se elementele disculpante. Acestraţionament este total eronat deoarece arestarea preventivă este o limitare gravă adusălibertăţii persoanei, care poate avea consecinţe nu de puţine ori ireparabile. Detenţiaprovizorie ca ,,excepţie excepţională” trebuie să fie dispusă ca ultima ratio, având învedere principiul prezumţiei de nevinovăţie, tocmai de aceea atunci cand se dispuneaceastă măsură trebuie analizat pericolul pe care persoana învinuită îl poate reprezentapentru societate şi probele aduse în acest sens. Judecătorul instrucţiei nu trebuie să setransforme într-un judecător care se pronunţă pe fondul cauzei.72