TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

de circumstanţele speţei, asemenea măsuri puteau măcar în teorie, să fie justificate. 1 Curteastipulează că o persoană acuzată trebuie să fie pusă în libertate pe timpul desfăşurăriiprocedurilor, atunci când nu există motive relevante şi suficiente care să justifice detenţia. 2Într-o altă cauză, Curtea a constatat violarea art 5 §3, în situaţia în care cu toate că s-adispus eliberarea sub supraveghere a celui arestat după o detenţie de 2 ani şi 9 luni, totuşiaceastă măsură de siguranţă a fost avută în vedere, de către instanţă, pentru prima dată,atunci când s-a dispus eliberarea. 3În cauza Calmanovici c. România, Curtea aminteşte că, potrivit art. 5 alin. 3,autorităţile trebuie să ia în considerare măsurile alternative la arestarea preventivă câtăvreme acuzatul oferă garanţii în privinţa prezentării sale la proces. Cu toate acestea, fără ajustifica concret împiedicarea de către reclamant a bunei derulări a urmăririi sau a invocariscul să nu se prezinte, instanţele interne nu au examinat nicio clipă posibilitatea de aadopta pentru una din măsurile alternative prevăzute de dreptul intern (§ 98).În doctrina de specialitate s-a arătat că există un acord între principiulproporţionalităţii şi art. 5 paragr.3, ce menţionează posibilitatea celui arestat de a fieliberat, sub anumite condiţii care să asigure prezenţa acestuia la audieri/proces. 4 S-a pusastfel întrebarea, întemeiată după părerea noastră, de ce arestarea preventivă trebuie să maicontinue dacă finalitatea acesteia poate fi atinsă printr-o măsură mai puţin gravă? Carăspuns s-a afirmat că prin natura sa, această clauză care conferă posibilitatea punerii înlibertate sub condiţia garantării prezentării celui interesat la dezbateri, este o prevederece nu se poate aplica decât în situaţia în care arestarea preventivă este motivată depericolul dispariţiei. În acest sens, Instanţa europeană a arătat că ,,atunci când menţinereaîn stare de arest nu mai este motivată decât de teama că cel acuzat se va sustrage de laobligaţia de a compărea ulterior în faţa jurisdicţiei de judecată, liberarea provizorie aacuzatului poate fi ordonată, în măsura în care este posibil să se obţină din partea luigaranţiile necesare pentru a se asigura această obligaţie de a compărea.” 5 Dat fiind că estevorba despre aplicarea unui principiu de drept, adică cel al proporţionalităţii, este curios1 Hesse c. Austria, 25 ianuarie 2007. În speţă, Curtea a acceptat că alte măsuri mai blânde, cum ar fieliberarea pe cauţiune sau retragerea documentelor de călătorie nu ar fi fost efective, dat fiind faptul căsituaţia financiară a reclamantului era precară, avea naţionalitate germană şi nu existau puncte de controlvamal la graniţa dintre Austria şi Germania apud D. Bogdan, op.cit., p. 137.2 Smirnova c. Rusia, 24 iulie 2003, §58; Yagci şi Sargin c. Turcia, 8 iunie 1998, §52; Wemhoff, cit. supra.,§12; s.a.3 Hass c. Polonia, 7 februarie 2007, §37.4 J. Pradel, Geert Corstens, Gert Vermeulen, op.cit., 2008, p. 365; Jaworski c. Polonia, 21 noiembrie 2000,§83. Este vorba despre raţionamentul profesorului Jean Pradel, preluat şi în doctrina română de Gh. Mateuţ,Tratat..op.cit., p. 198.5 Wemhoff c. Germania, cit. supra, § 45 apud J. Pradel, Geert Corstens, Gert Vermeulen, op.cit. p. 365.68