13.07.2015 Views

TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

’90, după ce au început să conştientizeze cât de gravă este ignorarea acestei noţiuni, nicimăcar nu au mai publicat hotărârile de prelungire a detenţiei care nu făceau referire laaceastă problemă. 1 Este esenţial să se aibă în vedere caracterul rezonabil al arestăriipreventive, mai ales în situaţia în care, termenul maxim de detenţie preventivă, prevăzut delegislaţia internă, a fost depăşit. 2 Ba mai mult, într-o altă cauză, Curtea a folosit acestargument chiar şi în situaţia în care durata maximă a arestării preventive, prevăzută dedreptul intern, nu a fost depăşită. 3 În jurisprudenţa instanţelor noastre avem decizia nr.5799 a Secţiei Penale a ICCJ, din 5 noiembrie 2004, prin care s-a acceptat menţinerea îndetenţie a inculpatului pe motivul că ,,s-au administrat majoritatea probelor, infracţiuneafiind şi flagrantă, prin urmare este intemeiată hotărârea prin care s-a dispus mentinereaarestării preventive a inculpatului pentru o perioadă mai mică decât maximul perioadeiprevăzută de lege”. 43. INTERZICEREA UNUI SISTEM AUTOMAT DE PRELUNGIRE ADETENŢIEIŢinând seama de caracterul excepţional al măsurii arestării preventive, potrivitConvenţiei şi jurisprudenţei Curţii, este interzisă plasarea şi menţinerea automată a acesteimăsuri prin utilizarea unor formule stereotipe. 5 Atât în doctrină cât şi în jurisprudenţă searată că prelungirea automată a arestării preventive contravine art. 5 §3 din Convenţie,atunci când legile unui stat prezumă justificarea detenţiei preventive, fără a exista garanţiireale care să garanteze efectivitatea prezumţiei de nevinovăţie. 6 Bunaoară, în sistemul dedrept bulgar, există o prezumţie că arestarea preventivă este obligatorie pentru infracţiunilede o anumită gravitate. Singura posibilitate a celui acuzat de comiterea unei asemeneainfracţiuni, este aceea de a proba el însuşi, că este exclus orice pericol de sustragere de laproces, de împiedicare a anchetei, sau de comitere a unei noi infracţiuni. 7Siguranţa, privită stricto sensu, presupune dreptul unei persoane fizice de a nu fiarestată sau menţinută în arest, decât în condiţiile precise şi strict reglementate de legile1 Rusen Ergec et Jacques Velu, La notion de ,,délai raisonnable’’... op.cit.,p. 143.2 Shcheglyuk c. Rusia, 14 noiembrie 2006; Korchuganova c. Rusia, 8 iunie 2006( 5 ani, 1 lună şi 26 de zile);Khudozorov c. Rusia, 8 noiembrie 2005 (5 ani, 4 luni şi 6 zile) apud D. Bogdan, op.cit., p. 128.3 Mamedova c. Rusia, 1 iunie 2006. Reclamanta a stat în detenţie aproximativ 1 an, iar legea ruseascăpermite o detenţie de maxim 2 ani.4 Dorel George Matei, op.cit, p. 24-27.5 D. Allix, op.cit., p. 55.6 Michel MOUCHARD, La durée de la détention provisoire (article 5 § 3)…op.cit., p. 149.7 D. Bogdan, op.cit., p. 130.66

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!