TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

V. OBLIGAŢIILE INSTANŢELOR NAŢIONALE1. OBLIGAŢIA DE A ARĂTA MOTIVELE CE JUSTIFICĂMENŢINEREA ARESTĂRIIDupă ce am văzut care sunt principalele motive invocate de instanţele naţionale,vom prezenta pe scurt modalitatea consacrată de jurisprudenţa Curţii, prin care seapreciază caracterul rezonabil al arestării preventive în funcţie de motivele invocate deinstanţele interne. Judecătorul european, în hotărârile date, apreciază că persistenţa uneisuspiciuni rezonabile şi a unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată decomiterea unor infracţiuni, este o condiţie sine qua non pentru legalitatea luării şimenţinerii arestării preventive, însă după o anumită perioadă de timp, această condiţie numai este suficientă. 1 În astfel de cazuri, Curtea verifică temeinicitatea motivelor invocatede autorităţile naţionale. Aprecierea se va face atât pe baza motivelor invocate în hotărâriledate cu privire la cererile de eliberare, cât şi pe baza faptelor autentice, indicate de recurentîn căile de atac. 2Într-o primă etapă Instanţa europeană verifică dacă instanţele naţionale au invocattemeiurile ,,relevante şi suficiente” pentru a justifica menţinerea privării de libertate , iarîntr-o a doua etapă analizează atitudinea autorităţilor naţionale, dacă acestea au depus o,,diligenţă specială” în desfăşurarea procedurilor, atât în faza de urmărire penală cât şi încea de judecată, în vederea evitării prelungirilor nejustificate.1.1. Temeiuri relevante şi suficiente. Când am vorbit despre aprecierea inconcreto a temeiurilor invocate de instanţele naţionale am văzut însemnătatea ,,motivăriiconvingătoare” a menţinerii arestării de către instanţele interne. 3 În ceea ce priveştemotivele invocate de autorităţile naţionale s-a arătat că Instanţa europeană le examinează,,de o manieră intensivă, în lumina legislaţiei naţionale”. 41 Această condiţie este amintită aproape de fiecare dată cu valoare de principiu în hotărârile Curţii carevizează determinarea caracterului rezonabil al arestării preventive în sensul art. 5 §3, începând cu hotărâreaWemhoff c. Germania, cit. supra.2 R. Chiriţă, op.cit., p. 180; Mihail UDROIU, Ovidiu PREDESCU, Tratat.. op.cit., 2008, p. 490.3 Vezi supra Secţiunea a II-a din Cap.3.4 J. Pradel, Geert Corstens, Gert Vermeulen, op.cit. p. 362.61