TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

libertate. 1 În cele ce urmează, dat fiind numărul imens de hotărâri de condamnare, vomsupune atenţiei cele mai recente hotărâri date împotriva României şi care fac referire laacest motiv de menţinere a arestării preventive.Instanţa europeană a pronunţat pe data de 16 februarie 2010, hotărârea Scundeanuc. România. Ion Scundeanu este un resortisant al statului român împotriva căruia, maimulte societăţi comerciale cu care a colaborat, au depus o serie de plângeri penale ce vizauîn principal infracţiunea de înşelăciune prin emiterea de cecuri fără acoperire, prejudiciulridicându-se undeva în jurul valorii de 40 600 euro. Judecătoria Moineşti a emis pe numeleacestuia un mandat de arestare pe data de 2 februarie 2001, fiind ţinut în stare de detenţieprovizorie până pe data de 13 ianuarie 2003. Menţinerea sa în stare de arest s-a făcutţinând cont de faptul că reclamantul era recidivist, iar instanţele au apreciat că lăsareaacestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Curtea a precizat că instanţelenaţionale nu au făcut referire la motive ,,pertinente şi suficiente” pentru a justificanecesitatea menţinerii măsurii, neprezentând fapte şi temeiuri concrete care să evidenţiezepericolul real pentru ordinea publică, în situaţia în care acesta ar fi pus în libertate. Curteaa dorit să sublinieze faptul că riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciatîn mod abstract, de către autorităţi, acestea trebuind să se bazeze pe probe, iar nu peprezumţii şi presupuneri. 2De asemenea nu a analizat în mod efectiv posibilităţileinculpatului de a fi eliberat provizoriu (§ 84) 3 . Reclamantul a fost ţinut în arest preventiv operioadă de 1 an şi 2 luni fără a fi judecat pentru infracţiunile de care era suspectat (85), or,instanţele nu au explicat niciodată de ce luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi fostsuficientă iar simpla referire la starea de recidivă, nu este suficientă pentru a susţinedetenţia preventivă (88). Astfel, Curtea a conchis că există o violare a art. 5 §3 dinConvenţie.O altă hotărâre la care vom face referire este Jiga c. România din data de 16 martie2010. În fapt, Dan Jiga era la acea epocă director general al Directiei economice din cadrul1 Ibidem, J..Pradel, Geert Corstens, Gert Vermeulen, op.cit, p. 363; D. Allix, op.cit., p.54-55; Jim Murdoch,op.cit., 2004, p. 83; Pierre Chambon et Christian Guery, op.cit., 2007, p. 522; Lettelier c. Franţa în VincentBerger, op.cit., p.149-151; C. Bârsan, op.cit.,Vol I, p. 362.2 Tot în acest sens a se vedea şi Bouchet c. Franţa, 20 martie 2001, § 40; Johannes Joseph Marie EliseHendriks c. Olanda şi Antonio Kialauda Kanzi c. Olanda, ambele date pe data de 5 iulie 2007 apud D.Bogdan, op.cit. p. 132 Relativ la ultimele două hotărâri trebuie să precizăm că sistemul olandez permiteaarestarea preventivă, în cazul în care infracţiunea de care era bănuit inculpatul, era sancţionată cu pedeapsaînchisorii mai mare de 12 ani, iar ordinea publică fusese serios tulburată prin fapta respectivă. Se utilizanoţiunea de ,,tulburare probabilă a ordinii publice”(likely public disorder). Curtea a acceptat că asemeneasusţineri pot justifica chiar şi menţinerea măsurii arestării preventive, totuşi însă, trecerea unei perioade lungide timp va şubrezi argumentele instanţelor naţionale în menţinerea detenţiei provizorii, dacă nu se vor invocaşi alte motive.3 A se vedea în acest sens şi hotărârea Calmanovici c. România, cit. supra.58