TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

egulii generale a judecării în stare de libertate. După părerea noastră, detenţia provizorie ainculpatului pentru o perioadă de mai bine de 8 luni este contrară art. 5 §3 din CEDO,având în vedere faptul că motivarea instanţei care se fundamentează numai pe motivulgravităţii faptei şi pe cel al riscului de influenţare a martorilor pot conduce la luareamăsurii arestării preventive, însă odată cu trecerea timpului şi fără a se invoca alte motivenoi, riscul influenţării martorilor şi a victimei se atenuează putând chiar să dispară. 1 Tot înacest sens este şi decizia nr. 357 a ICCJ, din 22 ianuarie 2007, prin care s-a respinsrecursul impotriva încheierii din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-adecis menţinerea în stare de arest a inculpatului. În speţă putem constata că măsuraarestării preventive a fost prelungită de mai multe ori avându-se în vedere aceleaşi motivecare au stat la baza dispunerii măsurii, respectiv teama de influenţare a unor martori şipericolul pentru ordinea publică, fapt ce contravine flagrant, în opinia noastră cujurisprudenţa CEDO citată mai sus. 2Alte instanţe naţionale însă, ţin seama de imperativele impuse de Convenţie. Depildă, prin decizia nr. 660 din 30 aprilie 2007, Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti s-a menţinut încheierea din 20 aprilie 2007 luată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-aPenală, 3 prin care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii înprimă instanţă. Instanţa a făcut referire la faptul că menţinerea în arest preventiv ainculpatului ar fi contrară jurisprudenţei Curţii, încălcându-se termenul rezonabil alarestării preventive. Prin raportare la art 300 2 cu referire la art. 160 b alin. 2) şi 3) şi lajurisprudenţa CEDO (Imre c. Ungaria, D.P. şi J.G. contra Polonia din 20 ianuarie şi 6aprilie 2004), instanţa naţională a subliniat că ,,prelungirea cercetării judecătoreşti pe fond,nu se datorează unor motive ce ar putea fi imputate inculpatului ci greutăţilor întâmpinatede prima instanţă, în a asigura prezenţa părţilor vătămate şi a unor martori în vedereaaudierii. De asemenea, împrejurarea că faţă de unii dintre martori deja audiaţi în cursulcercetării judecătoreşti se efectuează de către Parchet cercetări cu privire la săvârşireainfracţiunii de mărturie mincinoasă, este nerelevantă din perspectiva intimatului inculpat,întrucât nu există nicio dovadă că acesta ar fi influenţat sau ar fi încercat să influenţezedeclaraţiile martorilor respectivi”.1 Michel Mouchard, La durée de la détention provisoire (article 5 § 3) : l'affaire Debboub alias El HusseiniAli (arrêt du 9 novembre 1999), pp. 145-157, in Paul Tavernier (sous la direction de), La France et la Coureuropéenne des droits de l'Homme. La jurisprudence de 1999, Cahiers du CREDHO, N°6, 2000.În acestsens a se vedea hotărârile citate mai sus: Lettelier c.Franţa; precum şi Imre c. Ungaria, 2 decembrie 2003.2 Laura Codruţa Kovesi, Dana Tiţian, Daniela Frăsie, op. cit., p. 176-178.3 Curtea de Apel Bucureşti, Culegere... op.cit., 2009, p. 558-563.56