TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

faptul că pentru a se putea recurge la măsura arestării preventive este suficient ca instanţasă invoce un singur temei prevăzut în art. 148. Acest articol coroborat cu art 155 alin. 1care reglementează prelungirea arestării preventive, pot să justifice, în concepţialegiuitorului român, menţinerea măsurii arestării preventive.După părerea noastră, legislaţia procesual penală din ţara noastră este deficitară înacest sens din cel puţin două motive. Mai întâi datorită faptului că textul art. 148 din Codulde Proc. Pen., dă posibilitatea judecătorului de instrucţie să dispună împotriva uneipersoane o măsură de o gravitate deosebită, cum este arestarea preventivă, doar pe bazaexistenţei unor ,,date” privind posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fără a fi nevoit caîn motivare să cumuleze acest criteriu cu un altul, avându-se în vedere gravitateainfracţiunii. În al doilea rând considerăm că art. 155 din Codul de Proc. Pen. conţine oreglementare abstractă şi echivocă a posibilităţii prelungirii arestării preventive, neţinânduseseama întru totul în formularea acestuia, de exigenţele impuse de CEDO. Astfel,menţinerea unei persoane în stare de arest trebuie motivată de instanţă făcând apel lamotivele care justifică menţinerea privării de libertate (Techin şi Baltaş c. Turcia) 1 ,neputându-se folosi aceleaşi formule stereotipe (Ali Hidir Polat c Turcia) 2 .Deci, pentru a ficonformă cu Convenţia, privarea de libertate, ,,trebuie să fi respectat căile legale şi să fifost reglementară (s.n.) pentru a nu se aduce atingere principiului prezumţiei denevinovăţie” 3 . Mai mult, persistenţa motivelor plauzibile de a bănui o persoană arestată desăvârşirea unei infracţiuni, este o condiţie sine qua non a legitimităţii deţinerii, dar după unanumit timp ele nu mai sunt suficiente, Curtea trebuind să stabilească dacă alte motiveluate în considerare de autorităţile judiciare continuă a legitima privarea de libertate (I.A. c.Fr.2000). 4 În acest sens considerăm că art. 155 este contrar textului Convenţiei deoarecepentru luarea măsurii de prelungire a duratei arestării preventive, textul prevede că măsurapoate fi luată de instanţă chiar dacă nu apar motive noi, fiind suficiente temeiurile care audeterminat luarea măsurii de arest preventiv: dacă temeiurile care au determinat arestareainiţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care sa justificeprivarea de libertate (s.n.). Astfel legiuitorul român permite ca prelungirea să se poată facedupă un anumit interval de timp fără a ţine cont de criteriul cumulativ de motive vechi şi1 R. Chiriţă, Culegere...2006,p. 131.2 R. Chiriţă, Culegere...2005, p.97.3 F. Sudre, op.cit., Ed. Polirom, 2006, p.240. Conform deciziei Winterwerp c. Olanda din 24 octombrie 1979,,, într-o societate democratică ce a aderat la preeminenţa dreptului, o detenţie arbitrară nu poate fi calificatădrept reglementară”.4 R. Chiriţă,Convenţia... op.cit., p.179 ; C. Bârsan, op. cit. p. 361.49