TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

încercarea de a se sustrage urmăririi penale şi judecăţii. Astfel este şi decizia penală nr.746/R/2009 a Curţii de Apel Cluj. O astfel de decizie intră în mod flagrant în contradicţiecu jurisprudenţa Instanţei Europene, 1 dat fiind faptul că în lipsa acestui motiv, doarreferirea abstractă la protecţia ordinii publice nu este suficientă pentru a putea menţinearestarea.3. RISCUL DE SĂVÂRŞIRE A UNEI NOI INFRACŢIUNIRiscul de săvârşire a unei noi infracţiuni este un motiv care a fost pus sub semnulîntrebării în doctrină, arătându-se că nu este conciliabil cu prezumţia de nevinovăţie, atâtatimp cât implică faptul că suspectul a săvârşit în fapt, una sau mai multe infracţiuni. 2 Alţiautori, de această dată francezi, atunci când purced la interpretarea criteriilor din art 144din Codul francez de procedură penală, afirmă că ,,decizia judecătorului nu poate fi logică,atunci când acesta spune unui inculpat că este considerat nevinovat de săvârşireainfracţiunii pentru care este urmărit, dar că el decide să-l menţină în detenţie pentru a nureîncepe activitatea infracţională.” 3Când a fost pusă în situaţia de a da o soluţie în ceea ce priveşte interpretarea acestuimotiv, Instanţa europeană a decis că acesta nu are legătură cu măsurile pur preventive(prevenţie generală), fiind apreciată ca inadmisibilă detenţia preventivă dispusă pentruraţiuni pur preventive, fără a avea la bază comiterea unei infracţiuni concrete şideterminate. 4 Cu toate acestea, Curtea a acceptat acest temei justificativ ca fiind conformcu art. 5 §3 atunci când, potrivit legislaţiei interne el este suficient pentru a menţine opersoană în stare de arest preventiv. 5 Cât priveşte legislaţia noastră internă, art. 148 alin. 1lit. c) din Codul de Proc. Pen., prevede că ,, măsura arestării preventive a inculpatuluipoate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dinurmătoarele cazuri: (...), c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noiinfracţiuni (...)”. După cum cu uşurinţă se poate observa, din textul de mai sus rezultă1 Klamecki c. Polonia, 28 martie 2002. În speţă Curtea a constatat că art. 5 §3 nu a fost violat deoareceinstanţa naţională a decis punerea imediată în libertate a inculpatului, după ce a constatat dispariţia unuimotiv care a stat la baza arestării acestuia. Per a contrario, în situaţia în care motivul relevant dispare, iarinstanţa internă menţine detenţia provizorie, art. 5 §3 este violat. În acest sens a se vedea R. Chiriţă,Culegere...2002, op.cit., p. 38.2 S. Trechsel, Human Rights in criminal proceedings... op.cit., p.526 apud Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu,op.cit., p.497.3 J. Le Calvez, L’inculpation et la présomtion d’inocence, Gazette du Palais, 31 octombrie 1987, p.2; Ch.Guéry, op.cit., 2001, p.12.4 Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1990, §102.5 Matznetter c. Austria, 10 noiembrie 1969, §9.48