TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

Într-o hotărâre recentă dată împotriva Bulgariei, 1 în care inculpatul a fost ţinut înarest preventiv timp de un an şi 5 luni, Curtea a admis faptul că gravitatea acuzaţiiloraduse poate justifica arestarea preventivă a unei persoane, dar după o anumită perioadă detimp, dacă singurul motiv invocat de catre instanţa naţională este cel al gravităţii faptelorsăvârşite de inculpat, prelungirea arestării preventive nu se mai justifică. Ori, în speţă,judecătorii bulgari, din 7 octombrie 2002 până în 29 aprilie 2003, au făcut referire înmotivările deciziilor de prelungire a arestării preventive, numai la gravitatea acuzaţiilorreţinute împotriva inculpatului, prin urmare art. 5§ 3 din Convenţie a fost violat. 2 Într-oaltă speţă, în care s-a constatat violarea art. 5§ 3, s-a reţinut că menţinerea unei persoane înstare de arest preventiv trebuie motivată de către instanţa de judecată, prin coroborareaunor motive temeinice care să justifice menţinerea privării de libertate. Cu toate acestea,Curtea a constatat că la fiecare termen de judecată, instanţa a utilizat aceeaşi formulăstereotipă de o frază pentru a justifica menţinerea stării de arest, făcând apel la gravitateafaptelor. 3Cu prilejul judecării unei alte cauze, Curtea a arătat că pe lângă gravitatea faptei,contează în mod decisiv şi natura acesteia. Reclamantul, arestat sub acuzaţia de asociere detip mafiot, a fost condamnat la 9 ani de închisoare după ce a fost ţinut în arest preventivtimp de 2 ani şi 8 luni, pe motiv că fapta de care este acuzat este foarte gravă, astfel încâtîndeplinirea condiţiilor de menţinere se jusifică o anumită perioadă de timp. Curtea, avândîn vedere natura faptei de care reclamantul a fost acuzat, a considerat că decizia deprelungire a detenţiei provizorii nu este nici nerezonabilă, nici arbitrară, mai ales că încontextul luptei împotriva organizaţiilor de tip mafiot, o prezumţie legală, relativă depericulozitate nu este contrară art. 5 §3. 4Cât priveşte situaţia din dreptul nostru intern, deşi există nenumărate hotărâri decondamnare date de Curte în acest sens, unele instanţe naţionale continuă încă, cu oîndârjire cel puţin bizară în opinia noastră, să motiveze stereotip încheierile de prelungire a1 Petyo Petkov c. Bulgaria, 7 ianuarie 2010. O chestiune care ne-a atras atenţia în această speţă este aceea cădeşi Curtea a facut referire, în partea unde a prezentat principiile aplicabile, la persistenţa unor motivetemeinice ca şi condiţie sine qua non de menţinere a unei persoane în stare de arest (§ 81), nu a ţinut cont delipsa acestora în motivarea violării articolului 5 §3 deoarece reclamantul nu a contestat existenţa acestora iarGuvernul nu a facut nicio referire în acest sens. Prin urmare Curtea a estimat că există un acord între părţiasupra acestei prime condiţii a regularităţii arestării preventive (§ 82).2 În acest sens a se vedea şi hotărârile: Ječius c. Lituania, 31 iulie 2000, §94; Ilijkov c. Bulgaria, 26 iulie2001, §81; Al Akidi c. Bulgaria, 31 iulie 2003.3 Ali Hidir Polat c. Turcia, 5 aprilie 2005 apud R. Chiriţă, Culegere…2005, op.cit., p. 97-98. Tot în acestsens sunt evocate şi alte hotărâri: Kimran c. Turcia, 5 aprilie 2005; Temel şi Taşkin c. Turcia, 30 iunie 2005;s.a.4 Pantano c. Italia, 6 noiembrie 2003 apud R. Chiriţă, Convenţia…op.cit., nota 1, p. 180.42