TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

acuzat. 4 Atât în art. 5 cât şi în art.6 este necesar să se facă o delimitare a momentului iniţialîncălcat, chiar dacă motivele invocate de instanţă pentru respingerea solicitărilor de punereîn libertate erau pertinente şi suficiente. 1Relativ la sfera de aplicare, articolul 5 §3 se aplică în cazul persoanelor arestatepreventiv atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în majoritatea statelormembre până la emiterea unei hotărâri în primă instanţă. 2 Articolul 6§1 din Convenţie seaplică tuturor persoanelor implicate într-o procedură civilă sau penală 3 , în această din urmăipoteză indiferent dacă sunt în stare de arest sau nu, vizându-se în special evitareaprelungirii pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta celui(dies a quo) şi a momentului final (dies ad quem) care trebuie luate în considerare lacalculul duratei rezonabile. În cazul art.5 am văzut cum se determină aceste limite. În ceeace priveşte articolul 6§1, atunci când avem de-a face cu o acuzaţie de natură penală, înprincipiu, momentul de plecare este considerat ca fiind acela în care este formulatăacuzaţia. 5 Spre deosebire de domeniul drepturilor şi obligaţiilor civile, această dată este deregulă o dată anterioară momentului în care este sesizată instanţa de judecată. 6 Astfel înopinia Curţii, termenul iniţial se calculează din momentul în care avem o ,,notificareoficială a învinuirii de a fi săvârşit o faptă penală, provenită de la o autoritate competentă,ceea ce corespunde cu consecinţe importante cu privire la situaţia persoanei suspectate”. 7Momentul final (dies ad quem), luat în considerare în cadrul art. 6, în materiepenală, este, de regulă, cel al ultimei decizii cu privire la cauza dedusă judecăţii, indiferentdacă aparţine unei instanţe de fond sau uneia de casare. 8 S-a arătat că noţiunea de ,,termen”este prevăzută în acelaşi mod, indiferent de tipul de contencios. Astfel în materie civilă, ca1 Gosselin c. Franţa, 13 septembrie 2005.2 Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu op.cit., 2008, p. 489.3 Pentru o delimitare a ceea ce înseamnă materie civilă şi materie penală în sensul art.6 a se vedea R. Chiriţă,op.cit., p. 197-226;C. Bârsan, op.cit., p. 400-454; Jean-Francois RENUCCI, Tratat de Drept European alDrepturilor Omului, Traducere în limba română coordonator, Mona-Maria Pivniceru, Ed. Hamangiu, 2009,p.379-415; Mihail Udroiu, O. Predescu, op.cit.,p. 535-549.4 Mihail Udroiu, O. Predescu, op.cit.,p. 489; R. Chiriţă, op.cit., p.308.5 Deewer c. Belgia, 27 februarie 1980; Eckle c. Germania, 15 iulie 1982, § 73; Corigliano c. Italia, 10decembrie 1982; Zimmermann et Steiner c. Germania, 13 iulie 1983, §23; Baraona c. Portugalia, 8 iulie1987, § 46.6 S. Guinchard, J. Buisson, op.cit., p.399; R.Chiriţă, op.cit. p. 313; C. Bârsan, op.cit., p. 539; J -F, Renucci,op.cit. trad. română, p. 463.7 Eckle c. Germ., cit. supra, apud Pierre LAMBERT, La notion de ,,délai raisonnable’’ dans lajurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l’Homme, Revue Trimestrielle des Droits de l’Homme,Numéro spécial-délai raisonnable, Nr.5, Editions Nemesis, 1991, p. 17. Tot în acest sens şi: Mihail Udroiu,O. Predescu, op.cit., p. 490.8 Engel şi alţii c. Olanda, 8 iunie 1976.30