TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

activitatea ansamblului serviciilor sale, iar nu numai pentru aceea a organelor judiciare 1 .Deci este îndeobşte recunoscut faptul că celeritatea procedurii presupune judecarea într-o,,durată rezonabilă” şi are ca finalitate protejarea credibilităţii justiţiei şi eficienţa sa. 2Aprecierea caracterului rezonabil al arestării preventive se face după metodeapropiate de cele utilizate în determinarea duratei rezonabile al procedurilor, în primulrând prin aprecierea in concreto în funcţie de circumstanţele cauzei. Această analogie, adispoziţiilor celor două articole, aflate în vecinătate dar totuşi atât de distincte din punct devedere al conţinutului, risca să degenereze în interpretări confuze. Acest fapt, a determinatCurtea să precizeze cum se vor raporta cele două articole, unul faţă de celălalt. 3 Înhotărârea Stögmüller, Curtea Europeană a elucidat semnificaţia acestora arătând că ,,dispoziţiile art. 6§1 nu se confundă cu cele ale art 5 §3 deoarece cele dintâi conferădrepturi oricărui justiţiabil (...) pe când art. 5 §3 se referă doar la persoanele ce se află înstare de detenţie preventivă (...). Articolul 5 §3 apare astfel ca o dispoziţie independentă ceproduce efecte proprii, oricare ar fi faptele ce apar în motivarea arestării saucircumstanţele care au determinat prelungirea fazei de instrucţie”. 4Parcurgând jurisprudenţa Curţii, se poate observa că ,,termenul rezonabil”prevăzutde art. 5 se apreciază mult mai riguros decât cel prevăzut de art.6 5 . În susţinerea acesteidistincţii s-a afirmat că ,, se poate ca o instrucţie mai lungă să fie conformă art. 6§1, fără aputea fi, în acelaşi timp, justificată prin raportare la art.5 §3”. 6 De pildă, în afacereaStögmüller, Curtea a conchis că există o violare a art. 5 §3, însă a considerat că nu există şio depăşire a duratei rezonabile prevăzute de art.6§1. Această hotărâre a condus la opiniaaproape unanimă în doctrină că art. 5 §3 are o autonomie incontestabilă, iar o astfel dedecizie este perfect logică dacă ţinem cont de scopul Convenţiei. 7 Într-o altă hotărâre,Gosselin c. Franţa, Instanţa europeană precizează că în situaţia în care, autorităţilenaţionale nu acţionează cu diligenţă în desfăşurarea procedurii, art.5 §3 se va considera1 Zielinski et Pradal et Gonzales et autres c. Franţa, 28 octombrie 1999, §65.2 Frédéric Sudre, op.cit., p.388.3 Michèle Picard et Patrick Titiun sous direction L. E. PETITTI, op.cit., p. 220.4 Stögmüller c. Austria, 10 noiembrie 1969, §5-6.5 Mireille DELMAS-MARTY, Procès pénal et droits de l'homme, Presses Universitaires de France, Paris,1992, p. 50 În această lucrare, autoarea arată că Franţa a fost condamnată de Fosta Comisie, prin afacereaClerc din 26 aprilie 1990, pentru o procedură de natură penală, care a durat 14 ani.6 Rusen ERGEC et Jacques VELU, La notion de ,,délai raisonnable’’ dans les Articles 5 et 6 de laConvention Européenne des Droits de l’Homme – essai de synthèse-, Revue Trimestrielle des Droits del’Homme, Numéro spécial-délai raisonnable, Nr.5, Editions Nemesis, 1991, p. 1547 Michèle Picard et Patrick Titiun sous direction L. E. PETITTI, op.cit., p.220.29