judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic şi nu mai târziu de60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. 1 Astfel, în sistemul de dreptromânesc o persoană ajunge să fie deţinută în temeiul unei hotărâri pronunţate de oinstanţă competentă, doar atunci cand această hotărâre este una definitivă. Până atunci,regimul specific arestării preventive este aplicabil, persoana condamnată în primă instanţăputând fi pusă în libertate ca şi în faza de judecată în primă instanţă, fie printr-o decizie depunere în libertate, fie printr-o decizie de respingere a cererii de menţinere a detenţiei.Autorul acestei opinii admite faptul că cele două noţiuni din cuprinsul art 5§1 lit a)şi c) sunt noţiuni autonome care sunt pretabile la o interpretare distinctă de cea oferită dedreptul intern din statele membre. Cu toate acestea, invocând prevederile art. 53 dinConvenţie, aminteşte că aceasta nu poate fi interpretată astfel încât să limiteze drepturilerecunoscute unor persoane prin legislaţia naţională a statului sub jurisdicţia căruia se află.Altfel spus, atunci când legea internă conferă unor persoane, o poziţie mai favorabilă decâtcea pe care o are recunoscută prin Convenţie, situaţia sa trebuie clarificată prin raportare ladreptul intern. 2Mai departe se face trimitere la un raţionament similar al Curţii, exprimat cu altăocazie. De pildă, în ceea ce priveşte domeniul de aplicabilitate al art.6 în materie penală,potrivit criteriilor Curţii, în măsura în care o acuzaţie are caracter penal în dreptul intern,art. 6 va fi aplicabil, indiferent dacă sunt îndeplinite criteriile enunţate de Curte prinhotărârea Öztürk 3 . După cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, aceasta este dispusă săjudece echitabilitatea unor proceduri privind delicte rutiere în acele state care calificăaceste fapte ca infracţiuni penale 4 . În schimb, atunci când un delict rutier are caracteradministrativ într-un stat, Instanţa europeană refuză să aplice art. 6. 5 Date fiind acesteargumente, s-a arătat că Judecătorul european ar trebui să aplice acest raţionament şi înceea ce priveşte domeniul de aplicabilitate al art. 5§1 lit. c), cu toate consecinţele ce-icorespund. Deci, în măsura în care legea internă recunoaşte unei persoane aflate în detenţiecalitatea de arestat preventiv până la darea unei soluţii definitive, iar Curtea refuză să1 În acelaşi mod s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 10 din 24 ianuarie 2000. Prin aceaexcepţie de neconstituţionalitate, care a fost dealtfel admisă de Curte, s-a pus problema neconstituţionalităţiiart. 350 alin 1) din Codul de procedură penală, atunci când este interpretat în sensul menţinerii arestăriipreventive pe o durată nedeterminată. E adevărat însă faptul că textele legislative de la acel moment nusuferiseră încă modificările ce sunt în vigoare astăzi, totuşi raţionamentul Curţii este concludent în acestsens.2 R. Chiriţă, op. cit., p.178.3 Öztürk c. Germania, 21 februarie 1984. Este vorba despre natura şi gravitatea faptei şi a sancţiunii.4 Malige c. Franţa, 23 septembrie 1999.5 Escoubet c. Belgia, 22 octombrie 1999.26
aplice dispoziţiile art. 5§1 lit.c) şi §3, aceasta nu face altceva decât să limiteze drepturilecelui deţinut. De aceea în baza art. 53 din Convenţie, interpretarea ce ar trebui datădispoziţiilor art.5, depinde de statutul pe care o persoană condamnată în primă instanţă îlare în dreptul intern. 1În opinia noastră, dacă pornim de la premisa conform căreia noţiunea de ,,termenrezonabil” în sensul art. 5 §3 este una imprecisă şi prin urmare controversată 2 , şi având învedere imposibilitatea stabilirii unor termene precise şi cuantificate deoarece nicio cauzănu seamănă cu cealaltă, aprecierea generală a Curţii în analizarea momentului final aldetenţiei este una nerealistă. În primul rând Curtea dă o interpretare general-valabilă,neţinând seama de specificitatea fiecărui sistem de drept şi de faptul că există discrepanţeîntre legislaţiile celor 47 de state semnatare. Astfel nu face distincţia, în opinia noastrăextrem de importantă, între statele care conferă caracter executoriu şi cele care nu conferăacest caracter, hotărârilor date în primă instanţă. Or în sistemul nostru de drept este denotorietate faptul că o hotărâre de condamnare dată în primul grad de jurisdicţie nu arecaracter executoriu, deoarece există posibilitatea modificării acesteia. Mentorii Codului deProc. Pen., având în vedere toate garanţiile instituite de lege, au preluat concepţia potrivitcăreia o hotărâre judecătorească este susceptibilă de a cuprinde erori de fapt şi de drept,ceea ce constituie o ,,prezumţie de greşeală” din partea instanţei care a pronunţat hotărâreaatacată. Iar prin posibilitatea instituirii unui nou cadru de judecată, se presupune că erorilevor fi înlăturare ceea ce constituie o ,,prezumţie de îndreptare”. 3 Doar o hotărâre definitivăare caracter executoriu şi se bucură de autoritate de lucru judecat astfel încât se considerăcă stabileşte adevărul, res iudicata pro veritate habetur.Având în vedere argumentele exprimate, ne raliem opiniei exprimate atât în dreptulaustriac cât şi în dreptul român, conform căreia trebuie să se ţină seama de caracterulexecutoriu al hotărârii date în prima instanţă şi de particularităţile fiecărui sistem în parte.Totodată considerăm că de ferenda se impune ca Instanţa europeană să pronunţe unreviriment în acest sens.1 R. Chiriţă, op.cit., p. 179.2 B. Bouloc, op.cit, p. 69 ; Jean-Yves LASS<strong>AL</strong>LE, Les Délais de la Convention Européene des Droits deL’Homme et le Droit Pénal Français, op.cit., 1993, p. 264.3 Traian Pop, Drept Procesual Penal, Vol. IV, Cluj, 1948, p. 339 apud Grigore Theodoru, op.cit. p. 747Astfel sentinţa penală a primei instanţe rămâne definitivă doar în situaţia în care nu este supusă apelului saurecursului, dacă a expirat termenul de apel sau de recurs, sau dacă apelul sau recursul declarat a fost retrassau respins.27
- Page 1: UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” C
- Page 4 and 5: I. CAPITOL PRELIMINAR1. NOŢIUNEA D
- Page 6 and 7: În linii mari, în ceea ce priveş
- Page 8 and 9: 2. TERMENUL REZONABIL ÎN CONTEXTUL
- Page 10 and 11: aplică tuturor categoriilor prevă
- Page 12 and 13: partea a doua, care la rândul ei,
- Page 14 and 15: 3.3.Modificarea Constituţiei. Prin
- Page 16 and 17: cauzei 1 . Pentru a exista o garan
- Page 18 and 19: infracţiune sau când există moti
- Page 20 and 21: persoane prezumată ca fiind nevino
- Page 22 and 23: dat în cele din urmă o soluţie i
- Page 24 and 25: instanţă. 5 Mai precizăm că în
- Page 28 and 29: III. APRECIEREA CARACTERULUI REZONA
- Page 30 and 31: acuzat. 4 Atât în art. 5 cât şi
- Page 32 and 33: În jurisprudenţa Curţii Europene
- Page 34 and 35: anumită jurisdicţie a unei probe
- Page 36 and 37: mare, cu atât aprecierea caracteru
- Page 38 and 39: expert să-şi depună raportul la
- Page 40 and 41: nefondate, a refuzat să se supună
- Page 42 and 43: Într-o hotărâre recentă dată
- Page 44 and 45: Din motivarea instanţei interne, c
- Page 46 and 47: Jurisprudenţa Curţii ne relevă a
- Page 48 and 49: încercarea de a se sustrage urmăr
- Page 50 and 51: noi impus de Curte. 1 În doctrină
- Page 52 and 53: espective se diminuează cu timpul,
- Page 54 and 55: Considerăm că dată fiind complex
- Page 56 and 57: egulii generale a judecării în st
- Page 58 and 59: libertate. 1 În cele ce urmează,
- Page 60 and 61: preventive, au fost respinse cereri
- Page 62 and 63: Caracterul justificat al arestării
- Page 64 and 65: De asemenea şi atitudinea procesua
- Page 66 and 67: ’90, după ce au început să con
- Page 68 and 69: de circumstanţele speţei, asemene
- Page 70 and 71: infracţiuni (Matznetter c. Austria
- Page 72 and 73: instanţelor naţionale, diligenţe
- Page 74 and 75: BIBLIOGRAFIE Tratate, Cursuri, Cule
- Page 76 and 77:
30. KÖVESI, Laura Codruţa, TIŢIA
- Page 78 and 79:
Revue Trimestrielle des Droits de l
- Page 80 and 81:
Lista Hotărârilor Citate înOrdin
- Page 82 and 83:
97. Moisejevs c. Letonia, 15 iunie
- Page 84 and 85:
CUPRINSCuvânt-înainte ...........