TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic şi nu mai târziu de60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. 1 Astfel, în sistemul de dreptromânesc o persoană ajunge să fie deţinută în temeiul unei hotărâri pronunţate de oinstanţă competentă, doar atunci cand această hotărâre este una definitivă. Până atunci,regimul specific arestării preventive este aplicabil, persoana condamnată în primă instanţăputând fi pusă în libertate ca şi în faza de judecată în primă instanţă, fie printr-o decizie depunere în libertate, fie printr-o decizie de respingere a cererii de menţinere a detenţiei.Autorul acestei opinii admite faptul că cele două noţiuni din cuprinsul art 5§1 lit a)şi c) sunt noţiuni autonome care sunt pretabile la o interpretare distinctă de cea oferită dedreptul intern din statele membre. Cu toate acestea, invocând prevederile art. 53 dinConvenţie, aminteşte că aceasta nu poate fi interpretată astfel încât să limiteze drepturilerecunoscute unor persoane prin legislaţia naţională a statului sub jurisdicţia căruia se află.Altfel spus, atunci când legea internă conferă unor persoane, o poziţie mai favorabilă decâtcea pe care o are recunoscută prin Convenţie, situaţia sa trebuie clarificată prin raportare ladreptul intern. 2Mai departe se face trimitere la un raţionament similar al Curţii, exprimat cu altăocazie. De pildă, în ceea ce priveşte domeniul de aplicabilitate al art.6 în materie penală,potrivit criteriilor Curţii, în măsura în care o acuzaţie are caracter penal în dreptul intern,art. 6 va fi aplicabil, indiferent dacă sunt îndeplinite criteriile enunţate de Curte prinhotărârea Öztürk 3 . După cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, aceasta este dispusă săjudece echitabilitatea unor proceduri privind delicte rutiere în acele state care calificăaceste fapte ca infracţiuni penale 4 . În schimb, atunci când un delict rutier are caracteradministrativ într-un stat, Instanţa europeană refuză să aplice art. 6. 5 Date fiind acesteargumente, s-a arătat că Judecătorul european ar trebui să aplice acest raţionament şi înceea ce priveşte domeniul de aplicabilitate al art. 5§1 lit. c), cu toate consecinţele ce-icorespund. Deci, în măsura în care legea internă recunoaşte unei persoane aflate în detenţiecalitatea de arestat preventiv până la darea unei soluţii definitive, iar Curtea refuză să1 În acelaşi mod s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 10 din 24 ianuarie 2000. Prin aceaexcepţie de neconstituţionalitate, care a fost dealtfel admisă de Curte, s-a pus problema neconstituţionalităţiiart. 350 alin 1) din Codul de procedură penală, atunci când este interpretat în sensul menţinerii arestăriipreventive pe o durată nedeterminată. E adevărat însă faptul că textele legislative de la acel moment nusuferiseră încă modificările ce sunt în vigoare astăzi, totuşi raţionamentul Curţii este concludent în acestsens.2 R. Chiriţă, op. cit., p.178.3 Öztürk c. Germania, 21 februarie 1984. Este vorba despre natura şi gravitatea faptei şi a sancţiunii.4 Malige c. Franţa, 23 septembrie 1999.5 Escoubet c. Belgia, 22 octombrie 1999.26