TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

prevederile art. 5 §3, are totuşi la dispoziţie posibilitatea de a alege depăşirea durateirezonabile a procedurilor, prevăzută de art. 6§1. 1Cât priveşte situaţia din dreptul românesc, în doctrina de specialitate, au începutsă se contureze două opinii în ceea ce priveşte stabilirea momentului final ce trebuie luat înconsiderare pentru calculul duratei rezonabile a arestării preventive.Pe de-o parte, într-o primă opinie, avându-se în vedere exclusiv hotărârile date deCurte de la afacerea Wemhoff încoace şi fără referiri concrete la legislaţia naţională, sesusţine că momentul final este dat de hotărârea pronunţată de judecătorul naţional în primăinstanţă. 2 Mai departe sunt preluate argumentele Curţii exprimate cu diverse ocazii şi pecare le-am expus mai sus, cum ar fi acela că o persoană condamnată în primă instanţă segăseşte în situaţia de la art. 5 parag. 1 lit. a), iar durata arestării preventive a acesteia, peparcursul judecării apelului sau a recursului, se analizează prin raportare la prevederileart.6 §1, privind dreptul la un proces echitabil. 3Pe de altă parte, s-a exprimat un alt punct de vedere, care are la bază o analiză maiatentă a textului art.5 §3 din Convenţie prin raportare la legislaţia naţională, în speţă Codulde Procedură Penală român 4 . Raţionamentul porneşte de la art. 350 din Codul deProcedură Penală, din care rezultă că instanţa are îndatorirea ca prin hotărârea sa(hotărârea dată în primă instanţă n.n.) să se pronunţe cu privire la revocarea, menţinereasau luarea măsurii arestării inculpatului, ţinând seama de dispoziţiile din parteagenerală... . Or, datorită faptului că în sistemul românesc o hotărâre penală de condamnarenu poate fi pusă în executare decât în măsura în care este definitivă, singura alternativăpentru ca o persoană să fie menţinută în detenţie este tot arestarea preventivă. Dată fiindposibilitatea conferită primei instanţe prin art. 350, de a lua sau de a menţine măsuraarestării preventive, din punct de vedere al temeiului privării sale de libertate, situaţia unuicondamnat în primă instanţă nu se deosebşte cu nimic de situaţia celui care nu a suferitîncă o condamnare. 5 Deci privarea de libertate astfel survenită nu se dispune pe duratapedepsei la care a fost condamnat, ci este vorba despre aceeaşi măsură a arestăriipreventive. Ceea ce se schimbă relativ la arestarea preventivă este modalitatea de aprecierea acesteia, care diferă în faza de judecată, de faza de urmărire penală. Potrivit art. 23 alin6) din Constituţia României şi a art. 160 b alin 1) din Codul de procedură, în faza de1 Michèle Picard et Patrick Titiun sous direction L. E. PETITTI, op.cit., p. 219.2 C. Bârsan, op.cit., p. 359-360; D. Bogdan, op.cit., p. 123-124; M. Udroiu, O. Predescu, Tratat...op.cit., 488.3 M. Udroiu, op.cit., p. 142; D. Bogdan, op.cit. p.123.4 În acest sens a se vedea R. Chiriţă, op.cit., p. 177-179.5 Ibidem.25