TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

autorităţi judiciare competente” aceasta în ciuda efectului retroactiv pe care îl are îndreptul francez hotărârea de anulare. 1La chambre criminelle de la Cour de cassation, a reglat şi adoptat această teorie,cu prima ocazie pe care a avut-o. 2 Astfel într-o hotărâre din 18 noiembrie 1998, Casaţiafranceză precizează că ,,pe parcursul perioadei dintre hotărârea de condamnare dată deprima instanţă şi hotărârea ce urmează a fi dată de Curtea de casaţie, cel acuzat nu poatebeneficia de dispoziţiile art. 5§ 3 din CEDO (...). Rezultă astfel că în cazul în care oinstanţă (chambre d’accusation), va fi sesizată cu o cerere de punere în libertate înconformitate cu art. 148-1, alin.3 din codul de procedură penală francez, aceasta nu va fiautorizată să elibereze pe cel acuzat, dacă hotărârea de punere în libertate s-ar fundamentape prevederile art. 5 §3 din Convenţie. 3Cât priveşte sistemul de drept belgian, în comentariul unei hotărâri a CasaţieiBelgiene 4 , profesorul J. Velu a subliniat că ,,perioada ce trebuie luată în considerare, însensul art. 5 §3, pentru a putea aprecia caracterul rezonabil al unei detenţii, începe o datăcu arestarea acuzatului şi nu se termină în momentul deschiderii procesului în primăinstanţă, ci în momentul în care se va statua asupra veridicităţii acuzaţiei deduse în faţaprimei instanţe. Potrivit acestei hotărâri, termenul prevăzut de art.5 §3, poate fi avut învedere atâta timp cât faza de instrucţie nu a fost încheiată, altfel nu ar putea fi sancţionateîntârzierile survenite ulterior.” 5În sistemul de drept austriac, de pildă, avându-se în vedere faptul că o hotărâreîn primă instanţă nu are caracter executoriu, nu după foarte mult timp, s-a încercat unreviriment a jurisprudenţei Wemhoff şi Neumeister, chiar prin afacerea B c. Austria, eadevărat că din partea unei minorităţi a membrilor Comisiei. 6 În speţă, cei care au susţinutacest reviriment, au făcut referire la articolul 397 din codul de procedură penală austriac,potrivit căruia o condamnare la închisoare dată în primă instanţă nu este executorie fiindcăcel interesat are posibilitatea să se prevaleze de un recurs cu un efect suspensiv, atât timp1 I.A. c. Franţa, 23 septembrie 1998.2 Iată că spre deosebire de sistemul nostru de drept, în care trebuie să treacă ani buni de zile pentru ca ohotărâre de condamnare a statului român dată de CEDO, să determină o corelare legislativă şijurisprudenţială, în sistemul de drept francez, cea mai înaltă autoritate judiciară a reglementat o chestiunepunctuală într-un timp foarte scurt.3 Cass. Crim., 18 noiembrie 1998, Bull. Inf. C. Cass., 1 martie 1999, nr. 237, D. 1999, jur. p. 97, notePRADEL apud Ch. GUÉRY, op. cit.,p. 95.4 Cour de Cassation, 15 avril 1981, Revue de Droit Pénal, 1981, p. 797.5 Alphonse Kohl, op.cit., p.34.6 Rapport Commission, 14 décembre 1988, opinion dissidente de M. TRECHSEL, partagée par MM.SOZER, SCHEMERS et CAMPINOS et Mme THUNE apud Michèle Picard et Patrick Titiun sous directionL. E. PETITTI, op.cit., p. 219.23