TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

Înainte de toate, în hotărârea Wemhoff 1 , Curtea a considerat că ,,este de mareimportanţă să se stabilească limpede înţelesul noţiunii de termen rezonabil şi câmpul ei deaplicare”. Mai departe se precizează că din lecturarea textului art. 5 §3, dacă am proceda lao interpretare strict gramaticală, s-ar putea înţelege faptul că autorităţile judiciare auposibilitatea să aleagă între ,,obligaţia de a conduce procedura până la pronunţareahotărârii într-un termen rezonabil şi, pe de altă parte, aceea de a pune în libertate pe celacuzat, chiar dacă se vor încălca unele garanţii”. 2 În următorul paragraf (5), JudecătorulEuropean îşi manifestă reticenţa faţă de o astfel de interpretare. ,,Curtea nu are nicioîndoială asupra faptului că o astfel de interpretare nu corespunde gândirii Înaltelor PărţiContractante. Nu s-ar putea concepe că ele au înţeles să confere autorităţilor judiciarefacultatea (s.n.L.C.) ca în schimbul eliberării acuzaţilor, să poată desfăşura proceduriledincolo de o durată rezonabilă, fapt ce ar intra în contradicţie formală cu dispoziţiile art.6parag.1” 3 . Astfel intenţia autorilor Convenţiei era aceea de a evita ca detenţia provizorie acelui acuzat să nu fie menţinută dincolo de limitele ei rezonabile.1.2. Durata rezonabilă a arestării preventive şi prezumţia de nevinovăţie.Detenţia care precede judecata nu trebuie să dureze foarte mult timp, din mai multemotive. Dat fiind faptul că arestarea persoanei este o măsură excepţională, ea poatepricinui multe inconveniente celui deţinut. Acesta este separat de familie, nu poate să-şiexercite profesia şi nu în ultimul rând în cele mai multe cazuri, faptul de a fi ţinut în arest,aduce cu sine oprobiul social. Cu toate că în cazul acestei măsuri avem de-a face cu uncontrol regulat din partea judecătorului, faptele şi vina celui arestat nu sunt încă certificatedefinitiv printr-o judecată pe fond. Cel puţin din aceste motive există o incompatibilitateîntre detenţia preventivă şi principiul prezumţiei de nevinovăţie 4 .Astfel ,,în funcţie de starea de detenţie 5 a persoanei împotriva căreia se desfăşoarăurmărirea penală, instanţele naţionale şi eventual, după ele, Curtea Europeană, trebuie săprecizeze dacă intervalul scurs înainte de judecarea acuzatului, a depăşit la un moment datlimitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care putea fi impus în mod rezonabil unei1 Wemhoff c. Germania, 27 iunie 1968, § 2.2 Idem, §4. Aceată chestiune este discutată şi în hotărârea Schmid c. Austria, 9 iulie 1985, apud J. Murdoch,op.cit.p.77.3 În acelaşi sens, într-o altă hotărâre, Curtea a apreciat că o astfel de interpretare este contrară art. 6 paragr.1deoarece acesta garantează fiecărei persoane acuzate de a fi comis o infracţiune, dreptul de a fi judecat,,echitabil, public şi într-un teren rezonabil”. Hotărârea L. c. Marea Britanie din 17 mai 1990, § 12.4 J..Pradel, Geert Corstens, Gert Vermeulen, op.cit, p.360.5 Starea de detenţie se referă la cazurile de detenţie prevăzute în paragr. 1 al art.5 din Convenţie.19