TERMENUL REZONABIL AL ARESTĂRII PREVENTIVE

3.3.Modificarea Constituţiei. Prin legea 429/2003 1 privind revizuirea ConstituţieiRomâniei, au fost aduse modificări substanţiale articolului 23 din Constituţie, carereglementează libertatea individuală şi siguranţa persoanei. 2 Înainte de această modificare,dispoziţiile art. 23, limitau durata arestării preventive la 30 de zile, fără a se face vreoprecizare cu privire la faza procesuală în care s-a dispus arestarea preventivă. 3 Esteimportant de subliniat acest fapt, deoarece reglementarea constituţională deficitară,coroborată cu incoerenţa legislaţiei procesual penale, au permis până în anul 2003,săvârşirea unor abuzuri inacceptabile pentru un stat ce se voia a fi unul democratic.Dată fiind importanţa deosebită a dreptului la libertate şi siguranţă a persoanei, art.23 din Constituţia revizuită, stipulează expres garanţiile procesuale conferite persoaneiarestate sau deţinute, în acord cu art.5 §3 din Convenţie. Astfel, cu toate că există unelediferenţe între normele de sorginte constituţională şi cele procesual penale 4 , în doctrină sevorbeşte de existenţa unor norme care aparţin în egală măsură atât dreptului constituţionalcât şi dreptului procesual penal. Este vorba despre acele situaţii în care emiterea unor acteori luarea unor măsuri concrete, poate fi făcută pe baza şi în legătură nemijlocită cu oanumită dispoziţie a Constituţiei, fără a mai fi nevoie de intervenţia unei alte norme. 5Art.23 în general, dar cu precădere alin. 3,4,5 şi 6, pot fi integrate într-o astfel de categorie.În art. 23 alin. 5 din Constituţie, astfel cum a fost modificat în anul 2003, seprevede că ,,în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru celmult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală sădepăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile”. Alineatul de mai susprecizează expres exigenţa unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive, care nuface altceva decât să asigure individului, exercitarea efectivă a dreptului la libertate şi1 Publicată în ,,Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003.2 Din culisele desfăşurării lucrărilor de modificare a Constituţiei, aflăm că textul art. 23, a fost unul din celemai ,,prelucrate” texte, atât în Comisie, cât şi în Adunarea Constituantă. Nici mai mult, nici mai puţin de 29de amendamente au fost aduse proiectului constituţional, numai cu privire la textul articolului 23. Dintreaceste argumente subtile şi substanţial argumentate, vom menţiona unul care, dacă era adoptat, avea legăturădirectă cu tema noastră. Astfel s-a propus ca, după alin.4 al art.23, să se introducă un nou alineat- ,,arestarease consideră prelungită de drept dacă s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare”. Prin acest texts-ar fi introdus o prezumţie privind prorogarea duratei arestării. Cum întemeiat sublinează comentatorulacestui amendament, lipsirea de libertate ca ,,excepţie excepţională”, nu poate rezulta din prezumţii devinovăţie, ci numai din măsuri judiciare motivate şi operând rebus sic standibus. Conform Ion Deleanu, op.cit.,p.492-493.3 Fostul art. 23 alin. 4 al Constituţiei din 1991, avea următoarea formulare :Arestarea se face în temeiul unuimandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile.. Prelungirea arestării se aprobă numai deinstanţa de judecată. Textul de mai sus, limitează durata arestării preventive la 30 de zile, nefăcând nicio altăcompletare şi, nicio altă precizare în legătură cu deosebirea ce există între faza de urmărire penală şi cea dejudecată.4 În acest sens, I. Deleanu, op.cit., p.221-222.5 Gh. Mateuţ, op.cit., p. 16-17.14