Introducere teologia ortodoxa.pdf - K - Logos

8Vladimir Losskyprezenţă, care ne deschide toate posibilităţile de cunoaştere, nu este deja în noi. Aceasta este oadevărată transpunere creştină a anamnezei platoniciene, deoarece chrisma ne dă cunoaştereatuturor lucrurilor; creştinul cunoaşte totul, însă teologia este necesară pentru a stimula aceastăcunoaştere. Descoperim deja la Profeţi, în special la Ieremia, ideea acestei cunoaşteri care vafi dată tuturor oamenilor de Duhul lui Dumnezeu: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi peinimile lor voi scrie... că toţi de la sine Mă vor cunoaşte” (Ieremia 31, 33-34).În afara credinţei, teologia nu are nici un sens; ea nu poate fi întemeiată decât peevidenţa lăuntrică a adevărului întru Duhul Sfânt, pe învăţarea adevărului prin adevărul însuşi.Regula fidei este o primă modalitate de realizare a acestei evidenţe. Această evidenţă lăuntricăeste subliniată de Fericitul Augustin 7 în tratatul despre Stăpânul Lăuntric, prin cuvintele: amvorbit înaintea tuturor. Cu toate acestea, cei în care mirungerea nu vorbeşte, cei care nu suntînvăţaţi lăuntric de către Duhul Sfânt pleacă întotdeuna neînvăţaţi. „Trupul Celui care neînvaţă se află în ceruri; eu vorbesc despre Domnul...”. „Singură lucrarea lui Hristos în inimăface ca inima să nu rămână în însingurare. Numai învăţătorul Lăuntric ne învaţă. Acolo undemirungerea Sa lipseşte, cuvintele care ne asaltează din afară nu au nici un răsunet în urechi”.Prin urmare, nimeni nu îşi poate aroga dreptul suprem de a învăţa în Biserică. Duhuleste dat tuturor, ungerea - singurului învăţător, lui Hristos. Duhul ce îl inspiră pe învăţătortrebuie să se găsească şi în cei ce îl ascultă, altminteri ei nu vor auzi nimic. În acest fel, ei vorfi nu numai auditori, ci şi judecători. Fiecare trebuie să devină un martor al adevărului. Sensulînvăţăturii exterioare constă în a stimula darul Duhului în aşa măsură, încât gândirea noastrăsă participe, de asemenea, la credinţă. Credinţa trebuie să fie conştientă; ea trebuie să nedescopere, printr-o cunoştinţă existenţială, „esenţa lucrurilor” la care nădăjduim, prezenţa lorîn noi. Credinţa mortifică şi totodată stimulează intelectul, ea face ca raţiunea să dea roadeprintr-o nouă relaţie existenţială cu Dumnezeu, relaţie proprie creştinismului şi care constituiecriteriul nostru lăuntric al adevărului.Dumnezeu ne vorbeşte prin Fiul Său; întruparea desăvârşeşte revelaţia. Ea descoperăşi constituie însăşi revelaţia. A gândi teologic nu înseamnă a gândi despre această revelaţie, cia gândi cu ajutorul ei. Adeseori Părinţii fac referire la „filosofia noastră”, însă metoda acestei„filosofii” (care înseamnă, de fapt, teologie) se întemeiază pe o abordare opusă speculaţiei.Teologia porneşte de la un dat: revelaţia, „în zilele acestea mai de pe urmă (Dumnezeu) ne-agrăit nouă prin Fiul” (Evrei l, 2). Filosofia care face speculaţii asupra lui Dumnezeu porneşte,dimpotrivă, de la o idee. Pentru teolog, punctul de pornire este Hristos şi tot acesta estepunctul de sosire. Filosoful ajunge la o idee pornind de la altă idee sau de la un grup de faptegeneralizate potrivit unei idei. Pentru anumiţi filosofi, a-L căuta pe Dumnezeu reprezintă onecesitate inerentă gândirii lor; Dumnezeu trebuie să existe pentru a da coerenţă concepţiei lordespre univers. Ca atare, urmează căutarea argumentelor care să demonstreze existenţa acestuiDumnezeu necesar; de aici, acele „dovezi ale existenţei lui Dumnezeu”, „dovezi” de careteologul se poate foarte bine dispensa.Prin urmare, nu este deloc surprinzător că noţiunea de absolut capătă sensuri foartediferite în viziunea filosofilor. Dumnezeul lui Descartes este un Dumnezeu matematician;pentru a justifica ideile înnăscute ale adevărurilor matematice, era nevoie de un matematiciansuprem, care să fi calculat totul din veşnicie. Datorită voinţei unui astfel de Dumnezeu, douădrepte paralele nu se întretaie niciodată. Pentru Leibniz, Dumnezeu este necesar ca justificarea armoniei prestabilite între percepţia noastră şi realitate. Fiecare persoană constituie o lumeînchisă. Pentru ca toate aceste lumi să corespundă, pentru ca să formeze un singur tot, trebuie7 Fericitul Augustin s-a născut în jurul anului 354, la Tagaste şi a adormit în Domnul la 28 august 430, în timp ceHippo era asediat de vanndali. Mai multe amănunte despre viaţa şi opera sa a se vedea la Pr. Prof. Dr. Ioan G.Coman, Patrologie. Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, EIBMO, Bucureşti, 1956, pp. 177-185 sau Idem, Patrologie, Sfânta Mânăstire Dervent, 2000, pp. 120-125. (nota Apologeticum). Vezi şi studiulintroductiv la volumul 64 din col. “Părinţi şi scriitori bisericeşti”. Traducere şi indice de Nicolae Barbu.Introducere şi note de Pr. prof Dr. Ioan Rămureanu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, Bucureşti – 1985. Lucrare reeditată în anul 1994 tot de Editura Institutului Biblic şi deMisiune al Bisericii Ortodoxe Române. (nota Apologeticum).