Introducere teologia ortodoxa.pdf - K - Logos

48Vladimir Losskyacestea erau unite - însă numai printr-o legătură morală, printr-o alegere care L-a făcut peIisus receptor al Cuvântului. Pentru Nestorie, singură persoana umană a lui Hristos s-a născutdin Fecioară; în consecinţă, ea era mama lui Hristos. dar nu a lui Dumnezeu. Cei doi fii, al luiDumnezeu şi al omului, erau uniţi fără a fi unul în Hristos.Prin urmare, dacă Hristos nu are unitatea persoanei, atunci natura noastră nu a fostasumată cu adevărat de Dumnezeu, iar întruparea încetează de a mai fi o restaurare „fizică”.Dacă nu există unitate reală în Hristos, atunci nici o unire între om şi Dumnezeu nu mai esteposibilă, întreaga doctrină a mântuirii îşi pierde fundamentul ontologic, iar noi rămânemseparaţi de Dumnezeu. Îndumnezeirea ne este interzisă; Hristos nu este altceva decât un mareexemplu, iar creştinismul devine o morală, o limitare a lui Iisus.Opoziţia deschisă a pietăţii răsăritene a expulzat cu repeziciune nestorianismul, însăviolenţa acestuia a dat naştere unei erezii opuse. Pentru a apăra unitatea lui Hristos, s-aîncercat exprimarea ei ca natură, ca natură divină aflată în legătură cu Cuvântul. Sfântul Chirilal Alexandriei, în polemica sa cu Nestorie, a lansat formula: o singură natură în Cuvântulîntrupat. Pentru el era vorba doar de o simplă greşeală de vocabular, după cum o aratăcontextul. Sfântul Chiril rămâne ortodox. Câţiva ucenici au luat însă formula ad litteram: osingură natură în Hristos, dumnezeirea Sa. De aici însuşi numele acestei erezii: monofizitism(de la mone, „singură”, şi physis, natură). Monofiziţii nu au negat umanitatea lui Hristos caatare, totuşi, pentru ei aceasta părea a fi înecată în dumnezeirea Sa, aidoma unui strop de vinîn ocean. Umanitatea este dizolvată în dumnezeire sau volatilizată în urma contactului cu ea,ca o picătură de apă aruncată pe cuptorul încins. „Cuvântul S-a făcut trup”, repetă monofiziţiiîn mod constant. Pentru ei, acest „S-a făcut” este asemenea apei care se transformă în gheaţă;o aparenţă, o asemănare, deoarece în Hristos totul e dumnezeiesc. Astfel, Hristos esteconsubstanţial cu Tatăl, însă nu şi cu omul. El a trecut prin Fecioară fără a împrumuta cevadin ea; El a folosit-o pur şi simplu pentru a-Şi face apariţia.În pofida numeroaselor nuanţe, nu se poate nega faptul că un punct a rămas pururiconstant pentru monofiziţi: Hristos este cu adevărat Dumnezeu, însă nu este om cu adevărat.La limită, umanitatea lui Hristos este doar o aparenţă şi, astfel, monofizitismul sfârşeşte îndochetism.Nestorianismul şi monofizitismul - ambele sunt manifestări, înlăuntrul Bisericii, aleunor tendinţe precreştine - nu au încetat, de atunci, să ameninţe creştinismul: pe de o parte,umanismul Apusului, moştenirea Atenei şi a Romei; pe de altă parte, iluzionismul cosmic şiinterioritatea pură a Orientului antic cu Absolutul lui, în care totul se reabsoarbe (imagineaapei şi a gheţii este exemplul clasic în India pentru a ilustra relaţia dintre finit şi infinit). Pe deo parte, omenescul se închide în sine, iar pe de altă parte, el se dizolvă în divin, între acestedouă ispite opuse, dogma de la Calcedon defineşte, referitor la Hristos ca Dumnezeu adevăratşi om adevărat, realitatea dumnezeirii şi umanităţii Sale şi taina unirii lor în chip neîmpărţit şineamestecat. „În conformitate cu tradiţia Părinţilor, noi proclamăm în unanimitate că trebuiesă mărturisim pe Unul şi singurul Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârşit în dumnezeireaSa şi desăvârşit în umanitatea Sa, Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, de o fiinţă cuTatăl prin dumnezeire şi de o fiinţă cu noi prin umanitate, întru toate asemenea nouă, afară depăcat; înainte de veci născut din Tatăl, după dumnezeire, iar în zilele din urmă născut dinFecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, după umanitate, pentru noi şi pentru mântuireanoastră; unul şi singurul Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut cunoscut nouă în două naturi fărăamestecare, fără schimbare, neîmpărţit şi nedespărţit, în aşa fel încât unirea nu distrugedeosebirea celor două naturi, ci dimpotrivă, proprietăţile fiecăreia se păstrează cu mai multătărie atunci când sunt unite într-o singură persoană sau ipostas, care nu separă, nici nu împarteîn două persoane, fiind aceeaşi Persoană unică a Fiului, Unul-Născut, Dumnezeu şi Cuvânt,Domnul Iisus Hristos.”„Fără amestecare, fără schimbare, neîmpărţit şi nedespărţit” - astfel sunt unite celedouă naturi în persoana lui Hristos. Dintre aceşti termeni, primii doi sunt îndreptaţi împotrivamonofiziţilor şi ultimii doi împotriva nestorienilor. De fapt, cele patru definiţii sunt negative: