Introducere teologia ortodoxa.pdf - K - Logos

44Vladimir Losskyfiecare dată când omul se supune, pregăteşte Mielul divin, pe Hristos, pentru jertfă. Cum sănu-Şi poată da El pe propriul Său Fiu, de vreme ce omul l-a dat pe al lui? Aşadar, istoriaVechiului Testament nu este numai o istorie a prefigurărilor mântuirii, ci şi a acceptărilor şirefuzurilor omului. Mântuirea se apropie sau se îndepărtează în măsura în care omul sepregăteşte sau nu pentru a o primi. Acel kairos al lui Hristos, momentul Său, va depinde devoinţa omului. Întreaga semnificaţie a Vechiului Testament este înrădăcinată în acestefluctuaţii, care subliniază aspectul îndoit al Providenţei. Aceasta din urmă nu este unilateralăşi ia în considerare aşteptarea şi chemarea omului. Pedagogia divină îl supune pe om uneiatente cercetări, punându-i la încercare dispoziţiile.Câteodată această încercare este o luptă, deoarece Dumnezeu doreşte ca libertateaumană să nu îi reziste numai, ci să-l forţeze, dacă nu să-i descopere numele Său, cel puţin să-L binecuvânteze; astfel, Iacov devine Israel, „căci te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi aiieşit biruitor!” (Facere 32, 28). Şi Patriarhul devine poporul, iar când acest popor se află încaptivitate în Egipt, Dumnezeu îl trimite pe Moise să-l salveze. Pe Muntele Sinai, Dumnezeutrece în slava Sa prin faţa lui Moise, împiedicându-l însă să-I vadă faţa Sa, „căci omul nupoate să Mă vadă şi să trăiască”; natura divină rămâne deci ascunsă. Alegerea lui Israel însă,stadiul hotărâtor, este afirmată în noul legământ, cel al Legii. O obligaţie scrisă faţă de carepoporul ales trebuie să se supună. Legea este însoţită de făgăduinţele divine pe care Profeţiivor continua să le lămurească. Aşa se face că Legea şi Profeţii se completează reciproc, iarHristos îi va invoca mereu împreună, pentru a sublinia acest fapt. Profeţii sunt bărbaţii pe careDumnezeu îi alege ca să vestească sensul profund al Legii Sale. Spre deosebire de farisei, careau transformat treptat Legea într-o realitate statică şi într-un mijloc de justificare, Profeţiiexplică spiritul, dinamismul ei istoric, chemarea eshatologică pe care o cuprinde, făcându-l peom să-şi recunoască păcatul şi neajutorarea sa în faţa păcatului.Prin urmare, în relaţia lor cu poporul ales, Profeţii joacă un rol asemănător celui alTradiţiei în Biserică; de fapt, Profeţii şi Tradiţia ne arată sensul real al Scripturilor. DualismulLege-Profeţi exprimă deja aliquo modo acţiunea definitorie a Logosului şi lucrarea dătătoarede viaţă a Duhului Sfânt. De fapt, în Vechiul Testament, duhul profeţiei ne face să percepemlimpede lucrarea celei de-a treia Persoane a Treimii.Treptat, alegerile se limitează: în sânul Israelului, la tribul lui Iuda, iar în tribul luiIuda, la casa lui David. În acest fel, arborele lui Iesei ajunge până la suprema alegere aFecioarei. Această alegere a fost anunţată Mariei de îngerul Gavriil. Dar Maria rămânea liberăsă accepte sau să refuze, întreaga istorie a lumii, orice împlinire a planului divin, a depins deacest răspuns omenesc liber. Consimţământul smerit al Fecioarei a permis Cuvântului sădevină trup.„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Tot ceea ceDumnezeu aştepta din partea omenirii decăzute s-a împlinit în Maria; libertatea personală i-adeschis, în cele din urmă, trupul, natura ei umană, în vederea lucrării necesare a mântuirii.Cea de-a doua Persoană a Treimii trebuia să intre în istorie nu printr-o irumpere brutală, încare omul ar fi rămas un instrument, nu prin punerea deoparte a Fecioarei, separată decoborâtorii lui Adam, ci printr-un consimţământ, în care veşnica pedagogie divină îşi găseşte,în cele din urmă, răsplata. Acest lucru se întâmplă deoarece Dumnezeu însuşi S-a implicat, cutoată gravitatea şi cu tot respectul purtat dragostei, în istoria mântuirii omului, pentru caFecioara, condensând întreaga sfinţenie a Vechiului Testament, să poată oferi acestei iubiri unlăcaş neprihănit în trupul său. Strămoşii ei, binecuvântaţi de Dumnezeu şi purificaţi prin Lege,primiseră în mod spiritual cuvintele Cuvântului şi, de aceea, ea a putut să primească trupeşteCuvântul însuşi. Dând naştere unei Persoane divine Care îşi asumă astfel firea omenească,Fecioara devine cu adevărat Maica Domnului. Din acest motiv, Sfântul Ioan Damaschin scrie:„Numele de Maică a Domnului (Theotokos) conţine întreaga istorie a iconomiei divine înlume”. Însă sfinţenia Vechiului Testament nu numai că a dat Cuvântului pe mama Sa, ci, amputea spune, şi pe Mireasa Sa, destinând-o în mod profetic Israelului. Maria este tăcerea ceîntrupează. Iar Ioan Botezătorul, în spiritul lui Ilie, este vocea care strigă în pustie; fiind