Vladimir Losskyprin Duhul Sfânt”.În lucrarea de faţă, ca şi în alte lucrări ale sale, Lossky caută să prezinte doctrinacreştină în lumina Duhului Sfânt şi a energiilor necreate, ca punte dinamică între Dumnezeuşi lume. Marele merit al Introducerii în <strong>teologia</strong> ortodoxă constă în faptul că îşi propune şireuşeşte să ne împărtăşească valorile nepieritoare ale Ortodoxiei răsăritene, cu geniul eimistic inefabil, prin intermediul acelei culturi animate de claritate şi distincţie aparţinândOccidentului. Ca şi în cazul lui Nichifor Crainic, considerăm că lucrarea lui Lossky vine săreia dialogul dintre teologie şi cultură.Pr. Prof. D. Gh. Popescu4
<strong>Introducere</strong> în <strong>teologia</strong> ortodoxăPROLOGCredinţă şi teologieGnoza autentică nu poate fi separată de harismă, de iluminarea prin har caretransformă capacitatea noastră de înţelegere. Întrucât obiectul contemplaţiei îl constituie oexistenţă şi o prezenţă personală, adevărata gnoză implică întâlnire, reciprocitate, credinţa caadeziune personală faţă de prezenţa personală a lui Dumnezeu Care Se descoperă pe Sine.În sensul strict al cuvântului, pentru asceţii Răsăritului creştin, gnoza constituieapogeul vieţii de rugăciune - punctul culminant în care gnoza este dată de către Dumnezeuomului, „care se cunoaşte pe sine ca fiind supus greşelii”, spune Evagrie 1 , şi îşi transformănimicnicia în deschidere întru credinţă. Ne este cunoscută afirmaţia evagriană, devenitămaximă: „Cel care are o rugăciune curată este teolog adevărat, iar cel care este teologadevărat are o rugăciune curată”.Rugăciunea curată implică însă o stare de tăcere. Isihaştii sunt „păstori ai tăcerii”:întâlnire şi har, gnoza se situează dincolo de nous; ea necesită depăşirea şi suspendareagândirii.De aceea această idee de gnoză necuvântată, înţeleasă ca teologie adevărată, nucorespunde în mod direct învăţăturii teologice, unei teologii care poate şi trebuie să seexprime prin cuvânt. Temelia nemijlocită a învăţăturii teologice este întruparea Cuvântului -ca şi în cazul iconografiei, întrucât Cuvântul S-a întrupat, El poate fi gândit şi învăţat - şi înacelaşi mod, El poate fi pictat.Întruparea Cuvântului nu are însă altă ţintă decât de a ne îndruma spre Tatăl, în Duhul.Teologia în calitatea ei de cuvânt şi gândire trebuie să tăinuiască în mod necesar o dimensiunegnostică în sensul teologiei contemplaţiei şi a tăcerii. Este vorba de deschiderea gândiriinoastre spre o realitate care o depăşeşte. Este vorba de un mod de a gândi, în procesul căruiagândirea nu include, nu cuprinde, ci este inclusă şi cuprinsă, mortificată şi însufleţită decredinţa contemplativă. Astfel, învăţătura teologică se situează în mod dificil între gnosis -harismă şi tăcere, cunoaştere contemplativă şi cunoaştere existenţială - şi episteme - ştiinţă şigândire raţională.Limbajul teologic se foloseşte de episteme, însă nu se poate reduce la aceasta fără aieşi din nou din această lume. El trebuie să îndrume spiritul pe calea contemplaţiei, sprerugăciunea curată în care gândirea se suspendă, spre inefabil.Indispensabilă creştinului conştient, care gândeşte, învăţătura teologică constituie înacelaşi timp o necesitate şi o piedică. Gnoza ca act contemplativ este o ieşire spre stareaveacului ce va să fie, o viziune a ceea ce este dincolo de istorie, a ceea ce desăvârşeşte istoria,o proiectare a eshatologiei în clipa prezentă. Gnoza este eshatologică - o dezvăluire a acelei1 Evagrie, de origine din Pont, a fost un ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, care l-a făcut citeţ şi al Sf.Grigore de Nazianz, care l-a sfinţit întru diacon. La anul 379 pare să fi venit cu Sf. Grigorie de Nazianz, laConstantinopol, unde a rămas câtăva vreme şi după plecarea aceluia, pe lângă patriarhul Nectarie. Buncuvântător şi temeinic instruit în ale teologiei, ţinea în acel timp predici foarte apreciate în legătură cucontroversele dogmatice ale vremii. Diferite motive l-au îndemnat totuşi să plece de la Constantinopol înIerusalim, iar după o scurtă şedere acolo, la anul 382 se duse în Egipt, închinându-se vieţii de pustnic, în care aavut ca îndrumător pe Macarie cel Mare.Scaunul episcopal, oferit lui de Teofil al Alexandriei, l-a respins în chip statornic. Moare la anul 399.Citind cu multă râvnă pe Origen, a împrumutat de la acesta teoria preexistenţei sufletelor şi a restabilirii finale atuturor (apocatastasă). De aceea sinodul al 5-lea l-a condamnat ca origenist. Acest fapt a avut ca urmare că textulgrec (original) al scrierilor sale nu s-a mai păstrat, afară de unele extrase, puse şi acelea de cele mai multe ori subalte nume, mai ales sub al lui Nil Ascetul. Operele lui întregi s-au păstrat numai în traduceri siriace şi armene,adică la creştini monofiziţi.Mai multe despre viaţa şi scrierile lui Evagrie, vezi Filocalia, vol. 1, ediţia a IV-a, Editura Harisma,Bucureşti, 1993 sau versiunea electronică oferită de Apologeticum, la http://apologeticum.net (notaApologeticum).5
Change language