Introducere teologia ortodoxa.pdf - K - Logos

36Vladimir Losskysensibil, cerul este separat de pământ. Pe suprafaţa celui din urmă, Paradisul este aşezatdeoparte. În cele din urmă, locuitorul paradisului, omul, este el însuşi divizat, după sex, înbărbat şi femeie.Adam trebuie să învingă aceste diviziuni printr-o acţiune conştientă, să reunească însine întregul univers creat şi să se îndumnezeiască împreună cu el. Mai întâi, el trebuie sădepăşească separaţia dintre sexe printr-o viaţă castă, printr-o unire mai deplină decât unireaexterioară a sexelor, printr-o „integritate” care să devină integrare. În a doua etapă, el trebuiesă reunească Paradisul cu restul cosmosului terestru prin iubirea de Dumnezeu, care îldetaşează, dar îi dă şi posibilitatea să îmbrăţişeze totul; purtând mereu în sine Paradisul, el vatransforma întregul Pământ în Paradis. În al treilea rând, spiritul şi trupul său vor triumfaasupra spaţiului prin unificarea întregii lumi sensibile a pământului şi a firmamentului. Înetapa următoare, el trebuie să pătrundă în cosmosul ceresc, să trăiască aidoma îngerilor, săasimileze inteligenţa lor şi să reunească în sine lumea inteligibilă şi cea sensibilă. În cele dinurmă, acest Adam cosmic, dându-se pe sine lui Dumnezeu fără a aştepta vreo răsplată, varestitui lui Dumnezeu întreaga Lui creaţie, şi va primi de la El, prin reciprocitatea dragostei,adică prin har, tot ceea ce Dumnezeu posedă în virtutea naturii Sale. Astfel, depăşindu-sesepararea primordială dintre cele create şi cele necreate, se va realiza îndumnezeirea omuluişi, prin el, a întregului univers.Prin Cădere, omul a devenit inferior vocaţiei sale, dar planul divin a rămasneschimbat, în consecinţă, misiunea primului Adam trebuia împlinită de Adam cel ceresc,adică de Hristos, nu în sensul de a Se substitui omului, căci dragostea nemărginită a lui Dumnezeunu înlocuieşte legământul libertăţii umane, ci pentru a reda omului posibilitatea de a-şiîndeplini misiunea, pentru a-i redeschide drumul spre îndumnezeire, această supremă sinteză,realizată prin Om, a lui Dumnezeu şi a cosmosului creat, sinteză în care se regăseşte sensulîntregii antropologii creştine. Astfel, ca urmare a păcatului, pentru ca omul să poată totuşideveni Dumnezeu, a fost necesar ca Dumnezeu să devină om, iar cel de-al doilea Adam săinaugureze „o nouă creaţie”, depăşind toate divizările vechii creaţii. Într-adevăr, prin naştereasa din Fecioară, Hristos depăşeşte separarea dintre sexe şi, pentru răscumpărarea „erosului”,deschide două căi, unite numai în persoana Mariei, fecioară şi mamă în acelaşi timp: caleacăsătoriei creştine şi calea vieţii monahale. Pe Cruce fiind, Hristos a reunit întregul cosmospământean cu Paradisul; căci atunci când El a permis morţii să pătrundă în El pentru a onimici prin contactul cu propria Sa divinitate, locul cel mai întunecat de pe pământ devine„strălucitor” şi nu mai există loc blestemat. După înviere, însuşi trupul lui Hristos sfideazălimitările spaţiale şi, prin integrarea a tot ceea ce este sensibil, uneşte pământul şi cerul. Prinînălţarea Sa, Hristos reuneşte lumea cerească cu cea pământească, corurile îngereşti şi neamulomenesc. În cele din urmă, Cel Ce stă de-a dreapta Tatălui aduce umanitatea deasupra cetelorîngereşti, în însăşi Sfânta Treime; iar acestea sunt primele roade ale îndumnezeiţii cosmice.Aşadar, nu putem redescoperi plinătatea naturii adamice decât în Hristos, cel de-aldoilea Adam. Pentru a înţelege însă mai bine această natură, trebuie să punem în discuţie douăprobleme dificile, care se întâmplă să fie strâns legate între ele: problema sexului şi problemamorţii. Este oare condiţia noastră biologică de astăzi aceea a omului înainte de Cădere? Oareaceastă condiţie legată de dialectica tragică a dragostei şi a morţii îşi are izvorul în stareaparadisiacă? În acest punct, gândirea Părinţilor, tocmai datorită faptului că nu poate concepeparadisul terestru decât în raport cu pământul cel blestemat, riscă să devină incompletă şi să sedeschidă, astfel, unor influenţe necreştine care ar face-o să devină părtinitoare. Ne confruntămacum cu o dilemă: dacă există o sexualitate biologică în Paradis, după cum sugerează poruncadivină dată omului de a se înmulţi. Nu aduce oare aceasta, în prima condiţie a omului, odiminuare a chipului divin prin prezenţa unei animalităţi care implică simultan înmulţirea şimoartea? Sau poate condiţia paradisiacă este liberă de orice animalitate. Dar păcatul există înînsăşi viaţa noastră biologică, ceea ce ne face să cădem într-un fel de maniheism.Desigur, Părinţii au respins, împreună cu origenismul, cea de-a doua soluţie, însă abiaau izbutit să o clarifice pe prima. Pornind de la relaţia incontestabilă, din lumea căzută, dintre